Plajele Sithoniei

As zice ca Sithonia este raiul celor impatimiti de soare si plaja. De jur imprejurul bratului sunt numai plaje, unele apanajul resorturilor exclusiviste, altele salbatice si altele amenajate ca sa deserveasca campingurile adiacente.

Intrarea pe bratul Sithonia se face incepand cu Nikiti. Nikiti este un oras in toata regula, cu tot ce-I trebuie, care are si o plaja adiacenta, la Kastri. Nu am incercat-o, parea sufocata de multimea de masini parcate, dar se zice ca de aici rasaritul de soare este impresionant.

Intre Nikiti si Toroni sunt nenumarate golfuri si golfulete si zeci de plaje inconjurate de o vegetatie abundenta. Neos Marmaras este o localitate care abunda de multimea de hoteluri de toate categoriile si care are doua plaje celebre: una este “Plage” foarte turistica, destul de lata, care se intinde pe mai bine de 1.5km lungime si care a fost distinsa cu Blue Flag pentru puritatea apei si curatenia mediului. Plage are toate amenajarile, multe terenuri de volei si baschet si munte centre pentru sporturi marine. Noi insa ne-am oprit pe a doua plaja a statiunii Neos Marmaris, Paradisos. Este mai putin aglomerata decat Plage, este mai mica (are 1km lungime), dar la fel de curata si cu apa limpede.

Imediat spre sud incepe o aglomerare de plaje intinse de-a lungul coastei, pe o lungime de 9 km. Zona este cunoscuta sub denumirea de Limanakia (sau porturi micute) si este deservita de statiunea Porto Carras. Aici sunt nenumarate golfuri pe care marea le-a sapat in tarmul stancos, iar la unele din ele nu poti ajunge decat de pe mare. Plajele astea mie mi-au placut la nebunie, cu nisip alb fin si cu apa spre verde deschis. Le-am fotografiat de sus, pentru ca aceesul este restrictionat la turistii resortului de la Porto Carras, dar aici sunt nenumarate piste de tracking si cred ca avand o bicicleta se pot face niste excursii de toata frumusetea. Am urmat apoi linia tarmului pana la Toroni si apoi pana la sud, la Porto Koufo.

La Porto Koufo ne-am oprit sa luam masa, chiar in port, pe malul marii. Chiar daca restaurantul  avea mesele afara direct pe nisip, era destul de scump, asa ca pranzul aici, cu peste la gratar, scoici, creveti proaspeti si salata greceasca si cu bauturile incluse, ne-a ajuns la 50 de EUR. E adevarat insa ca am primit un dulce din partea casei si copilul a fost lasat liber sa alerge peste tot, fara nici o opreliste. Mi-a placut statiunea: cu case de vacanta albe, cu flori la ferestre, cu portul micut si cochet si cu stradutele inguste in panta. Cel mai mult mi-a placut linistea si lipsa vacarmului pe care turistii il creeaza in locurile aglomerate.  

Porto Koufo

Dupa pranz, eu una as fi vrut sa mergem pe jos spre Capul Drepano, extremitatea sudica a Sithoniei, dar din pacate nu a fost timp pentru mini excursia asta. Asa ca ne-am urcat din nou in masina, iar drumul ne-a dus pe niste serpentine inalte, in partea estica a bratului Sithonia, pana la Kalamitsi. Aici este un mare camping ingradit, asa ca accesul spre plaja se face trecand prin acest camping. Pentru ca ar fi trebuit sa platim o taxa de intrare, nu ne-am oprit aici si am mers spre Kriaritsi. Aici este un adevarat labirint de stradute, unde ne-am ratacit si efectiv nu am gasit plaja. Am gasit insa campingul, supra aglomerat si unde la fel, ca sa ai acces la plaja, trebuia sa platesti taxa de intrare. Nu am poposit. Au urmat apoi plajele de la Klimataria, Linaraki si Paralia Sykias. Aici nisipul este fin si sunt nenumarate taverne si baruri pe plaja cu nelipsitele umbrelute si sezlonguri in peisaj. Nu asta cautam pentru dupa-amiaza aceea, asa ca am mers mai departe, spre Sarti. Este o statiune pe care am gasit-o la fel de aglomerata ca si Neos Marmaras asa ca nu ne-am oprit. De fapt cautam plaja Portokali Beach, despre care citisem ca este deosebit de spectaculoasa. Pana acolo am ajuns mai intai la Platanitsi, unde la fel, am gasit mai intai un camping, apoi o plaja foarte frumoasa, cu nisipul fin si alb, plina de familii cu copii.

