Volubilis sau istorie romana in Maroc

La aproximativ 30 km de Meknes, in varful unul munte, se afla un orasel numit Moulay Idris, care adaposteste mormantul sultanului cu aelasi nume, cel care a intemeiat prima dinastie araba din Maroc, dinastia Idrisida. Nu insa oraselul alb cocotat pe crestele muntelui a fost destinatia noastra in zona ci un alt oras mult mai vechi, astazi in ruine, numit Volubilis.
Asezarea e locuita inca din epoca fierului, s-au gasit vestigii ale unei vechi civilizatii provenita din Mauritania, dar cartaginezii au fost cei care au dezvoltat-o si au facut-o infloritoare. Atat de infloritoare incat romanii nu s-au dat in laturi de la nimic, inclusiv de la asasinarea regelui local, ca sa o cucereasca. Sub romani, Volubilis a devenit avanpostul extrem vestic al imperiului, centru al intregii regiuni agricole si al granarului din vestul Africii. Un oras infloritor, intins pe aproape 40 de ha, locuit in primele secole dupa Hristos de aproximativ 20.000 de oameni. Romanii au pavat strazi, au construit bai si temple, un forum, un capitoliu si o basilica. Toate acestea, Forumul, Capitoliu si Basilica, ba chiar si Arcul de triumf, bine pastrat, au fost scoase de sub daramaturi de catre colonistii francezi.
S-au pastrat bine si unele prese de ulei si cuptoarele de paine dar si unele case private. Casa cu coloane, Casa lui Venus decorata cu mozaicuri superbe si Casa lui Ephebus unde s-a pastrat un mozaic al lui Bachus, sunt astazi principalele atractii.
Orasul Volubilis face parte acum din patrimonial universal UNESCO , este cel mai important sit arheologic din nordul Africii si detine cele mai mari si bine pastrate mozaicuri romane din intreaga Africa.  Mozaicurile nu sunt importante numai prin frumusetea lor ci si prin faptul ca ofera informatii pretioase despre flora si fauna regiunii, asa cum erau ele reprezentate acum 2000 de ani.
Orasul a fost devastat in jurul anului 1000 de un puternic cutremur de pamant si a decazut, fiind incet incet acoperit de uitare, pana la inceputul secolului nostru, cand francezii au inceput aici primele excavatii.
Noi am avut un ghid local, care impreuna cu Majid, ne-au descifrat tainele locului. Trebuia sa-l urmam intr-un ritm destul de alert, tinand cont de dimensiunile sitului, asa incat am obosit repede cu totii. Si fiind foarte obosita, una din doamnele din grupul nostru, la un moment dat, a luat-o in fata grupului si s-a asezat pe un grup statuar care putea sa tina loc de scaun. In secunda urmatoare ghidul local a cascat ochii cat cepele si a incet sa gesticuleze si sa vorbeasca in araba cu Majid iar amandoi sa rada in hohote. Adnan, care intelegea araba, a inceput si el sa rada de nu se mai putea opri, iar noi ceilalti ne uitam de la unii la altii fara sa intelegem nimic. Misterul s-a lamurit cand doamna asezata s-a ridicat de pe piatra cu pricina si atunci cu totii am remarcat un penis urias sculptat in stanca de unde tocmai se ridicase. Hohotele au devenit generale, iar doamna cu pricina a capatat porecla de “Madame Volubilis” pentru tot restul calatoriei…
Daca ajungeti pana aici imi permit sa dau cateva sfaturi: situl arheologic este imens, nu-l vizitati fara ghid. La intrare exista un mic muzeu, imposibil de ratat fiindca toate autocarele opresc in fata lui, unde pentru cativa banuti puteti inchiria un ghid in mod sigur vorbitor de franceza si probabil si vorbitor de engleza. Si fiindca un tur poate dura cateva ore, luati-va apa cu voi si o palarie, fiindca soarele e nemilos.Si este pacat sa nu opriti si la micul magazin local, care vinde suveniruri foarte frumoase, in culori mozaicate.
Amuzati de patania lui “Madam Volubilis”, ne-am continuat drumul spre Fes, unde am ajuns seara tarziu…

