Jakarta- orasul promisiunilor si al timpurilor uitate

Pentru majoritatea locuitorilor sai, Jakarta este orasul promisiunilor. Atractia milioanelor de joburi si a unei vieti mai bune a facut ca aici sa se aglomereze peste 9.5 milioane de oameni, densitatea urbana capatand in Jakarta un nou sens. Din ce alta cauza milioanele astea de oameni ar indura o poluare crunta, un zgomot infernal, un trafic haotic si ingrozitor si o mizerie si mai crunta, decat pentru speranta unei vieti mai bune decat probabil a satului unde s-au nascut. In rest, aparent, Jakarta este doar un oras al zgarie norilor monotoni, cu mii de cladiri de apartamente, cu mall-uri nenumarate si cu sosele ingrozitor de aglomerate. Insa adevaratul farmec al capitalei celei de a 4-a numeroase natiune din lume trebuie cautat altfel si altunde.

Incepe cu povestea Bataviei, vechiul nume al acestui oras. In secolul 14, aici nu era nimic decat un port pentru incarcare de mirodenii care erau expediate in lumea civilizata a Europei. Odata cu succedarea dominatiei Indiene, Chineze si mai apoi Islamice, micul port a prosperat, s-a marit si extins, pana cand, in 1522, portughezii debarcati in cautarea misterioasei “insule a mirodeniilor” l-au ocupat si colonizat. In 1527, fortele combinate ale imperiunlui Jawanez Binten si ale islamistilor au cucerit orasul, rebotezandu-l Jayakarta- Orasul Victoriei. Au urmat apoi englezii si olandezii, acestia din urma venind cu planuri arhitectonice care au schimbat fata portului, luand-o in stapanire in 1618. De atunci, stapanirea olandeza s-a intins pe mai bine de 350 ani, denumind orasul “Batavia”.

Batavia, sub olandezi, a inflorit si s-a extins. Portul a devenit cel mai mare si important din Asia de sud-est, de aici expediindu-se zahar, piper, ceai, textile, portelan si orez. La inceputul sec.19, orasul Batavia nu era mai prejos decat nici un alt oras european, avand canale indiguite, strazi pietruite, cladiri cu arhitectura coloniala, cartiere elegante, hoteluri, cluburi si spitale. In timpul scurtei ocupatii japoneze din al 2-lea razboi mondial, orasul a revenit la numele de Jakarta, iar odata cu independenta din 1945, a devenit centrul insulelor indoneziene, adevaratul centru politic, administrativ, economic, comercial si academic al tarii insulelor.

Nu stiu cum e cel mai bine de calatorit prin Jakarta. Noi am facut-o cu microbuzul si nu a fost deloc o plimbare fericita pentru ca traficul este ingrozitor. Poate cu scuterul care se poate strecura mai bine. Pe jos nu as indrazni nimanui sa propun sa descopere orasul pentru ca pe noi, plecati seara de la hotel intr-o plimbare pe jos de o ora, ne-a cam luat ameteala de la poluarea infioratoare, si nu am mai gasit puteri decat sa ne urcam intr-un taxi care ne-a dus urgent inapoi la hotel. Asa am gasit explicatia de ce nenumarati oameni poarta masti medicinale de protectie, intr-o incercare disperata de a filtra putin aerul pe care-l respira.

As zice ca sunt trei zone in Jakarta care ar trebui vazute de un calator care incearca sa descopere ceva din vechea Batavie:

1.Portul -Sunda Kelapa. E posibil ca aici sa se afle unul din ultimele locuri de pe planeta unde exista vase comerciale din lemn si cu panze, care in zori isi descarca sau incarca incarcatura, ca sa plece mai departe. Aici sunt 2 cladiri emblematice din epoca olandeza: Turnul Uitkik, altadata locul unde se facea vama si Muzeul Bahari-muzeul maritim, care initial era folosit ca si antrepozit pentru a depozita cafea si ceai. Oricat ne-am fi dorit sa le vedem, din cauza traficului, ne-a fost imposibil sa ne apropiem cu microbuzul de aceasta zona, multumindu-ne sa o vedem de departe.

