Etichete

sâmbătă, 29 iunie 2013

Jawa sumary

De aproape 1000 de ani, din epoca marilor imperii hinduso-budiste si pana la inceputul sec.19, insula Jawa a ramas neschimbata. Avea o populatie relativ stabila de aproximativ 3.5 milioane locuitori, o cultura si civilizatie bazate pe cultivarea orezului, o viata bazata pe mici sate de agricultori si pescari si nenumarate paduri ecuatoriale virgine cu o biodiversitate nemaintalnita.
Totul s-a schimbat odata cu colonizarea olandezilor care au introdus un sistem bine pus la punct de productie in masa in vederea exportului, ceea ce a dus la o curba exponentiala a natalitatii. Astfel, la inceputul anilor 1900 erau deja 28 milioane locuitori, iar astazi populatia totala a insulei numara 136 milioane, ceea ce face ca Jawa sa aiba cea mai mare densitate de oameni pe mp din Indonezia (cu numai 6% din suprafata tarii si cu jumatate din numarul locuitorilor sai).
Este adevarat ca Jawa e o insula unica in lume prin contrastele sale: interiorul ei a ramas predominant teren agricol, cu sol fertilizat de eruptiile continue a celor 30 de vulcani activi si cultivat intensiv cu orez; in contradictoriu cu viata fermierilor este viata in marile orase: Jakarta, Surabaya, Surakarta, sau Malang, centre de comert si de afaceri. Mai exista doar 12 parcuri nationale care protejeaza cateva din cele mai rare creaturi de pe Pamant si doar 2 rezervatii marine. Iar in contrast cu metropola Jakarta, exista Yogyakarta, centrul cultural si sufletul spiritual la insulei, unde pictorii, muzicienii gamelan, artistii creatori de batik sau dansatorii traditionali vin sa studieze si sa performeze. Iar la extremele lumii contemporane si Indoneziei moderne, stau cele doua imense temple, Prambanan- cel hindus si Borobudur- cel budhist, precum si nenumarate alte mici temple, ramasite ale trecutului si ale glorioaselor regate locale. Mai este de zis ca in Jakarta exista cea mai mare moschee functionala din lume, Istiqlal, ca si contructie bineinteles, pentru ca nu poate totusi rivaliza cu cea de la Mecca ca si prestigiu sau ca si numar total de credinciosi care calatoresc sa se roage inauntru sau pe una din terasele din jur.
Populatia insulei este in proportie de peste 75% musulmana, restul fiind impartit intre hindusi, budhisti, crestini si confucianisti si bineinteles ca fiecare casta religioasa are povestea ei legata predominant de rutele de comert.
Astfel, odata cu negustorii chinezi, aici au venit preotii hindusi, mai tarziu comerciantii din India au introdus budhismul, dar nici o alta religie nu a avut o mai mare influenta in Jawa decat islamismul. Musulmanii au venit in Jawa pe rutele de comert din estul Asiei, incepand din sec.13 si si-au extins dominatia peste tot in arhipelagul indonesian, controland drumul matasii. Se spune ca o influenta majora in raspandirea islamului in Jawa l-a avut faptul ca musulmanii au introdus Coranul prin reprezentatiile artistice teatrale, cele cu papusile de umbre si printre versurile din Ramayana si Mahabharata. Colonistii portughezi au adus mai tarziu crestinismul, iar comunitatile de chinezi confucianismul modern.
Debarcand la Ketapang, in estul insulei Jawa, am fost preluati de ghidul nostru Bangbang, musulman bineinteles, si care vorbea o engleza execrabil de proasta. Oricat ne-am dat silinta, comunicarea cu acest om a fost foarte proasta si dificila si asta a fost pentru noi o adevarata piedica in a intelege multe din obiceiurile si traditiile locale, trebuind sa ne bazam pentru explicatii mai detaliate despre locurile vizitate pe un ghid publicat in engleza pe care il avea insotitorul nostru de grup roman, pe explicatiile mult mai profesioniste ale ghizilori locali de la fiecare din obiectivele vizitate iar eu personal si pe o voluminoasa carte despre Indonezia pe care mi-am cumparat-o dintr-un mall din Solo, imediat ce am avut ocazia.
Dupa debarcare, microbuzul nostru a urmat linia plajelor din nord-estul Jawei, cu destinatia finala orasul Malang, unde am ajuns in jur de ora 10 noaptea, dupa o zi foarte obositoare.
In cele 5-6 ore cat a durat drumul nostru spre Malang, am admirat plajele lungi si foarte frumoase din Situbondo, unde ne-am si oprit pentru pranz intr-un mic restaurant aflat chiar pe malul Marii Jawa, apoi nenumaratele paduri de tec si culturi de trestie de zahar. Am aflat ca tec-ul ajuge la maturitate dupa 20-30 de ani si fiecare fermier jawanez il cultiva pentru ca este folosit inclusiv ca si garantie pentru imprumuturile bancare. Se exporta masiv si este in continuare foarte scump, bineinteles logica fiind ca o padure de tec o plantezi azi si se va bucura de ea copiii si nepotii. Caracteristic tec-ului este faptul ca in sezonul secetos ii cad toate frunzele iar padurea de tec pare uscata si moarta, pentru ca in sezonul ploios sa-si recapete frunzisul si bogatia luxurianta. 
Trestia de zahar este la fel de bine primita la export si prin urmare, in drumul nostru, am vazut nenumarate exploatari, ba chiar sine si vagoneti pentru transportul trestiei de-a lungul intregului drum.
Apusul soarelui ne-a oferit niste peisaje incredibile cu vulcanul Argopuro (3088m) inaltat deasupra culturilor de orez, iar odata cu inserarea am trecut pe langa o imensa uzina electrica, una din cele mai mari din insula.
Ajunsi intr-un final la hotelul nu prea grozav din Malang, pe o bezna cumplita, nu ne-a mai ars decat de o cina rapida si foarte frugala, si de un dus la fel de rapid, inainte de a ne afunda intr-un binefacator somn, dupa drumul din aceea zi care durase nu mai putin de 12 ore.
Padure de tec-aparent moarta fiind sezonul secetos

