Etichete

duminică, 16 martie 2014

Riviera Olimpului

Este o fasie lunga de litoral, aflat in partea de nord est a Greciei, la sud de Salonic. Este marginita pe Marea Egee la est si de catre Parcul National Olimp la vest.
Apartine de prefectura Pieria si este foarte cunoscuta si apreciata de turisti, in primul rand datorita plajelor si nenumaratelor statiuni la Marea Egee , datorita obiectivelor ei turistice si nu in ultimul rand datorita preturilor mai mici decat in alte parti ale Greciei.

De la nord la sud, principalele statiuni si punte de atractie de pe Riviera Olimpului sunt:

Paralia Katerini, cea mai cunoscuta destinatie de vacanta din Grecia de catre romani, este de fapt formata din orasul Katerini si din plaja aflata la cativa km de oras. Lipita de plaja din Paralia Katerini este mult cunoscuta plaja Olympic Beach, cu nisip fin si apa putin adanca. Atata orasul Katerini cat si plajele din Paralie si de la Olympic pe noi nu ne-au incantat. Prea aglomerate si comerciale dupa gustul nostru, le-am evitat si nu le-am acordat o prea mare atentie decat in trecere.

Putin mai la sud este plaja din Korinos, una din multele plaje din Grecia distinsa cu “Blue Flag” pentru amenajari si frumusete naturala. Nu am calcat pe ea, dar am auzit numai cuvinte de lauda.

La cativa kilometri de Litochoro este plaja Plaka, dar este stancoasa, ingusta si cu multe pietre, asa ca nu ne-a atras nici ea.
Plaja din Leptokaria este in schimb cu nisip fin si exista aici multe taverne, baruri, cafenele si dotari pentru sporturi nautice.

Urmeaza Paralia Skotinas, cu o plaja lunga si superba, cu cateva taverne si un singur hotel mare si cu cateva de 2 si 3 stele. Ideal pentru o vacanta linistita si pentru familiile cu copii mici. Skotinas este impropriu zis o localitate pentru ca are doar 67 de rezidenti permanenti, dar are o arhitectura superba, renovata din fonduri europene, iar vara, in sezon, sunt multi greci care-si petrec aici vacanta.

Panteleimon Beach, care este plaja localitatii Neos Panteleimonos, nu am calcat-o pentru ca interesul a fost sa mergem sa vedem satul Paleos Panteleimonos, aflat sus pe munte. Dar, judecand dupa numarul mare de masini din parcarea de langa autostrada, multa lume merge acolo.

Platamonas are o plaja lunga dar ingusta si din pacate cu pietricele. Nu am stat in Platamonas decat cat sa vizitam castelul venetian si sa luam pranzul in trecere, dar orasul in sine nu mi-a placut fiind aglomerat, galagios si foarte “colorat” . In schimb portul de ambarcatiuni sportive mi-a placut mult, cu atat mai mult cu cat am gasit aici un restaurant unde am mancat cu 24 EUR, 3 persoane, 2 feluri de mancare din peste proaspat, cu desert si bauturi incluse. Orasul are nenumarate taverne, cluburi de noapte, baruri, magazine si hoteluri de diferite categorii.

Nei Pori este cel mai sudic punct al Rivierei Olimpului, o statiune cu o plaja lunga, lata si cu nisip fin, marginita de nenumarate magazine, taverne si baruri. Hotelurile de aici sunt in general de 2 sau 3 stele, dar in schimb abunda multimea de vile cu apartamente de inchiriat. Exista si un parc de distractii care seara este arhiplin si dupa cum am observat, aici vin foarte multe familii cu copii mici.
Spre deosebire de majoritatea turistilor romani care ajung pe riviera Olimpului pe la nord, venind direct dinspre Salonic, noi am ajuns pe aici pe la sud, venind de la Meteora.
Harta Riviera Olimpului

Platamonas

Portul din Platamonas

Si pana sa ajungem pe Riviera, ne-am oprit la un alt obiectiv major din nord-estul Greciei, pe Valea Tempi. Aici, raul Pinios a format un defileu ingust si lung de 10 km la varsarea lui in Marea Egee. Acest defileu, de-a lungul secolelor a fost calea care lega campia Thesaliei de Mareea Egee si a fost strabatura de toate armatele care mergeau spre Tesalia sau spre Macedonia, fiind de o importanta strategica covarsitoare. Valea a fost numita pe timpul cuceririi bizantine drept Lykostomo (Gura Lupului) iar turcii au numit-o Bogaz (Trecatoarea).Mai inainte de asta, in antichitate, legendele vorbesc despre defileu ca despre locul unde Apollo s-a luptat si l-a invins pe fiorosul sarpe Pyton, iar nimfa Dafne s-a transformat in laur pentru a scapa de urmaritorul Apollo. Valea era plina de lauri, cu care erau incununati la templul lui Apollo, castigatorii jocurilor pytiene.
In zilele noastre calatorii se opresc aici pentru a merge la Biserica Agia Paraschievi. Drumul spre biserica incepe chiar de pe autostrada E75, care se ingusteaza cel mai mult langa Lykostomo. Exista aici un indicator, dar e unul singur si nici nu e foarte mare, asa incat era cat pe ce sa-l ratam. Exista o parcare pentru masini si asta poate fi cel mai bun indiciu ca ati ajuns unde trebuie. Traversarea soselei se face printr-un pasaj subteran, care se continua cu un bazar cu obiecte de artizatanat si cu icoane. Urmeaza un pod suspendat peste raul Pinios, la intrarea pe care am vazut multe anunturi de organizare croaziere. Nu aveam timp de asa ceva, asa ca am traversat podul si chiar in fata am gasit bisericuta. Este mica, sapata in stanca si gazduieste moastele Sfintei Paraschieva, considerata protectoarea nevazatorilor.In spatele grotei se afla un izvor, a carui apa este captata si curge intr-un bazin amenajat, unde calatorii si pelerinii stau la coada pentru a bea si asi umple sticlele. Intrarea este ingusta si nu se poate sta decat in sir indian. Grota este ingusta si la un moment dat se apropie tare de pamant incat trebuie sa te strecori, oamenii mai corpolenti neavand nici o sansa sa treaca. Se zice ca apa are puteri miraculoase, dar numai daca este bauta insotita de un ritual si de rugaciuni. Sfanta a trait pe vremea Imperiului Roman si de tanara a fost interesata de tainele crestine, citind carti si invatand rugaciuni.Dupa moartea parintilor ei si-a impartit averea saracilor, s-a calugarit si a inceput sa predice invataturile crestine.Imparatul a auzit de ea si a fost impresionat de frumusetea si curatenia ei asa incat a incercat sa o faca sa renunte la credinta si sa renunte la viata de calugarita. Cand ea a refuzat, imparatul a poruncit sa fie chinuita. Pe cand era intr-una din cazne, se zice ca Sfanta l-a stropit pe Imparat cu ulei incins si acesta a orbit. Insa sfanta a spus o rugaciune si imparatul si-a recapatat vederea, de aici si renumele de protectoare a orbilor.  
Noi nu am zabovit aici decat atat cat sa spunem o rugaciune in biserica, sa bem apa de la izvorul sfintit si sa il lasam pe R. sa-si scalde piciorusele in apa raului Pinios, la care se putea cobora pe niste trepte , pana la jumatate de metru sub apa.
Raul Pinios