2. Orasul Vechi- Kota. Aici, cu lectia invatata, am lasat microbuzul si ne-am deplasat pe jos. Kota aduce cumva cu Amsterdamul, avand aceleasi canale si aceleasi piete dintre canale. Din pacate adevaratul cartier a fost demolat, iar ce s-a pastrat din el pana in zilele noastre sunt o piata patrata marginita de cladiri coloniale. Piata se numeste astazi Taman Fatahillah si este plina de vanzatori ambulanti, artisti amatori, cersetori si bineinteles turisti. Cladirile coloniale pastrate din sec.16 sunt acum transformate in muzee. Cel mai frumos si impozant este Muzeul de Istorie- Museum Serajah Jakarta- din pacate inchis pentru renovari. Frumoasa cladire coloniala care-l gazduieste a fost primaria orasului din 1710 si pana in 1960. A servit si drept inchisoare pentru detinutii care-si asteptau condamnarea la moarte si care erau torturati si executati in piata din fata, regretabile spectacole care erau privite de guvernatori de la balcoanele cladirii.

In partea de vest a squarului pietei este Muzeum Wayang, care adaposteste masti si papusi de teatru si o colectie de wayang kulit si topeng.

Museum Seni Rupa- muzeul de arta- ocupa fosta curte de justitie, cladire construita in 1879 si adaposteste colectii de picturi si sculpturi locale, dar si expozitii de portelan si teracota care dateaza din sec.14. Nu este voie sa faci poze nicaieri aici iar noi le-am vizitat intr-o mare graba si fara ghid asa incat, din pacate, nu am ramas cu prea multe amintiri.

3.Piata Independentei- Medan Merdeka. Toata drumurile duc catre aceasta piata centrala a orasului, in mijlocul careia troneaza monumentul national- Monas. Inalt de 137m, facut din marmura, are in varf o terasa de 14 m si o flacara de bronz care cantareste 33 kg si care simbolizeaza spiritul de independenta. Nu am putut sa urcam pana sus, pentru ca, din pacate, monumentul se inchide la ora 3p.m.- foarte devreme. Monumentul adaposteste in subsol Muzeul National de istorie cu 12 diorame care reprezinta scene din istoria tarii. Monumentul este situat in mijlocul unui parc, despre care zic ca nu-i deloc cine stie ce parc, dar tinand cont de lipsa acuta de spatii verzi din oras, este foarte vizitat de oraseni, mai ales de familiile cu copii mici.

Nu departe de parc este Palatul Prezidential, care consta din doua vile cu arhitectura neoclasica, situate spate in spate. Cea mai veche, numita Istana Negara, a fost construita de un negustor olandez in 1800 si preluata mai apoi pentru a servi ca si locuinta personala pentru guvernatorul orasului. A doua vila a fost construita mai tarziu, in 1879 si a fost locuita de presedintele Sukarno, care chiar dadea frecvente banchete in curtea centrala. Bineinteles ca cele doua vile au o paza severa si nu te poti apropia nici macar pentru cateva poze.

Istana Negara

Zgarie-norii Jakartei

Monumentul Independentei

Parcul Central

o veche moara transformata in brutarie

mostra de trafic

Muzeul de Istorie

unul din canalele din Jakarta

Kota

taraba unui vanzator ambulant

Vechea Primarie

Muzeul de arta

In schimb la cam 1 km spre est de piata centrala este renumita moschee Istiqlal, pe care am vizitat-o in decurs de 3 ore. Este categoric cea mai mare moschee din Asia, unii zic ca dupa cladirea centrala este cea mai mare moschee din lume. Se mai zice ca in timpul Ramadanului, moscheea se umple pana la refuz.

Noi am avut parte de o vizita cu ghid, am fost imbracati in niste capoate din matase, in care am transpirat abundent, si bineinteles ca a trebuit sa ne lasam incaltarile si bagajele la intrare, din fericire intr-o incapere inchisa. Cine nu a vrut sa imbrace capotul a fost poftit sa ramana la intrare si au fost destui neinteresati de vizita in uriasa moschee. Am ramas cu impresia unei moschei perfect functionale, imensa si construita pe mai multe nivele, cu cativa stalpi centrali uriasi si unde nu exista nimic care sa nu fie functional. Nici urma din opulenta, luxul si maretia moscheilor din Maroc si Tunisia, nici urma de ornamente, porti monumentale sau piese din cristal sau marmura. Doar o sala imensa de rugaciune, pe mai multe nivele si mai multe curti, unde , la un moment dat, am gasit o scoala de copii la o ora de curs coranica. Si un minaret inalt, in ton cu moscheea. Nimic impresionant in afara dimensiunilor gigant. Dar vizita aceasta trebuia bifata pentru ca Istiqlal este celebra in intreaga lume si dupa templul hindus Prambanan si cel budhist Borobudur, face parte din unicitatea si diversitatea tarii acesteia, unice si ea in lume.