vagonetii incarcati cu trestie de zahar pe sinele de pe marginea drumului

vulcanul Argopuro


Plaja de langa Situbondo

o uzina electrica langa Malang



sâmbătă, 8 iunie 2013

Spriritualitatea Balineza

Sau de la Gilimanuk- Bali la Ketapang-Jawa

Am avut timpul necesar sa ma gandesc cum as putea sa povestesc despre spiritualitatea balineza, in cele 5 ore cat ne-a luat traversarea insulei, de la sud pana in extremitatea ei vestica, la Gilimanuk, portul de unde pleaca toate ferryboat-urile care fac legatura intre Bali si Jawa.
Trebuie sa spun ca lungul drum care leaga sudul insulei de Gilimanuk, urmeaza practic linia tarmului sud-vestic al insulei, si este deosebit de spectaculos. Pe de o parte sunt padurile ecuatoriale, limita rezervatiei Taman Nasional Bali Barat, adica rezervatia de vest, cu nenumaratele raulete care izvorasc din vulcanii Merbuk, Musi, Mesehe sau Patas si care se varsa direct in Oceanul Indian; si pe partea cealalta tarmul oceanului, cu case construite direct pe nisip si cu mici ferme care se straduie sa muste din liziera padurii. Am stat sa ma intreb cum de rezista oamenii aia acolo, fara diguri de protectie, fara nici o opreliste in fata valurilor cateodata imense pe care le ridica oceanul. Si explicatia am gasit-o tocmai in filozofia modului lor de viata, in faptul ca balinezii considera viata terestra doar o etapa din lunga si continua existenta spirituala. Adica balinezii cred in eternul ciclu de reincarnari succesive si nimic din ceea ce se intampla in viata actuala nu face decat sa le intareasca spiritul in continua lui perfectionare catre viata eterna.
Coasta sud-vestica a Bali-ului