Am gasit apoi o sumedenie de indicatoare, unele rudimentar confectionate din lemn pe care scria cu vopsea numele plajei Portokali. Stiam ca nu e amenajata si mai stiam ca accesul e destul de dificil. Am lasat masina parcata pe marginea soselei si am luat-o pe jos, mai intai printr-o padurice de pini, unde erau zeci de rulote si corturi, apoi pe niste stanci, pana am ajuns la ceea ce era un fel de povarnis abrupt, pe unde am coborat singura, direct pe stanci, pana la plaja. Plaja este mica, dar cu adevarat impresionanta. Este de fapt un mic golfulet, pe care marea l-a sapat in tarmul inalt, din care au ramas mai multe stanci, sculptate in diferite forme, unde poti sa stai sa te odihnesti. Apa are culoarea turcoaz, nisipul este fin si nu am rezistat tentatiei sa nu ma dezbrac si sa fac o baie. Mi-am lasat hainele si aparatul foto direct pe o stanca si eram convinsa ca tot acolo o sa le gasesc, chiar daca erau multi oameni in jur. M-as intoarce aici cu cortul, intr-o altfel de vacanta, pentru frumusetea salbatica a plajei si pentru atmosfera libera pe care hippiotii, rockerii si nudistii care vin aici o gasesc pe gustul lor.

Porto Carras

Golfuletele din zona Limanaria

soseaua de coasta a Sithoniei

Paralia Sykias

Sarti

Portokali Beach

Dupa baia inopinanta, mi-am cules hainele si aparatul foto de unde le lasasem si m-am catarat inapoi pe stanci, pana la locul unde lasasem masina si restul familiei, care intre timp mancase o inghetata de la una din multele tonete din jur. Ne-am oprit la Armenistis, pentru ca auzisem ca e una din cele mai frumoase plaje de pe Sithonia. Aici am gasit tot un camping, asa ca am lasat masina la intrare si am mers ceva, pe o cararuie ingusta, de-a lungul unui perete stancos si care marginea campingul. Cand credeam ca nu o sa mai ajungem niciodata la capatul campingului, am zarit iesirea spre plaja si…am ramas inmarmurita. In fata mea se intindea cea mai minunata plaja pe care o vazusem vreodata. E si ea intr-un golf larg, are o lungime si latime impresionante, nu e amenajata pentru ca e marginita de camping, se termina cu doua extremitati stancoase, are nisipul alb de granulatie diferita iar marea este de un turcoise incredibil. Drept in fata se inalta Muntele Athos si ii cred pe cei care povesteau ca aici au vazut cele mai incredibile rasarituri de soare ever. Ne-am intins pledul, umbreluta, ne-am aruncat hainele de pe noi si ne-am scaldat in voie in valurile inspumate. 

La Armenistis

Nu mai stiu cum au trecut orele, pentru ca eram ca beata de la frumusetea din jur. La un moment dat a inceput sa bata vantul,a adus niste nori negri, iar marea a devenit mai furioasa. Am scos copilul cu forta din apa, ne-am strans catrafusele si am alergat spre masina, exact la timp, pentru ca s-a dezlantuit o ploaie teribila. Voiam sa ne oprim putin si la Karydi, unde stiam ca e tot o plaja superba, dar ploaia ne-a facut sa ne razgandim, asa ca am mers pana la Vourvourou, care e o statiune in adevaratul sens si unde ne-am oprit la o taverna de pe plaja, pana a trecut ploaia. Mi-a facut placere sa ne plimbam apoi, prin nisipul inca ud, cu picioarele goale si am observat ca desi era deja ora 6 dupa amiaza, oamenii alungati de ploaie de pe plaja, se reintorceau, asa incat, in cateva zeci de minute si in pofida faptului ca mai era putin si apunea soarele, plaja se umpluse ochi.