Daca Istiqlal nu ne-am impresionat cu nimic, am fost foarte incantati sa descoperim vis-à-vis o catedrala catolica neo-gotica, unde am gasit un preot foarte vorbaret si foarte incantat ca are parte de vizita unor crestini dintr-o tara atat de indepartata ca Romania. Chiar daca ortodocsi si nu catolici. Aici, in catedrala, chiar m-am asezat in genunchi in fata icoanei lui Isus si I-am multumit Lui pentru ca am avut privilegiul sa calatorim atat de departe de casa, pe meleaguri atat de indepartate si atat de diferite.

Moscheea Istiqlal

Catedrala gotica

Am terminat vizita Jakartei bineinteles la cumparaturi, mall-urile gasindu-se la tot pasul in zona rezidentiala Menteng, pana tarziu in noapte cand a trebuit sa mergem la aeroport si sa ne imbarcam pentru lungul drum spre casa.

Iar odata cu zgarie-norii Jakartei luminati feeric noaptea, am lasat in urma tot ce am descoperit din tara asta uimitoare si contrastanta in cele 15 zile de drumuri prin Bali si Jawa.

Oboseala calatoriei a ramas doar o amintire, in schimb ceea ce am experimentat si trait in Indonezia imi va ramane in minte toata viata si abia la intoarcere am dat crezare vorbelor lui Raka, ghidul nostru balinez: “Indonezia is so vast and has so much mystery that it has to be experienced again and again to be believed.” 

Jawa de Vest- Bandung, Bogor si Taman Safari Park

Lasand in urma Jawa Centrala, am plecat spre destinatia finala a calatoriei noastre mamut prin Indonezia: provincia Jawa de Vest.

Este provincia cea mai aglomerata a insulei Jawa si din punct de vedere geografic se pot zice despre ea doua lucruri: ca are cativa vulcani inconjurati de paduri ecuatoriale si unde teritriul este impartit in cateva parcuri nationale, si ca are in rest cateva campii fertile terminate in zona coastelor cu plaje aglomerate. Locuiorilor provinciei li se zice Sundanesi, care, spre deosebire de cultivatii si rafinatii lor confrati din Jawa Centrala, sunt niste oameni mult mai individualisti si cu un ascutit simt al umorului. Noi romanii i-am categorisit drept “mistocari”, asi la negociere si la a atrage cat mai multi bani de la calatori.

Prima noastra oprire a fost la Bandung, numit si Kota Kembang-City of flowers. Flori insa nu prea am vazut in acest oras aglomerat, locuit de peste 2 milioane de locuitori. Poate ca or fi fost mai multe flori aici in anii de dinaintea celui de- al 2-lea razboi mondial, cand era o colonie olandeza, linistita, universitara, cu magazine scumpe si cu case frumoase si elegante, asa incat era numit si Parisul Jawei. Acum este un oras industrial (este un centru al fabricarii textilelor de unde se exporta in intreaga lume), poluat si mizer, unde singurul lucru care mi-a placut a fost clima mai racoroasa, dar fiindca este situat intr-un bazin inconjurat de vulcani si de paduri. Orasul are cateva atractii, toate amintind de epoca coloniala, dar noi ne-am oprit pe Jean’s Street sau strada blugilor in traducere mot-a-mot.

Aici m-am amuzat teribil in fata firmelor de la intrarea magazinelor, cinematografelor, restaurantelor, a salilor de jocuri sau magazine auto: toate avand reclame stradale extrem de kichioase si toate copiind reclamele marilor cinematografe de pe Broadway. Nu m-am putut abtine sa nu fac cat mai multe poze aici, cot la cot cu zecile de turisti asiatici care trageau cadru dupa cadru cu o dexeteritate de invidiat. M-am mai oprit intr-unul din nenumaratele outlet-uri de haine, cu preturi intr-adevar mici, de unde am cumparat cateva haine (ar fi fost si pacat de altfel, daca tot ajunsesem in capitala mondiala a textilelor!).