Meknes

Situat la 140 km est de Rabat, drum intins si foarte bun, Meknes este si el unul din orasele imperiale ale Marocului. Numele orasului Meknes este indisolubil legat de numele sultanului Moulay Ismail, marele sultan al dinastiei Alaouita, care a preluat puterea in 1672. Totusi Meknes-ul este mult mai vechi. Dateaza inca din sec. 10 si a fost intemeiat de triburile meknase, care s-au stabilit pe malurile raului Oued Boufekrane. Cand sultanul Moulay Ismail a descoperit Meknes-ul, si-a pus in gand sa-l transforme in cel mai minunat oras al tarii si timp de 50 de ani aici s-au construit palate, gradini, moschei, mederse, lacuri artificiale, granare si adaposturi pentru animale. Totusi orasul de vis al sultanului nu a fost niciodata terminat. Dar chiar si asa, portile sale sunt o minune arhitecturala, ruinele si-au pastrat in totalitate maretia lor imperiala, iar muzeele sunt gazduite in palate. Pentru mine una, Meknes-ul va ramane pentru totdeuna un vis frumos.
Dupa moartea lui Moulay Ismail orasul a decazut iar titlul de capitala a fost preluat de catre Fes, aflat nu departe, oras ctitorit de fiul marelui sultan.
Astazi Meknes este centrul unei regiuni agricole infloritoare si este inconjurat de nenumarate livezi de maslini. Raul Oued Boufekrane il imparte in doua, pe de-o parte Medina, orasul vechi, unde se intra pe monumentalele porti Bab el Mansour, Bab el Nouar si Bab el Khemis. Orasul atrage si multi turisti, veniti sa vada vechea medersa Bou Inania, construita de sultanul merinid Abu el Hassan, cu domul ei curios si contemporana cu marea medersa din Fes, care in mod straniu poarta acelasi nume; mormantul lui Moulay Ismail aflat intr-un mausoleu impozant, si sa admire moscheile orasului.
Moscheile nu se viziteaza, totusi Majid, ca prin minune, a obtinut permisiunea sa intram fugitiv in una, intre orele de rugaciune, cand inauntru nu se afla nici un drept-credincios. Aici pe langa faptul ca ni s-a spus ca trebuie sa ne descaltam, ni s-a aratat cum trebuie sa ne spalam cu apa din mica fantana de la intrare. Intai pe fata (ochi, gura, cap si gat) apoi bratele si apoi picioarele.
Mi-a placut mult mozaicul din moschee si linistea absoluta care te inconjura aproape fizic. Si mai ales racoarea din interiorul zidurilor stravechi, intr-un total contrast cu caldura de 40 de grade de afara.
Insa principalele puncte de atractie ale orasului Meknes sunt marile hambare imperiale si grajdurile regale. Dateaza de prin anul 1700, bineinteles din timpul lui Moulay Ismail, al carui nume se poate citi si acum pe o tablita de pe zidurile stravechi. Hambarele au o ciudatenie, se puteau pastra acolo cereale pentru 20 de ani, atat pentru oameni cat si pentru animale. Ele sunt de fapt niste catacombe unde sunt sapate niste puturi imense; catacombele au cate o gaura in mijlocul acoperisului pe unde intra aer si lumina naturala si sunt construite in asa fel incat sa mentina temperatura si umiditatea constanta. Grajdurile regale sunt de o simetrie cum nu am mai vazut, au 12000 stalpi de sustinere si arcade, din pacate acoperisul nu mai exista. Sultanul le-a construit ca sa poata sa-si adaposteasca caii din dotarea cavaleriei sale, care numara 12000 de cai pur sange. Si armata sa de infanteristi era compusa tot din 12000 oameni. Armata sultanului, care era “aprovizionata” cu fete din toata tara, s-a extins astfel asa incat a ajuns la un numar de 250000 de oameni-o forta armata redutabila pt vremurile acelea.