Vourvourou

Pe noi apusul ne-a prins aproape de hotelul nostru de la Kalives si, ca de obicei, baia in piscina, la crepuscul, mi-a alungat orice urma de oboseala din excursia noastra de o zi pe plajele Sithoniei.

Halkidiki altfel

Sau in vizita la Stagira...

Se zice ca nicaieri in Grecia nu gasesti plaje ca acelea din Halkidiki si ca peninsula este o combinatie perfecta de tot ce are Grecia distinctiv: plaje salbatice, culori fermecatoare, gastronomie specifica si traditie. Nu as putea prin nimic sa contrazic toate astea chiar daca drumurile mele prin Grecia m-au purtat mai mult pe continent si mai putin pe insulele ei.

Stiu ca aici, in Halkidiki, toate simturile mele au fost aduse la viata, m-am bucurat de aerul racoros si inmiresmat al padurilor de pini, am gasit plaje de o frumusete salbatica, am mancat delicatese locale si am ascultat muzica de bouzuki cantata cu tot sufletul.

 Halkidiki este o peninsula situata in extremitatea nord-estica a Greciei, formata dintr-o parte continentala si terminata cu trei brate care se intind in Egee ca niste brate de urias. Fiecare din aceste brate (sau picioare ar spune unii) are farmecul si specificul ei: Kassandra, sau Pallini, asa cum era cunoscuta in mitologia greaca, ca si locul bataliei gigantilor, astazi preferata mai ales de cei carora le place sa se distreze dupa o zi de plaja, Sithonia, o combinatie unica de paduri de pini care se intind pana la liziera plajelor si Republica monahala Muntele Athos, unica de felul ei din lume, casa a 20 de manastiri istorice.

Dar Halkidiki nu e doar atat, un loc unde sa vii si sa te bucuri cateva zile de soare si de mare. Da, este adevarat, in primul rand gasesti aici plaje si locuri de cazare pentru toate gusturile si toate buzunarele: de la statiunile exclusiviste din Sani (Kassandra), Porto Carras sau Porto Koufo (Sithonia), la campingurile de la Egeopelagitika (Kassandra), Kalamitsi, Armenistis, Platanisi sau Karydi (Sithonia), de la satele traditionale Athytos (Kassandra) la cele din Muntii Holomontas (da, exista si munti aici), acestea din urma fiind mai putin cunoscute si cautate de turistii din Romania.

In plus Halkidiki are si cateva situri arheologice interesante (cetatea Stagira, zidurile din Potidea, turnul din Nea Fokea, templul lui Poseidon de langa Possidi si altele), are cateva sate traditionale superbe unde constructiile originale au fost reconditionate si unde toata lumea te saluta pe strada si are munti unde poti sa faci hicking intr-o liniste deplina si intr-o aproape totala pustietate.

Despre aceasta Halkidiki altfel m-am gandit sa scriu, pentru ca peninsula este mai putin cunoscuta in felul asta si e mare pacat sa ajungi aici si sa nu faci macar cateva excursii deloc costisitoare si care lasa cu siguranta amintiri de neuitat. Trebuie sa spun ca este necesara o masina pentru astfel de deplasari, pentru ca tururile clasice de la agentiile de turism sunt extrem de putin diverse si se limiteaza la inconjurul Muntelui Athos, si la destinatii gen Salonic, Meteora sau insula Skiathos.

Harta turistica Halkidiki

Noi am ajuns aici cu masina proprie, pentru un sejur de 6 nopti, si am ales ca baza pentru cazare si pentru deplasarile zilnice un complex de 3 stele stituat intre bratele Kassandra si Sithonia, la Kalives. Satul Kalives are si el o plaja a lui, care nu e deloc rea, dar noi nu am poposit acolo decat intr-o singura dupa-amiaza. In rest ne-am organizat zilele astfel incat dimineata sa fim pe o plaja ori de pe Sithonia ori de pe Kassandra, dupa pranz sa facem o excursie, iar dupa-amiezile eu una am preferat sa mi le petrec la piscina complexului, in compania unei carti si a partidelor repetate de inot cu copilul. Sa nu va ganditi ca programul a fost incarcat cu toate aceste drumuri. Nu am trait in viata mea o mai mare senzatie de liniste, pace si calm, iar condusul pe soselele din Halkidiki a fost o placere.