Am terminat ziua la hotel, din fericire unul de cinci stele, dar care nu m-a impresionat din nou cu nimic, asa ca nici nu merita sa-l pomenesc.

Fata mergand la scoala in Bandung

traficul din Bandung

magazin de arme pe Jean's street

familie pe scuter

reclamele de pe Jean's Street

A doua zi am plecat spre vest, trecand pe langa parcul national Gunung Gede, cu destinatia Bogor. Orasul este situat cam la o ora de condus fata de capitala Jakarta si spre deosebire de acesta este linistit, curat si cu o clima racoroasa si aer respirabil.

Principala lui atractie este Kebun Raya (gradina botanica). A fost infiintata de britanici, in 1817 si a devenit renumita in intreaga lume inca din sec.19 datorita nenumaratelor specii de plante tropicale si a cercetarilor care se fac aici pe plantele de ceai, cassava si tutun. In total gradina botanica include 15.000 de specii de arbori si plante dintre care 400 tipuri de palmieri si peste 500 tipuri de orhidee. Celebra este asa numita “Alee a orhideelor”, unde , ca sa ajungi cu bine, trebuie sa ai o harta a parcului sau un ghid inchiriat.

Aici, chiar la intrare in Gradina Botanica, ne-am prins o ploaie teribila. Suvoaie de apa se scurgeau din cer alcatuind o adevarata perdea de apa prin care era imposibil sa mergi. Asa ca ne-am adunat cu totii in holul de la intrare, impreuna cu cateva clase de copii de scoala primara. Care, foarte disciplinati, s-au aliniat pe jos si la indemnul profesorilor, au inceput sa cante. Atat de tare si frumos si de organizat, incat au dat o adevarata reprezentatie care a tinut jumatate de ora, spre deliciul zecilor de turisti straini, care nu mai pirideau sa le faca poze sau sa-i filmeze. Iar ei, dragii de ei, cantau si mai tare si zambeau ingereste, vazand cat sunt de apreciati.

Datorita lor nici nu am vazut cand s-a oprit ploaia, iar ghidul nostru a dat in sfarsit o dovada de ingeniozitate: a vorbit cu unul din paznici si ne-a pus la dispozitie o masinuta de patrulare, cu bancute exterioare, gandidu-se sa ne transporte cate 6 spre principalele puncte cheie ale parcului.

Insa nu a tinut cont de faptul ca noi romanii nu avem egal la improvizatii, pentru ca tot grupul de 17 oamenii ne-am urcat in picioare in masinuta, care a pornit la drum pe aleile parcului, spre hazul si distractia noastra si a tuturor celor cu care ne intalneam. “Aplecati” striga ghidul, ori de cate ori riscam sa dam cu capul in vreo ramura de copac mai joasa, sau “atentie la curba”, iar noi toti radeam cu lacrimi de pronuntia lui si de ineditul situatiei.

Si asa am reusit sa vedem Istana Bogor- adica palatul prezidential, aflat in partea de nord a parcului, o cladire superba, construita de olandezi in 1856, care a devenit ulterior casa guvernatorului Raffles si mai apoi resedinta oficiala a presedintelui Sukarno-, Gradina mexicana, Colectia de plante de apa, Herbarium, Colectia de plante carnivore- unde ne-am oprit pentru ca aici cativa cercetatori erau foarte incantati de “inflorirea”unei plante carnivore gigantica, pe care o pazeau zi si noapte de cateva saptamani- Orhidarium si punctul final Casa Orhideelor.

Aici cresc si sunt reproduse peste 500 de specii de orhidee, culese din padurile Indoneziei. Am aflat aici despre orhidee ca sunt de mai multe feluri in functie de locul unde se dezvolta: epifitice, terestre si saprofitice. Multe din ele sunt listate ca fiind rare, unele pe cale de disparitie si altele chiar disparute, atata vreme cat nu se mai gasesc deloc in salbaticie. Casa Orhideelor are si un laborator genetic, unde florile sunt reproduse prin seminte sau chiar clonare. Si are si un mic magazin, de unde se puteau cumpara atat flori gata crescute, cat si rasaduri sau seminte.

