Etichete

duminică, 14 aprilie 2013

Bali-Denpasar


A 4-a zi in Bali. Dimineata=mic dejun copios, ca sa avem stomacul plin pana cat de mult s-o putea. Facut si o baie rapida in ocean, combinata cu 2 ture de piscina, asa pentru inviorare si ca sa le fac in ciuda chinezilor care tocmai faceau ochi la ora aia. Iar Raka, ghidul nostru, nu s-a lasat deloc asteptat si fix la ora 9 microbuzul tragea in parcarea ingusta a hotelului din fata receptiei.
Toata lumea era prezenta pentru ca ziua era rezervata excursiei la Denpasar, excursie inclusa gratis in program de catre agentia turistica din Bali.
Si Raka, pe drum spre Denpasar, ne-a povestit cate ceva de Weda-cartea sfanta a balinezilor, cum ca in limba balineza nu exista literele v si f si ca in constructii exista o regula- nu se construieste nici o cladire mai inalta decat inaltimea standard a unui palmier. Apoi ne-a povestit cate ceva despre ritualurile de inmormantare balineze, asta in perspectiva vizitelor din aceea zi.
Denpasarul este capitala administrativa si financiara a insulei Bali si este un oras aglomerat in care locuiesc 660 mii locuitori. Ce m-au izbit de la inceput intrand in oras, au fost traficul haotic, strazile maturate de vant, semnele de sens unic puse fara nici un simt al logicii si niste mirosuri pe cat de puternice pe atat de neplacute. Microbuzul nostru s-a strecurat cu greu prin labirintul de strazi si traficul cumplit si intr-un final soferul a gasit un loc de parcare chiar in centrul orasului, in fata cladirii oficiale a fostului guvernator al insulei.
E bine ca macar odata gasit locul de parcare, tot ce era de vazut in Denpasar se afla la o aruncatura de bat. Asa ca am inceput vizita cu parcul Taman Puputan, un larg si verde open-space cu un monument care comemoreaza batalia dintre “raja” imperiului Badung local si militia olandeza, in 1906. Sau mai bine zis macelul localnicilor insulei de catre olandezi. Neimpacati cu stapanirea olandeza, mii de razboinici balinezi, imbracati numai cu sarong si inarmati numai cu traditionalele “keris” sau cu sulite, s-au aruncat in lupta mergand la moarte sigura, in fata armatei olandeze inarmata cu mitraliere. Acest suicid ritual se numeste”puputan” si inseamna literamente=sfarsit. Aceasta batalie eroica este comemorata de o monument din bronz care reprezinta o familie balineza; tatal, mama si baietelul lor, toti agitand sulite in aer si toti imbracati numai in sarong. Statuia este intr-adevar impresionanta chiar daca nu cunosti povestea Puputan-ului, dar ce m-a intrigat pe mine peste tot in Bali a fost faptul ca toate statuile sau altarele sunt litaramente imbracate in sarong. Raka mi-a explicat ca astfel ele sunt umanizate, sarong-ul alb reprezentand moartea sau cel cu patratele albe si negre reprezentand faptul ca omul este o imbinare intre bine si rau.
Traversand parcul sub deja inabusitorul soare si prin multitudinea de flori si tufe frumos mirositoare, am mers sa vedem Muzeul Negeri Propinsi. Acesta a fost construit de olandezi in 1932 si prezinta aspecte din istoria Bali-ului si din viata culturala si sociala a insulei, din perioada preistorica pana la inceputul secolului 20. Muzeul acesta este reprezentativ pentru insula Bali. Cuprinde doua cladiri in stil traditional balinez, una fiind pura=templu si cealalta puri=palat; cu doua curti interioare separate de o poarta rituala si cu un turn care are in varf o kulkul=toba din lemn. Mie mi-a placut foarte mult in acest muzeu expozitia de costume de nunta si cea de papusi de umbra, dar nu mi-a placut deloc faptul ca inauntru nu exista aer conditionat ceea ce facea admosfera irespirabila.
Chiar langa Muzeu este un templu modern, Pura Jagatnata, dedicat zeului suprem. Si pentru ca eram inainte cu o saptamana de festivalul lunii, aici se faceau pregatiri laborioase si nimeni nu ne-a bagat in seama.
Monumentul din Taman Puputan