Ne-am oprit sa luam pranzul intr-un restaurant traditional. Restaurantele traditionale arata de fapt ca niste palate, sunt opulent decorate cu mozaicuri si au coloane inalte si divane ultra comode. Ca niste adevarate palate din 1001 de nopti. Si nu ma pot abtine sa nu descriu putin gastronomia marocana. In afara de arhiprezentul cous-cous, salatele marocane iti lasa gura apa. Intr-un asemenea restaurant traditional, esti servit, ca si aperitiv, cu un urias platou compus din 6-7 feluri de salate: de naut, de castraveti cu busuioc, de morcovi cu rosii, de dovlecei cu ardei iute si varza calita. Iar orezul ti se serveste aproape intotdeauna cu sofran.  Sosurile, din iaurt, pasta de ardei iute, masline murate si multe altele, se servesc separat. Felul principal este insa intotdeauna Tadjine, adica bucati de carne de pui, curcan, vita sau berbec, gatite intr-un vas special din lut ars, cilindric, lat la baza si ingust catre varf, cu un capat tuguiat. In vasul special se pune carnea, iar peste carne se pun legumele, apoi capacul, iar mancarea se lasa in niste cuptoare la foc moderat, chiar si 1-2 ore.  Legumele isi lasa zeama peste carne, care se frige astfel in sucul propriu si in zeama legumelor. Rezulta Tadjinul, sanatos, fara colesterol si delicious. In urmatoarele zile am mancat aproape in fiecare zi, atat de mult mi-a placut. Cu legume diferite, cel mai mult mi-a placut cel cu prune, o combinatie inedita cu carnea de vita. La desert esti servit ori cu cateva prajiturele marocane extreme de dulci, sau mai bine cu un platou cu fructe. Si bineinteles ca marele nostru regret, al europenilor, a fost, ca la o astfel de masa nu poti sa savurezi o bautura cu alcool. Sincer mi-a lipsit vinul, dar m-am consolat cu ceaiul lor de menta, fierbinte si dulce, turnat de un om care se ocupa numai cu asta, de sus, ca sa faca cat mai multa spuma, spuma fiind dovada de respect, ceaiul insotind urarile de bine de dupa masa.