Eu nu am avut curaj sa cumpar nimic de aici, pentru ca mi se pare o mare responsabilitate sa inveti sa cresti si sa ai grija de aceste flori, eu abia reusind sa am grija de florile mele de acasa, clasice flori romanesti, nepretentioase si rezistente.

Am terminat vizita la restaurantul din Gradina Botanica, care avea o panorama splendida asupra peluzei din fata Palatului Prezidential, unde in fata lacului cu nuferi am zarit si cativa varani, iesiti sa caute de mancare probabil.

In ciuda ploii si a umezelii extraordinare de dupa, vizita la Gradina Botanica din Bogor a facut deliciul zilei si am plecat de aici zambitori si bine dispusi, mai ales de portia de rasete din masinuta minune.

piata din Bogor

casa traditionala in Jawa de Vest

copii cantand in gradina Botanica

Istana Bogor

poftiti la bord

Floarea carnivora

o calatorie inedita

restaurantul din Gradina Botanica

Destinatia finala a zilei avea sa fie insa si mai spectaculoasa. Plecand din Bogor ne-am indreptat spre Cisarua, care este o mica localitate de munte, unde bogatii Jakartei au toti case de vacanta. Este mica, cocheta, cu case superbe si cu un drum care se termina in inima muntelui, in fata intrarii de la Taman Safari Park.

Care este mult mai mult decat o simpla gradina zoologica. Este in acelasi timp un centru de ingrijire si reproductie a speciilor de animale rare si pe cale de disparitie, este un centru de educatie despre viata salbatica, este un loc unde familiile cu copii gasesc idealul in a petrece orele libere in natura si este un loc unde se face safari. Laolalta exista aici un resort luxos de vile, cu restaurant, piscina, jacuzzi, karaoke  si terenuri de sport. Adica, pe scurt, paradisul in aer liber.

Nu stiu cat costa un sejur aici, dar peste cativa ani l-as plati cu ochii inchisi, ca sa pot sta aici cu copilul macar cateva zile, si sa ne bucuram impreuna de multitudinea de programe educationale si de relaxare pe care le ofera parcul.

Noi am facut un safari, adica ne-am deplasat cu microbuzul pe o ruta de 2 ore, care ne-am permis sa vedem nenumarate animale in mediul lor natural. Nu exista custi aici, animalele se plimba libere, cele de prada fiind separate de celelalte prin obstacole naturale sau inteligent construite ca niste munti, ruine sau lacuri. Nu am vazut nici un ingrijitor pe traseu, dar am vazut camere, porti actionate de senzori si afise puse peste tot sa nu parasim masinile si nici sa iesim afara pe geamuri. Si am vazut nenumarate animale, care se deplasau liber, individual sau in cete- la un moment dat un strut ne-a alergat cateva sute de metri si nu ne-ar fi lasat sa plecam asa usor pana nu a intervenit o girafa care i-a blocat drumul.

Nu ne-am putut opri sa nu ne scoatem toti biscuitii, grisinele si covrigeii pe care-i aveam la noi si sa hranim gorilele, cimpanzeii sau ursii, in ciuda afiselor care interziceau asta. M-a impresionat cat de bine erau ingrijite animalele si pseudo-libertatea lor.

In final, in cale ne-au iesit elefantii. Si tare am vrut sa facem un safari si calare pe elefanti, dar nu a fost timp, asa ca ne-am multumit doar cu poze.

In tot cazul, Taman Safari Park este primul pe lista mea de locuri de revazut din Indonezia si-l recomand tuturor celor care ajung la Jakarta, ca si loc de relaxare si odihna activa.

Si parasindu-l cu mare parere de rau, am parcurs ultimii kilometri pana la Jakarta, orasul capitala a insulelor indoneziene. Care ne-am intampinat cu un trafic de nedescris, reusind sa facem 3 ore  ca sa ajungem pana la hotelul compus din doua turnuri gemene cu zeci de etaje, unde am incheiat ziua morti de oboseala.