Am considerat ca un “must see” este Parcul tematic Aristotel de langa Stagira, mai ales pentru ca eram cu copilul si credeam ca exponatele de acolo pot fi extrem de interesante pentru cei de varsta lui. Asa ca, intr-o zi dupa plaja, am pornit cu nisipul pe picioare si cu costumele de baie pe sub haine sa vedem parcul Aristotel. In drumul nostru am trecut prin orasul Polygyros unde ne-am oprit sa luam masa intr-o taverna traditionala. Ne-am intins ceva aici, mai ales pentru ca ne-au incurcat comanda copilului care ceruse “cicken legs” si i-au adus “lambs” adica miel. Era si ala gustos, dar grecul nu a vrut sa lase lucrurile asa si ne-a adus si pulpele de pui iar ambele comenzi au fost “free of charge” datorita incurcaturii. Pe mine una m-a amuzat toata tarasenia, mai ales pentru ca am avut timp sa-mi mananc in liniste caracatita la gratar si sa o ascult pe Harris Alexiou pe terasa tavernei, la un pahar de vin alb.

Drumul ne-a dus mai departe spre Arnea, trecand prin satul de munte Taxiarhis, pe niste serpentine stranse si printre niste peisaje suberbe. Pe aici nu poti sa mergi cu mai mult de 30-40/h, dar cel mai bine este sa-ti pui bocancii in picioare, rucsacul in spinare si sa faci traseul Polygyros- Paleohora pe jos, in cateva ore bune, direct pe versantii muntelui Holomontas. Paleohora face parte din circuitul podgoriilor din Halkidiki, ca si Arnea de altfel. In Arnea mai este si un Muzeu al textilelor din zona precum si unul de folklor, ceea ce face localitatea atractiva pentru turistii care vin dinspre plajele de la Stratoniki. Tot din Arnea pleaca un alt traseu montan care se termina in satele Neohori si Paleohori. Mie mi-au placut mult satele astea traditionale, cu case superb restaurate si cu taverne la sosea. Din Polygyros si pana la Parcul Tematic Aristotel am facut circa o ora.

Satul traditional Paleohora

Biserica din Neohora

Am gasit Parcul Aristotel cu putini turisti dar cat am stat acolo au venit 2 autocare pline. Intrarea -1 EUR.

Parcul ne-a intampinat cu uriasa statuie din marmura alba a lui Aristotel. Ce am vazut aici? O serie de lucruri interesante, de fapt aici o firma din Germania a reconstituit o serie din experimentele lui Aristotel, bineinteles cu alte materiale, dar pastrand aceleasi principii pe care  s-a bazat marele savant si filozof.

Am vazut:Prisma solara, cu spectrul descompus al culorilor; Un pendul unde energia unui element care oscileaza se propaga la celelalte sfere, reducand viteza primului si crescandu-le pe a celorlalte; Sferele care-si transfera inertia de la prima pana la ultima; Turbina cu apa (asta i-a placut la nebunie lui R), unde invartind de un maner se produce un efect de tornada in apa din turbina; Lentilele cu care ne-am chinuit ceva sa prindem o raza de soare; Pentafonul- facut din materiale diferite fiecare cu o masa proprie care produc sunete individuale; Discurile optice-  care demonstreaza principiul imaginilor succedate cu viteza pe care ochiul uman nu le mai percepe individual; Reflectoarele parabolice sau telefonul antic- doua discuri din granit situate la 50 de m una de cealalta, unde daca vorbesti in centrul uneia, o alta persoana care asculta in centrul celeilalte aude clar ceea ce spui; Ceasul Solar- care arata ora cu o precizie de 1.25 min. vara si 0.25 min iarna, dar cu deplina acuratete luna in curs; Compasul si Telescopul prin care ne-am chinuit ceva sa vedem la o distanta mai mare. Parcursul prin parc a fost o adevarata incantare pentru copilul nostru de 6 ani, care a retinut astfel ca a existat un mare invatat, pe nume Aristotel, care a inventat toate acele lucruri minunate si poate astfel va fi mult mai receptiv in anii urmatori la scoala, atat la istorie, filozofie, matematica sau fizica.