Maroc- Rabat

Este de notat ca distanta Casablanca- Rabat este de aprox. 80 km. Pe autostrada, i-am facut cam intr-o ora jumate.  In Rabat am ajuns dupa-amiaza, in jur de ora 4. Hotelul unde ne-am cazat era undeva la periferia orasului, intr-un cartier prafuit, aglomerat si zgomotos. Caldura mare ne toropea si imi amintesc ca niciodata in viata mea nu am suferit mai mult de sete! Ultima oara cand bausem un pahar cu apa fusese in avionul de la Milano, dupa ce servisem pranzul, in urma cu 4-5 ore.  Si totusi parca nu bausem apa de o vesnicie. Nimeni din grup nu avea un strop de apa sau suc sau ceai sau alt lichid fiindca controlul de frontiera in Milano fusese draconic si nimic nu scapase vamesilor italieni. Iar in aeroportul din Casablanca nu vazusem nici o toneta sau magazin de unde sa cumparam, doar cateva cafenele si restaurante unde nimeni nu avusese timp sa intre. Sperand ca vom gasi apa la hotel ne-am inselat amarnic fiindca restaurantul hotelului se deschidea abia la ora 19 iar apa de la robinet nu era potabila. In disperare de cauza, am urcat bagajele in camera, l-am lasat pe Catalin sa se ocupe de desfacutul lor iar eu am pornit pe stradutele din jurul hotelui sa caut un magazin de unde as fi putut sa cumpar apa imbuteliata. Dupa o cautare zadarnica de vreo 10 minute pe stradutele din jurul hotelului, am oprit o femeie care mi-a iesit in cale si am intrebat-o cat am putut eu de politicos, sperand din suflet ca vorbeste franceza, unde pot gasi un magazine care vinde apa imbuteliata. Femeia a fost mai mult decat receptiva, m-a condus la un magazin, acolo bineinteles ca nu acceptau decat dirhami iar eu nu aveam decat Euro, asa ca tot femeia m-a luat de mana si m-a dus la cel mai apropiat bancomat, tot ea mi-a aratat cum sa schimb meniul in franceza si m-a sfatuit sa nu schimb prea multi bani. Cu banii schimbati in mana, i-am multumit din suflet, iar ea nu m-a lasat pana cand nu am ajuns din nou la magazin si am iesit de acolo triumfatoare cu sticla de apa de 2L in mana.
Asta a fost primul meu contact cu Rabat-ul. Aveam sa tin minte bunatatea si intelegerea femeii respective, si sa invat prima lectie de importanta majora in partea aceea de lume: importanta apei, cea mai valoroasa resursa, rara, scumpa si care pretinde folosire cumpatata si economisire. M-am reintors la hotel, unde ceilalti turisti au sarit pe mine cu intrebari de unde am facut rost de apa, le-am explicat si s-au imprastiat incercand si ei sa-mi imite figura. Ghidul nostru marocan, Majid, nu a inteles din prima unde se grabeau asa cu totii, iar cand i-am explicat, a zambit cu un fel de superioritate a omului trait sub soarele arzator al Africii. Cand toti s-au intors in holul hotelului, ne-am urcat inapoi in autocar pentru un tur al orasului, iar Majid a inceput sa ne spuna cateva cuvinte despre Rabat:
Se intinde de-a lungul estuarului Oued-ului Bou Regreg (oued- rau care seaca vara). Cele mai vechi ruine descoperite aici dateaza din sec.3 i.C la Sale, de pe malul drept. Sub numele de Sala Colonia, locul a fost populat de catre colonistii cartaginezi, in sec.1 i.C. In timpul cuceririi romane, Sale a decazut, iar in cursul sec. 7-8 a fost invadat de arabi care au convertit populatia la Islamism. In sec.10 aici a fost construit un Ribat (manastire fortificata) care a dat mai tarziu numele locului - Rabat. In jurul anului 1100, sultanul de atunci a transformat ribatul intr-ul Kasbah (oras fortificat). Fiul acestui sultan, a facut din Ribat capitala sa si a construit un zid monumental de cativa kilometri, cu patru porti de acces grandioase. A construit si o moschee, dar totul a decazut dupa moartea sa, azi ramanand in picioare numai marele turn Hassan, neterminat, cu cele 4 fete ale sale sculptate diferit. La sfarsitul sec.17, un numar mare de mauri, refugiati din sudul Spaniei, s-au stabilit in Rabat, construind un mare zid de aparare andaluz, in jurul orasului. Tot atunci, un grup bine organizat de pirati si-au stabilit resedinta in Kasbah des Oudayas, provocand statelor mediteraneene mari pierderi pe mare. In 1666 dinastia Alaouita preia controlul asupra orasului. La sfarsitul sec. 19 sultanul Sidi Mohammed construind orasul modern in interiorul zidurilor almohade. Orasul si-a pierdut importanta ca si port din cauza numeroaselor aluviuni carate de raul Bou Regreg. El a construit marele Palat Regal, resedinta regala si astazi. Noul oras se intinde din port, pana la portile Medinei (orasul vechi).