Muzeul Negeri Propinsi Bali

turnul cu toba de lemn

poarta ritualica


papusi de umbra

templul Pura Jagatnata

Denpasar inseamna “piata de nord”. Asa ca noi am mers sa vizitam piata traditionala Pasar Badung, cu nenumarate tarabe pline cu de toate, de la ciudatele (pentru noi) fructe salah, cu coaja in forma de piele de sarpe, pana la mango copt bine, de la bananele mici si extrem de gustoase si pana la peste de toate felurile, de la ouale rascoapte sau cele clocite, pana la imbracaminte traditionala, tot ce se putea vinde sau cumpara se gasea in aceasta piata. Si aici s-a stat niste ore bune; ne-am cumparat si noi banane, mango, salah si papaya, cat sa ne ajunga pentru 3-4 zile, iar doamnele din grup si-au negociat la sange tot felul de zorzoane colorate si palarii traditionale. O liota de vanzatori ambulanti se tineau scai de noi ca sa ne vanda toate nimicurile posibile, statui lucrate manual, jucarii din lemn sau diverse articole de imbracaminte. Chiar daca erau extrem de insistenti, oamenii acestia nici nu au atentat la portofelele noastre si nici nu au sarit calul cu nimic, asa ca eu una i-am privit cu multa ingaduinta, spre deosebire de altii din grup care s-au aratat foarte ‘deranjati’ de stilul vanzatorilor ambulanti si care au fost extrem de multumiti cand am plecat mai departe.
fructele Salah


Si pentru ca am pierdut atatea ore in piata, timpul nu ne mai permitea decat o singura vizita, iar Raka a ales pentru noi Taman Werdi Budaya, cunoscut mai degraba sub denumirea de “Art Center”. Care mi-a placut la nebunie pentru ca cladirea se afla intr-o gradina superba, la care ajungi dupa ce treci cateva poduri traditionale peste un loc unde cresc nuferi colorati si de unde izvorasc mai multe izvoare care se varsa inspirat prin gra mai multor statui care reprezinta nimfe sau dragoni. O multime de expozitii sunt gazduite in acest complex: de la picturi, sculpturi, papusi de umbra, obiecte de argint, costume traditionale de dans, sau diverse obiecte de fildes. Centrul a fost deschis in 1973 pentru a promova cultura si arta balineza si include si facilitati de predare a diverselor arte, un restaurant, un magazin de suveniruri si o arena in aer liber pentru dansuri traditionale. Pe mine m-a impresionat foarte mult colectia de picturi care reprezentau diverse ritualuri balineze, Raka exlicandu-mi ca prin traditie, dupa moarte corpul se arde iar cenusa se arunca in mare, OMUL nefiind altceva decat un amalgam alcatuit din pamant, apa, foc, aer si spirit, iar toate acestea find doar imprumutate si trebuind returnate dupa moarte.
podul de intrare in Centrul de Arta

Centrul de arta

instrumente muzicale traditionale balineze





Kecak Dance

Impresionant este si faptul ca multe cupluri tinere aleg sa-si uneasca destinele in cadrul unor ceremonii de nunta mai inedite, in curtea Complexului, iar noi am avut norocul sa prindem o asftel de ceremonie, unde am fost primiti cu ingaduinta si putina curiozitate. Cred ca curiozitatea mai mare a fost a noastra, mai ales pentru ca mirele facea o nota discordanta clara fata de mireasa, ea fiind imbracata cu o rochie crem iar el fiind in pantaloni scurti si sandale.

La apusul soarelui am plecat din Denpasar si am facut o groaza pe drumul spre hotel, unde am ajuns cand afara era intuneric de-a binelea si nu ne-a mai ars decat de cina, de o baie nocturna in piscina si de un somn odihnitor, pentru refacerea fortelor in vederea excursiei de a 2-a zi.
Dar despre asta in postarea viitoare…