Plantatii de palmieri pe plaja

Coasta vestica

Viata in Bali se bazeaza pe trei filozofii primordiale, pentru intelegerea carora eu una trebuie sa-i multumesc lui Raka:
1.Credinta in: Dumnezeu, in suflet, in reincarnare, in Karma si in Nirvana
2. Codul moral: adica sa gandesti, sa vorbesti si sa faci bine
3. Ritualurile
Religia balineza este o forma speciala de hinduism amestecata cu venerarea stramosilor. De aceea, in Bali, laolalta cu venerarea zeitatii supreme Brahma, Vishnu si Shiva se practica venerarea stramosilor familiilor si a altor zeitati ale fertilitatii sau naturii. Aceasta forma de hinduism se numeste Hindu-Dharma si se bazeaza pe o cosmologie aparte unde se mentine echilibrul intre cosmos, legile sale divine si existenta umana. Zeii si demonii sunt venerati laolalta in mod egal iar ritualurile zilnice sunt concepute tocmai pentru mentinerea acestui echilibru. Parte din viata religioasa sunt sacrificiile, ofrandele si ceremoniile de purificare. Ca si rezultat fiecare casa balineza are un templu cu trei curti, sau nivele, dedicate pe rand stramosilor, zeilor si locuitorilor casei, unde are loc ritualul zilnic numit canang. Acest ritual consta din oferirea unui mic cosulet sau tavite cu flori, sau putin orez fiert, stropite cu apa sfintita, impreuna cu un betisor parfumat aprins. Ofrandele pentru zei sunt facute numai din lucruri naturale, care sunt lasate sa se degradeze sau daca contin si mancare, aceasta este mancata dupa ritual de familie. Ofrandele pentru zei sunt pune pe altare la inaltime, iar fumul din betisoare are o semnificatie speciala, este cel care transporta esenta ofrandei catre zeul careia a fost dedicata. Ofrandele pentru demoni sau spiritele rele sunt puse direct pe pamant si de multe ori, in loc de betisor am vazut arzand in ele o tigara sau un chibrit mai gros.
Exista nenumarate ritualuri in Bali din care enumar si eu doar cateva:
Primul ritual in viata unei persoane este ritualul nasterii, cand placenta este pusa intr-o nuca de cocos si ingropata langa intrarea principala din casa. Bebelusii sunt priviti ca si reincarnari ale stramosilor si sunt considerati prin urmare sfinti pana la 6 luni, nefiind lasati sa atinga pamantul si fiind purtati numai in brate de catre parinti sau rude.
Urmatorul ritual important este ritualul pilirii dintilor, care in mod obisnuit ar trebui sa se desfasoare la pubertate. Din cauza costului ridicat, de multe ori familiilor le trebuie mai mult timp pentru a aduna banii necesari, asa ca se practica des acest ritual odata cu ceremonia casatoriei.
Cel mai important ritual din ciclul vietii este ritualul incinerarii de dupa moarte si este vazut ca o ocazie de veselie, de despartire a spriritului de trupul cel nevolnic, exact la fel cum o vedeau si stramosii nostrii dacii. In Hinduismul balinez, omul este un amestec a celor cinci elemente supreme: aerul, pamantul, focul, apa si spirit care sunt doar imprumutate si care trebuie returnate la moarte, in asa fel incat sa se permita sufletului sa se reincarneze pe pamant sau sa se uneasca cu Fiinta Suprema (sau Duhul Sfant, cum am zice noi). Din cauza aceasta suferinta nu este public afisata in cadrul ceremoniilor de incinerare, pentru a nu face sufletul sa se razgandeasca si sa-l determine sa-si inceapa fericit calatoria spirituala. De obicei, ceremoniile de incinerare sunt atat de scumpe incat familiilor le trebuie mult timp sa adune banii necesari, astfel incat, de multe ori, corpurile sunt mai intai purificate si inmormantate, iar incinerarea are loc ani mai tarziu, ba chiar in cadrul unor ceremonii de