Astazi Rabat-ul este capitala oficiala a Regatului Marocan si principala resedinta a Regelui (celelalte orase regale sunt: Meknes, Fes si Casablanca). Aici se afla marile cartiere rezidentiale, ambasadele, misiunile economice si cultural, aici se organizeaza multe targuri si expozitii internationale. Aici se gasesc cele mai bune scoli si universitati din regat si tot aici au palate toti marii bogatasi ai Orientului. Spre deosebire de cartierul periferic murdar si zgomotos unde era hotelul nostru, marile cartiere rezidentiale ale Rabatului sunt curate ca lacrima, exista multe parcuri, fantani arteziene amenajate cu atentie, iar verdeata care se revarsa din gradini da un aer viu orasului, care parca respira prin toti porii in aceasta parte a sa.
Ne-am oprit sa vizitam (doar pe exterior) marele Palat Regal, unde este interzisa pana si fotografierea, am apucat insa sa facem cateva poze fatadei intesata de soldati si Moscheea Regala Ahl Fass. Nici una din moscheele din Maroc nu se viziteaza, (doar cea din Casablanca, la anumite ore, cu tur organizat). In zilele urmatoare, Majid a reusit insa sa obtina permisiunea sa intram intr-o moschee in Meknes, dar despre alta intr-o alta poveste.
Aici, in Rabat, Moscheea Regala Ahl Fass este impunatoare si te poti plimba printre ale ei coloane exterioare.
Un alt important obiectiv al orasului este Mausoleul lui Mohammed al v-lea (tatal regelui actual). Sit-ul este compus din Mausoleul propriu zis, care are 2 nivele si care adaposteste mormantul respectivului, capodopera a arhitecturii hispano-maura, decorat fastuos, cu remarcabile mozaicuri marocane, dintr-o moschee si un muzeu. Toate bine pazite. Garzile sunt totusi tourist-friendly si chiar te poti poza cu ei, ba chiar sa si obtii un zambet (ironic cei drept, dar totusi un zambet).
Chiar langa mausoleu, se afla o imensa “gradina” compusa din ruinele a nenumarate coloane de piatra romane, importante edificii istorice, la capatul carora se inalta monumentalul turn Hassan, cel de care vorbeam mai sus. Turnul masoara 44 m inaltine si are un perimetru de 16m. Nu am putut urca in interior dar se zice ca privelistea vazuta de sus este spectaculoasa.
Cele mai frumoase momente ale zilei le-am petrecut insa vizitand Kasbah-ul, intrand pe poarta Bab Oudaya si mergand la pas pe strazile sale inguste. Kasbah-ul este viu, adica este locuit, copii se joaca si acum nestingheriti pe ulitele sale, iar plimbarea printre casele vopsite in alb-albastru este o incantare. De pe o terasa unde ne-am oprit sa bem un racoritor ceai de menta, am facut cele mai frumoase poze panoramice asupra Rabat-ului si asupra Bou Regreg.
Ce mi-a placut in Rabat: curatenia cartierelor rezidentiale, Minaretul Moscheei Assounna care se vede din orice colt al orasului, gradinile nenumarate de care au o deosebita grija, Kasbah-ul cu casele lui alb-albastre, multimea de masini Dacia noi sau vechi, scolile si elevii in uniforme elegante care mergeau cu cartile sub brat, portile de intrare in Medina frumos decorate.
Ce nu mi-a placut: lipsa apei potabile si faptul ca trebuie sa alergi ceva pana gasesti apa imbuteliata, lipsa trecerilor pentru pietoni, chemarea la rugaciune care se aude oriunde te-ai afla. Fiind prima mea noapte petrecuta intr-o tara islamica, nu am dormit deloc din cauza sonorelor chemari la rugaciune, motiv de adanca frustrare si oboseala matinala. Aveam insa sa ma obisnuiesc treptat in noptile urmatoare si sa reusesc cumva sa adorm, in ciuda faptului ca ele se repetau cu o precizie sistematica, oriunde ne-am fi aflat.