Chiar la iesirea din parc este un restaurant, pentru cei care flamanzesc printre exponate. 

Turbina cu apa

Discurile Optice

Inertia Sferelor

Reflectorul parabolic

Lentila solara

Compasul

Pentafonul

ceasul solar

Telescopul

Statuia lui Aristotel

Noi nu am zabovit pentru ca voiam sa ajungem si la ruinele cetatii Stagira. De la parc si pana la cetatea aflata langa Olympiada, am mai facut o ora. Tot pe serpentine, urnand in final linia plajelor de la Stratoni, Vina si Olympiada. Nu stiam nimic de partea asta de Grecie, asa ca am fost surprinsa sa vad ca plajele de aici sunt salbatice, pline de corturi si de nudisti. Cetatea am vazut-o de departe, dar a durat ceva pana am gasit intrarea. Pentru asta a trebuit sa intram in Olympiada, admirand mica bisericuta din port si sa pornim pe jos de la intrarea dintre dealuri.Noi si inca cativa alti turisti nemti si italieni.

Cetatea Stagira este indisolubil legata de Aristotel, care s-a nascut aici in 384 i.H.   A trait aici pana la 20 de ani, cand s-a mutat la Atena pentru a studia la acedemia lui Platon. Tatal lui Aristotel fusese fizicianul regelui Amyntas al II-lea al Macedoniei si se pare ca de la el a mostenit Aristotel spiritul critic care l-a facut pe Platon sa-l accepte ca pe principalul sau discipol, pentru urmatorii 20 de ani, pana la moartea sa. Ulterior Aristotel a fost invitat de regele Filip al II-lea sa se ocupe de educatia fiului sau Alexandru, de care savantul s-a ocupat in urmatorii 8 ani, initiindu-l pe acesta in literatura elenistica, in filozofie si poezie dar in special in etica si politica, principii pe care Alexandru cel Mare le-a aplicat mai tarziu, in timpul domniei sale. In 335 i.H. Aristotel s-a intors la Atena, unde a fondat “Lyceum” centru de excelenta in educatie si cercetare, dar dupa moartea lui Alexandru cel Mare a fost nevoit sa se mute in Chalkis, satul rudelor mamei sale, unde in 322 i.H. si-a gasit si sfarsitul. Deci dupa plecarea la Atena la 20 de ani, Aristotel nu a mai revenit niciodata in cetatea lui natala, dar Stagira il omagiaza ca pe un erou si aici are loc annual festivalul intitulat “Aristotelia”.

Revenind la cetate, aceasta  a fost fondata in anul 655 i.H. de catre niste colonisti ionieni veniti din Andros. A fost cucerita apoi de persi si aproape distrusa, dar regele Filip al Macedoniei a pus sa se reconstruiasca integral in onoarea invatatorului fiului sau. Este situata pe doua dealuri, avand acropola pe unul din ele si ruinele amfiteatrului pe celalalt. Cetatea este vasta si iti trebuie ceva conditie fizica sa o strabati de la un capat la celalat, pe cele doua dealuri. Nu s-au pastrat prea multe din ea si ar necesita o mai mare munca de restaurare: zidurile sunt inca solide si vizibile pe cele doua dealuri, dar in rest aici sunt doar ruine si cateva placute cu informatii generale.

Ruinele teatrului

Drumul pavat

Intrarea in Acropola

Zidurile Stagirei

Noi am prins apusul soarelui sus in cetate si am coborat apoi in Olympiada, de unde am pornit cu viteza inapoi spre hotelul nostru din Kalives, unde am ajuns exact la timp pentru o cina tarzie si o baie nocturna in piscina.

Biserica din Olympiada

Plaja din Olympiada