incinerare comune. Odata ce data incinerarii este stabilita, specialistii in ritualuri, familia, prietenii sau vecinii ajuta toti la organizarea ceremoniei. Se confectioneaza un turn special, cu o mica incapere in varf, unde este plasat cadavrul sau oasele exhumate, intr-un sarcofag. O procesiune galagioasa deschide apoi drumul unei cete de barbati care cara turnul pe umeri, pana la locul unde are loc incinerarea. Cand se ajunge intr-o intersectie, turnul este invartit repede, pentru a confuza spiritul ca acesta sa nu mai gaseasca drumul inapoi spre casa familiei pentru ai disturba pe membrii acesteia. Ajuns la locul incinerarii, intregul turn este aprins, pana cand focul mistuieste totul. Dupa ce corpul este transformat in cenusa, familia o aduna in recipiente speciale si o arunca in apa. Apoi, trei zile mai tarziu, urmeaza o ceremonie de purificare a intregului colectiv care a participat la ceremonia de incinerare.
Importante sunt si festivitatile Odalan, care au loc odata la 210 zile, in timpul lunii pline, pentru sarbatorirea templelor locale. Ceremonia odalan poate dura o zi dar poate fi si un eveniment elaborat care sa dureze 4 saptamani si pentru care pregatirile sa se faca cu luni de zile mai devreme. Festivitatea Galungan serbeaza stramosii care se intorc din ceruri in templele familiale si dureaza 5 zile. In timpul acestei festivitati strazile sunt decorate cu diferite ornamente din bambus, fructe, frunze sau flori si acesta este festivalul pe care l-am prins si noi in desfasurare.
Anul nou balinez este deosebit pentru ca se bazeaza pe ciclul lunar si nu cel solar cu care suntem noi obisnuiti. In timpul festivalului de anul nou, balinezii cara artefacte din templele locale catre mare si le purifica in timpul ritualului, apoi, prima zi din anul nou se numeste Nyepi, sau Ziua Tacerii- nimeni nu iese din case, luminile sunt toate stinse si nici un zgomot nu se aude de nicaieri, toate acestea pentru a induce in eroare spiritele rele pentru ca acestea sa ocoleasca insula.
In drumul nostru de la Benoa la Gilimanuk, ne-am intersectat cu o ceremonie de inmormantare, unde zeci de oameni au invadat soseaua si am fost nevoiti sa asteptam ca acestia sa depaseasca intersectia aflata de cateva sute de metri mai in fata. Am fost foarte surprinsa de zgomotele puternice pe care le faceau cei care acompaniau pe carausi, chiar daca eram oarecum in tema despre desfasurarea ceremoniilor de incinerare.
In tot cazul, oamenii ne-au privit cu ingaduinta si intr-un final am reusit sa plecam mai departe.
La Gilimanuk ne-am urcat cu tot cu microbuz pe un ferry care urma sa traverseze stramtoarea Bali. Trecerea a durat cam o ora si m-au incantat zecile de ambarcatiuni locale cu care oamenii traversau apele dintre Bali si Jawa. Insula Bali a ramas incet incet in urma noastra, iar in fata ne-a aparut din ce in ce mai impunator vulcanul Ijen, cel mai estic vulcan al insulei Jawa.


Stramtoarea Bali


Imbarcarea pe ferry la Gilimanuk

in stanga Bali in dreapta Jawa


ambarcatiune locala

vulcanul Ijen-Jawa

Debarcarea la Ketapang-Jawa

Am debarcat la Ketapang, am fost preluati de ghidul nostru jawanez si ne-am luat ramas bun cu lacrimi in ochi de la Raka, care ne-a multumit pentru onoarea de a fi fost insotitorul nostru si cerandu-si scuze pentru toate neplacerile inerente ale drumurilor nenumarate din cele sapte zile petrecute in insula Zeilor. Aici calatoria mea fizica si spirituala prin Bali s-a terminat si am realizat ca in fata tocmai mi se deschidea o alta aventura numita Jawa…
Multumesc Raka, la revedere Bali, bine te-am gasit Jawa!