Maroc- Amintiri din copilarie

Am avut in scoala generala un profesor de geografie nemaipomenit. Privind inapoi, peste ani, nu ma pot opri sa nu ma gandesc cat de mare a fost contributia lui in educarea si formarea mea. Domnul de geografie a stiut sa ma poarte virtual prin toate colturile lumii, din tufisurile Australiei pana in taigaua siberiana, din preria Patagoniei pana in desertul Saharei, din jungla amazoniana pana pe inaltimile Tibetului, de pe marginea ghetarilor argentinieni si de pe Aconcagoa, prin luxuriantele insule caraibiene, pana pe Popocatepetl. Si nu numai…
Datorita lui am invatat pe de rost (si stiu si acum), ca pe o poezie, nu numai toate capitalele statelor lumii, dar stiu si ce caracteristici climatice, geologice, de fauna sau flora are fiecare regiune in parte. Cred cu tarie ca dorinta mea actuala de a calatori in cele mai indepartate locuri si spiritul meu aventurier mi-au fost insuflate si de el, prin nenumaratele povesti despre toate acele locuri ciudate si minunate, despre oamenii diferiti, culturile vechi si exotice, istoria si obiceiurile locurilor. Stia sa explice atat de minunat incat orele de geografie erau ca o calatorie perpetua plina de aventuri si de descoperiri uimitoare pentru mintea mea curioasa de copil. Au fost momente cand nu-mi invatam lectia si primeam de la el, pe buna dreptate nota 3 sau 4. Tin minte cat de tare ma revoltam atunci, dar peste ani am inteles ca, atunci cand el imi dadea o nota proasta, o facea cu o adanca tristete si o facea mai ales fiindca eram unul din elevii lui favoriti si voia sa ma ambitioneze. Si cata dreptate a avut!!!...
Peste multi multi ani, aflandu-ma cu cariera la o rascrucere de drumuri, aveam sa concurez cu peste 200 candidati, pentru un job pe care mi-l doream foarte mult. Interviul decisiv a durat 4 ore timp in care mi-au fost puse, pe langa intrebarile specifice legate de profesia mea, foarte multe intrebari de cultura generala, din care o proportie covarsitoare au avut cele din geografie. Iar eu am stiu sa raspund la toate, am obtinut job-ul si instantaneu m-am gandit ca reusita mea se datoreaza intr-o foarte mare masura batranului meu profesor de geografie. Iar atunci am incercat sa dau de el ca sa-i multumesc pentru invatatura primita, pentru staruinta si pentru marea sa intelepciune cu care mi-a modelat mintea si spiritul. Era insa prea tarziu, Dansul plecase déjà dintre noi. Si chiar daca eu nu i-am mai putut multumi, in mintea mea sunt inca vii aproape toate povestile spuse atat de frumos de Domnul profesor.
Povestile despre Maroc spuse de Dansul ocupa un loc important in amintirile mele. Poate si fiindca fusese profesor de geografie in aceasta tara timp de cativa ani si apucase sa o cunoasca mult mai bine decat pe altele si poate si fiindca, in momentul in care am ajuns cu lectiile de geografie la nordul Africii, in paralel, studiam si la istorie despre tarile Magrebului, despre berberi, despre cum au fost ei cuceriti de catre arabii umayyazi si impinsi in munti, unde si-au pastrat obiceiurile, traditiile si folclorul peste secole.
Tin minte o serie de diapozitive despre Maroc pe care Dansul le-a adus si ni le-a proiectat la ora. Si tin inca minte multitudinea de culori, amanunte si crampeie de viata marocana din ele. Si fiindca imaginile proiectate mi-au lasat o impresie adanca de exotic, paradox si diversitate, mi-am promis ca candva, in viata mea de om mare, sa ajung sa calatoresc in Maroc, ca sa descopar pe cont propriu locul povestilor spuse atat de frumos de Domnul profesor.
.
Ideea de a face o excursie in Maroc a aparut in mintea mea in primavara lui 2007, la cateva luni dupa ce am reinceput munca, dupa concediul de maternitate. Ma simteam foarte obosita si prinsa intr-o rutina zilnica care se invartea numai in jurul a 3 activitati: copilul, serviciul, casa. Si probabil ca experimentam si un pic de baby-blue. Dorinta unei vacante exotice, mai altfel decat o clasica calatorie la mare sau la munte, care sa ma scoata din rutina zilnica, a aparut firesc si din fericire pentru mine consortul a agreat-o pe deplin. Si fiindca Rares era inca foarte mic nu ne-am gandit nici o secunda sa-l luam cu noi, urmand sa calatorim doar in cuplu. Marocul fiind tara islamica, am preferat sa apelam la serviciile unei agentii, chiar daca asta insemna ca vom forma un grup de circa 40 persoane si chiar daca aveam sa urmam un program organizat si impus de un ghid.
Variantele de ajuns in Maroc erau 2: cu avionul pana la Casablanca, cu escala la Milano, sau cu avionul pana la Barcelona si apoi traversarea Mediteranei cu feribotul pana la Tanger. Prima ruta era mai scumpa dar mai rapida, dar fiindca timpul nostru era limitat, am preferat-o fata de cealalta.
Am sa dau si niste preturi ca sa va faceti o idée in eventualitatea in care intentionati sa calatoriti in Maroc: avionul dus-intors cu escala cu tot (Alitalia), a fost 450Eur/persoana, iar excursia de 12 zile (11 nopti de cazare) cam 900 eur/persoana. Pretul a inclus si taxele. Cazarea a fost la hoteluri de 3 sau 4 stele, in regim de demipensiune. Separat am scos bani din buzunar pentru mesele de pranz, pentru toate bauturile (neincluse in costul meselor), pentru bacsisuri, pentru cateva mici excursii optionale de care o sa povestesc separat si bineinteles pentru cumparaturi personale.
Cateva informatii generale despre Maroc:

-          Stat situat in nord- vestul Africii, marginit la vest de Oceanul Atlantic, la sud de Sahara de vest si granita cu Mauritania, la nord de Marea Mediterana iar la est este granita cu Algeria. In sud-est se afla o portiune de desert saharian aprig disputant cu Algeria. Face parte din UAM (Uniunea araba Magrebiana) mai pe scurt Magreb, alaturi de Tunisia, Libia, Mauritania si Alger, uniune creeata in scopuri economice, fara a exista insa o uniune vamala.

-          Forma de organizare: monarhie constitutionala ereditara. Rege actual Mohamed al VI-lea

-          Capitala administrativa: Rabat

-          Cel mai mare oras: Casablanca- 11 mil locuitori

-          Suprafata: aprox. 450 mii km fara partea disputata din Sahara; populatie: aprox. 33 mil locuitori

-          Religie: peste 98% musulmani; aprox.1% crestini, restul evrei

-          Sarbatori religioase: cea mai importanta este Ramadanul, dureaza 4 saptamani, se stabileste in functie de calendarul lunar si deci fluctueaza ca si perioada de la an la an. In perioada Ramadanului activitatea economica este redusa, bancile si institutiile publice sunt deschise doar cateva ore /zi, obiectivele turistice de regula raman deschise dar magazinele si multe restaurante se inchid. Populatia de regula tine post negru in timpul zilei si iese din casa dupa asfintit.

-          Un pic de istorie: primele vestigii arhitectonice marocane au o vechime de 8000 ani. Locuitorii originali sunt berberii, primul stat berber datand din 110 iH. Orasele de pe coasta au fost infiintate de catre fenicieni. Dupa fenicieni, acestea au fost cucerite de catre romani, vandali, bizantini si arabi. Arabii umayyazi au cucerit locurile in sec.7, au impus Islamul si sistemul lor de guvernare si au inceput sa converteasca populatia berbera. Cei neconvertiti au fost treptat impinsi in munti. Regi din mai multe dinastii s-au succedat la putere de-a lungul secolelor, regele actual apartinand dinastiei Alaouitilor, dinastie care detine puterea déjà de 4 secole. Incepand cu sec.19 in Maroc a crescut puterea si influenta statelor occidentale, iar la inceputul sec.20 tara a fost impartita in 3 zone: un mare protectorat francez, unul mic spaniol in nord si zona internationala Tanger.  In 1956 Marocul si-a dobandit independenta, iar administratiile coloniale franceze si spaniole s-au retras. Incepand cu 1974 Regele s-a implicat activ in actiunea de revendicare a Saharei Occidentale, iar ultima actiune istorica notabila a avut loc in 1976, numita si “Marsul Verde”, cand 350.000 de voluntari marocani au marsaluit prin Sahara Occidentala fara nici o arma, doar purtand ramuri de maslin. In urma acestei actiuni, ostilitatile armate cu Algeria au incetat, dar situatia partii acesteia de Sahara a ramas disputabila.

-          Moneda oficiala: dirhamul (MAD); 1 eur=aprox.11 MAD. Cursul de schimb fluctueaza si se stabileste avand la baza un cos monetar

-          Limbi vorbite: araba (limba oficiala) vorbita de peste 70% din populatie, berbera(diferite dialecte)- cam 30% din populatie. Fiind fost protectorat francez, majoritatea populatiei vorbeste si franceza, iar in nord (zona Tanger) se vorbeste si spaniola. Turistii vorbitori de franceza sunt avantajati in comunicarea cu localnicii, la hotelurile mari din marile orase, receptionerii vorbesc si engleza sau germana. Ghizii turistici de obicei sunt in stare sa comunice in mai multe limbi, ghidul marocan pe care l-am avut noi vorbea bine 6 limbi.

-          Forme principale de relief: munti (Lantul Rif in nord si lantul Atlas compus din 3 siruri muntoase: Atlasul inalt, Mijlociu si Antiatlas se intinde de la est la vest pe o distanta de 700 km. Altitudine maxima: 4165m), platou continental cu altitudine de aprox. 1000m, desert in sud si sud-est si coasta oceanica unde sunt situate majoritatea oraselor mari.

-          Clima: subtropicala; de-a lungul coastei cu influente oceanice, in sud sahariana, in munti la altitudini inalte: alpina. Adica din punct de vedere climateric, Marocul este un melanj de temperaturi si daca faci un circuit ai norocul ca in decurs de cateva zile sa schiezi in muntii Atlas, sa faci plaja pe coasta Atlanticului si sa mergi cu caravana in desert.Cele mai bune perioade de vizitat Marocul, pentru circuite, sunt primavara, pana la mijlocul lui mai sau toamna, lunile octombrie-noiembrie.

Noi am ales sa plecam in octombrie asa ca, in ziua de 9 octombrie 2007, in jurul pranzului, am aterizat in Casablanca, dupa un zbor de aproximativ 6 ore (cu escala cu tot).  Ne-am dat ceasurile inapoi cu 3 ore si sincer, de-a lungul zilelor urmatoare, am resimtit diferenta de fus orar si ca ore de masa schimbate si ca odihna. De sus, pe masura ce avionul se apropia de sol, zaream terenuri galbene, maro, sau negre, nimic verde. Aeroportul international foarte frumos decorat, chiar opulent pe alocuri, tin minte ca se lucra la un terminal iar santierul era protejat de niste paravane care aveau inscriptionate in nenumarate locuri, in limba franceza, scuze pentru regimul de santier si pentru zgomot.Controlul de frontiera a durat ceva vreme, a trebuit sa completam un formular destul de detaliat, cu datele personale/ocupatia/scopul vizitei/locurile de cazare; iar politistii de frontiera l-au verificat atent, la fel ca si pasapoartele noastre. Romanii nu au nevoie de viza dar este necesar pasaport valid cel putin inca 6 luni. De remarcat ca au oprit la vama un calator din grupul nostru, care avea pe el un tricou cu steagul Turciei. Si i-au scotocit toate bagajele, motiv de enervare profunda si pentru el dar si pentru restul grupului, fiindca a trebuit sa-l asteptam. Concluzie: aveti grija ce imbracati si mai ales aveti grija sa nu contraziceti politistii!!!
Aterizand in Casablanca in jurul pranzului automat am trecut printr-un adevarat soc termic, erau 35 grade C la umbra, fata de 5 la Milano si 9 la Bucuresti. Din fericire caldura era uscata, nu cred ca as fi suportat usor caldura umeda. Imediat dupa ce am trecut de politia de frontiera am fost intampinati de ghidul nostru marocan, Majid, care avea sa fie in urmatoarele 12 zile umbra noastra insotitoare si protectoare si de care multe doamne din grup s-au indragostit la propriu (asa era de chipes si destept) si care ne-a indemnat sa ne urcam intr-un autocar. Autocarul avea aer conditionat, era curat si destul de confortabil. Brosura primita de la agentia de voiaj zicea ca autocarul ofera conditii de 4 stele, dar eu i-am dat cam 3. In afara de ghidul roman (care era bine intentionat dar avea cunostinte limitate despre Maroc si nu ne-a putut oferi foarte multe informatii), de cel marocan( care era o adevarata enciclopedie ambulanta, autodidact si extrem de saritor), de sofer-  un super simpatic tanar de 25-26 ani care vorbea bine franceza, grupul nostru de 40 de calatori a fost insotit si de un ajutor de sofer/bagaje- o mana de om abia iesit din adolescenta, dar foarte serviabil. Grupul a fost destul de omogen, adica format din cupluri in medie la varsta a 3-a (doar noi si inca 2-3 cupluri eram mai tineri), cei mai in varsta fiind de…80 de ani. Nici un copil nu am avut in grup si nici nu recomand o astfel de calatorie cu copiii decat daca au peste 7 ani si rezista linistiti la multe ore de drum. Am avut in grup si un palestinian de 32-33 ani, medic de profesie, scolit la Cluj si stabilit cu cabinetul de practica in Bucuresti. Adnan, pe nume, calatorit prin multe tari si pelerin convins, ne-a fost foarte util in calatoria noastra, fiind el insusi musulman, a facut cu ghidul Majid un cuplu pe cinste, pentru explicatii despre Islamism, mahomedanism, istorie si civilizatie marocana. Pentru noi, fiind pentru prima oara calatori intr-o tara islamica, toate explicatiile au fost de foarte mare interes si ne-au ajutat mult sa intelegem o tara minunata, exotica si complexa in acelasi timp.

Urcati fiind in autocar, am pornit fara sa zabovim, pe autostrada, spre Rabat. Asta a fost o alta surpriza: autostrazile, multe si bune.
Dar despre Rabat intr-o alta poveste!