Podul suspendat

Agia Paraskievi

Icoana Sfintei Paraskieva





Grota cu izvorul cu apa sfintita


scarile care coboara in Raul Pinios

Exact asa cum spuneam, intrand pe Riviera Olimpului de la sud, prima noastra oprire aici a fost in statiunea Nei Pori sau Neoi Poroi cum o sa-l gasiti pe unele harti, unde am stat sa luam pranzul. Dupa pranz am intrat in 3 agentii turistice diferite, pentru ca voiam sa vad oferta de excursii optionale. Aveam sa stam 4 zile pe Riviera Olimpului si voiam sa le umplem cu lucruri interesante de vazut. Toate agentiile ofereau aceleasi excursii, diferenta consta in ziua de plecare si in pret. Pana la urma am cumparat cu 40 EUR/persoana o excursie la Skiatos, pentru copil neplatind nimic, avand varsta sub 7 ani. Dar despre Skiatos intr-o alta postare.
Locul nostru de cazare era Litochoron, situat la 24 km de Nei Pori, unde am ajuns dupa pranz si ne-am cazat pentru urmatoarele 4 nopti la Hotel Mirto-un hotel boutiq, foarte cochet care ne-a satisfacut toate asteptarile.
Dupa amiaza ne-am petrecut-o vizitand Litochoro, care este o veche asezare situata la 300 m altitudine, la poalele Muntelui Olimp. Este locul binecunoscut de plecare in ascensiune sau de a vizita minunile din Canionul Enipeas. Orasul are 7000 locuitori si este curat, linistit si cu un aer racoros, foarte preferat de grecii mai in varsta sau de familiile cu copii care cauta combinatia de mare (plaja Plaka) si munte (parcul National Olimp). La intrarea in Litochoro, pe partea dreapta, se afla parcul municipal “Katounia”. Parcul adaposteste un monument si busturile unor luptatori care s-au jertfit in lupta pentru libertate din 1878. Parcul este mare, are un lac, o cascada artificiala si in partea de sus are si un Centru Cultural, cu un teatru in aer liber, o sala de expozitii si un muzeu de folclor. Teatrul era arhiplin in fiecare seara, dar noi nu ne-am putut bucura de el pentru ca toate piesele erau jucate in greaca. In schimb am gasit tot in parc un parc de distractii pentru copiii de toate varstele, unde copilul nostru a fost foarte incantat sa se plimbe cu trenuletele, sa se dea in barcute si sa arunce cu mingea de baschet.
Insa atractia acestui orasel este data de centrul istoric, cu piata Platanos in centru si cu labirintul de stradute pietruite si in panta marginite de case traditionale. Biserica Agios Nikolaos se afla in centrul orasului si este cautata atat de turisti cat si de localnici, iar la cativa km de centru se afla un loc numit Myli, cu un farmec aparte dat de vechile mori de apa si de padurea de platani. In aceeasi seara noi am urcat cu masina pana la manastirea Nea Agios Dionysios, aflata de 3,5 km nord de Litochoro, pe soseaua care serpuieste pe versantul stang al Canionului Enipeas. Am gasit-o aglomerata, dar cu o curte mare si incapatoare si foarte primitoare. M-a impresionat serenitatea calugarilor si binevoienta lor. Ne-au lasat sa ne plimbam in voie si au zambit ingaduitori la galagia facuta de copilul nostru.
Seara ne-a prins intr-o braserie din centrul orasului, unde am mancat pateuri cu branza si iaurt proaspat si unde patroana a stat la palavre cu noi pana am terminat de mancat, ca sa ne dea sfaturi si informatii, utile in zilele urmatoare. Ne-am culcat devreme pentru ca a doua zi urma sa plecam in excursie pe insula Skiatos, si trebuia sa ne trezim la 4.30-5 dimineata.
Plimbare in Litochoro











Piata Platanos



Biserica Agios Nikolaos din Litochoro


Manastirea Nea Agios Dionysios






In parcul central din Litochoro





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu