Praga- amestec de bere, Jazz si multe…ratze

Nu mi-am propus sa fac apologia berii boeme dar trebuie ca macar sa pomenesc de ea.
Bere se poate bea oriunde in Praga, in orice restaurant, berarie, club, terasa, cafenea, etc. Exista foarte multe sortimente de bere, prezentate in multe feluri. Nu am baut bere proasta in Praga.  Berea neagra e si cea mai scumpa dar si cea mai tare si mai ales nu poti sa ajungi in Praga si sa nu o incerci. Cu masura insa fiindca te ameteste imediat. Berea de la robinet este la fel de buna ca si cea la sticla sau halba. Am gasit la un moment dat si o berarie care expunea ca la muzeu tot felul de robineti pentru bere si alte device-uri al caror scop nu l-am inteles dar care m-au impresionat mai ales prin marimea si numarul lor.
Nu am baut numai bere in Praga. Au si vinuri neaose foarte bune, in special cele rosii, numele e imposibil de pronuntat sau retinut, si e pacat sa nu incerci si renumitul lor Absinth. Nu va faceti griji, se produce intr-o concentratie perfect legala…in Praga (pentru cei care nu stiu, Absinth-ul este opiu). Eu una nu am reusit sa ma ametesc deloc din asta dar cand am vrut sa cumpar o sticla pentru un amic , am reusit sa o sparg si sa ma umplu din cap pana in picioare de licoarea verde, ametitor de mirositoare.

Chiar daca gastronomia ceha nu este ceva dupa care pot sa spun ca ma dau in vant, trebuie sa spun ca m-am dat in vant dupa painea lor cu chimion, care dauneaza mult…siluetei, sau dupa painea lor din cartofi, care e la fel de depunatoare de calorii dar grozava la gust. Iar restaurante gasesti peste tot. Sincer noi nu ne-am uitat la preturi, dar daca bugetul e mai limitat ar trebui evitate cele din centrul istoric si ar trebui gustati carnatii de diverse soiuri care se vand in strada, care-s extrem de grasi si de gustosi. Iar clatitele umplute cu carne, sau cu spanac prajit si care inoata in smantana, chiar daca dauneaza la fel de mult kilogramelor, sunt delicioase. Dar trebuie neaparat sa mai pomenesc si de gulasul ceh care ti se aduce in niste portii pantagruelice cat si mai ales despre… rate. Aproape ca nu exista restaurant care sa nu aiba in meniu si sa nu serveasca carne de rata. Gatita in fel si chip, de la simpla la cuptor, prajita, cu garnitura a la francaisse sau cu varza dulce sau murata, carne de rata am mancat in Praga aproape in fiecare zi. Am incercat-o in multe locuri iar preturile difera foarte mult; la extreme, intr-un foarte elegant si exclusivist restaurant amenajat pe un debarcader de pe Vltava (unde nota de plata a fost macroscopica iar portia microscopica), dar mai degraba intr-un mic restaurant simbolic denumit “U Certo” (adica La Dracu’) unde portiile au fost intr-adevar draconice si atmostera incinsa rau de la muzica de jazz.   
Si ca veni vorba de jazz…Viata de noapte din Praga e foarte prezenta in centrul vechi. Sunt nenumarate cluburi sau baruri si aproape in toate se canta live jazz. In prima noastra seara am gasit un astfel de club atat de aglomerat incat pana sa se elibereze o masa, ne-am asezat la bar. Contemplandu-l admirativ pe barmanul de 1.90m, cu brate parca sculptate si cu tricou negru mulat pe torsul bine lucrat, bineinteles ca nici eu si nici Corina nu ne-am putut opri sa nu comentam in gura mare cat de bine arata si bineinteles ca el a trebuit sa bufneasca in ras si sa ne spuna in cel mai neaos grai romanesc “Ce faceti fetelor? Vi s-a urcat vinul la cap?”  Si bineinteles ca ne-am imprietenit imediat si dupa inca cateva pahare cu vin rosu ne-am si povestit reciproc vietile, povestea lui fiind oricum mai impresionanta ca a noastra. In tot cazul a fost foarte bucuros sa gaseasca cativa co-nationali, iar noi am am profitat din plin de sfaturile lui: unde sa mancam si mai ales unde sa nu mancam, unde sa bem si mai ales unde sa ne imbatam fara sa riscam sa ne trezim cu buzunarele goale. Dar sa revin la jazz. Ziceam ca se asculta peste tot, in aproape fiecare club exista cate un ‘band” care canta aproape toata noaptea. Chiar daca nu-s moarta dupa jazz, tot mi-a placut, mai ales ca muzica merge foarte bine cu berea in exces, cu trabucul fumat ‘posta’ sau cu o tigara de foi si cu povestile filozofice despre viata.
Intr-unul din aceste cluburi de jazz, intr-o lunga noapte friguroasa si de neuitat, dupa multe multe beri baute, la o asemenea discutie filozofica si existentiala, eu si prietenii mei ne-am impartasit cate o dorinta pentru noul an abia inceput. Iar eu, dupa o adanca cugetare, le-am zis ca imi doresc sa fac… un copil. Iar noaptea aia a fost ca un hotar intre viata mea de pana atunci, si cea care urma sa inceapa, fiindca ruga mea spusa si marturisita sincer prietenilor mei, s-a implinit …pana la sfarsitul anului abia inceput in aceea noapte rece, petrecuta in acel club de jazz din Praga.

Praga, un oras cu aroma de …KAFKA?

Nu ma pot opri sa nu fac o comparatie sau mai degraba o “ne-comparatie” Praga-Viena.
Daca la Viena gasesti peste tot bomboane invelite in martipan si cutii cu ciocolata cu chipul lui Mozart ba chiar lichioruri cu numele lui Mozart scris pe staniol, in Praga nu numai ca nu ai sa gasesti asa ceva dar va trebui sa te si stradui ceva daca vrei sa o iei pe urmele lui Kafka. Si avand bine bagata la cap ideea ca Viena nu-i ca Praga si ca nici Mozart nu-i Kafka, poti usor usor sa o iei la pas pe stradutele inguste, incercand sa regasesti umorul negru si paradoxul din operele scriitorului…
Imi aduc aminte de o faza memorabilia cand unul din amicii mei mai mult afacerist si mai putin erudit, proaspat intors dintr-o calatorie de afaceri la Praga, intrebat fiind daca a apucat sa viziteze muzeul Kafka, a dat din umeri si foarte nedumerit a zis: “Da’ cine-i dom-le Kafka asta?”, “Pai un mare scriitor” am zis eu nestiind ce sa mai adaug. “Si are un muzeu?” a intrebat la fel de nedumerit amicul meu. “pai da” am zis eu, sigura pe mine. “Si totusi cine naiba e Kafka asta?” a mai intrebat el, ca sa nu ramana nelamurit.
Intre timp amicul meu s-a lamurit, ba chiar a si citit cate ceva din opera lui Kafka, dar dialogul asta vechi mi-a reamintit ca in Praga, chiar daca numele scriitorului e purtat de o casa, un muzeu, o piata, o librarie, o cafenea si o expozitie, toate astea nu-s deloc mediatizate drept dovada ca scriitorul nu are nici bomboane, nici ciocolata si nici lichior sau in savoarea locala bere cu numele lui. Iar daca l-ai citit si ti-a placut Kafka (asa cum mi-a placut mie) si vrei cu orice prêt sa-i vizitezi muzeul, trebuie sa-l cam cauti pe cont propriu, fiindca e cam greu de gasit.
Noi am avut noroc cu Sergiu, fiindca intr-o seara pe cand ne plimbam hai hui pe ulitele inguste si cu mult sub nivelul apei, de pe malul Vltavei, a exclamat: “Hei, ia uitati niste statui porno!” Statuile porno descoperite de Sergiu sunt amplasate chiar in fata muzeului scriitorului si nici pana in ziua de azi nu am aflat ce vor ele sa reprezinte si de ce creatorul lor le-a pozitionat taman aici. Dar asa am tinut minte locul si am putut sa ne intoarcem intr-o alta zi ca sa vizitam muzeul.

Muzeul Kafka nu-i o casa memoriala si nici un muzeu in adevaratul sens al cuvantului. Adica cei care l-am gandit au vrut probabil cu orice prêt sa iasa din tiparele mai mult plicticoase ale unui muzeu clasic si se pare ca au reusit. Intrand aici esti scos pentru ceva timp din cotidianul zilnic sau din tiparul calatoriei tale de turist care face clic clic cu aparatul foto peste tot si care nu retine mai nimic si esti purtat printr-o alta lume partial ciudata, un pic dementa si mult ireala, chiar desprinsa din paginile scriitorului.
Intri intr-o camera neagra care seamana cu o morga si unde in fiecare sertar exista cate un personaj, apoi auzi sunand isteric un telefon negru care te face sa-l ridici si in receptor il auzi vorbindu-ti rastit in germana pe un oarecare domn Karl Rossman (personajul principal din nuvela “Amerika”),  apoi, ca contrastul sa para si mai mare, intri intr-o camera alba cu peretii flancati de oglinzi unde privesti cum incet incet se inalta din linii bizare un castel care mai apoi dispare cu totul, apoi in alta camera urmaresti un arbore genealogic cu niste fotografii vechi si asculti o muzica sparta care parca se revarsa dintr-o cutie muzicala mai mult stricata, sau auzi niste picaturi de apa repetitive ca si picatura chinezeasca, apoi citesti repede cateva scrisori proiectate pe o bucata de panza din sac si daca nu te grabesti scrisorile se sterg oricum litera cu litera in locul lor ramanand un portret care pare mazgalit (al lui Felice Bauer), apoi, vorba lui Sergiu, le cunosti pe gagicile lui Kafka (Felice, Julie, Milena si Dora) si descoperi 4 povesti de dragoste diferite si totusi asemanatoare, toate tragice, timp in care chipurile lor se suprapun iar femeia cu 4 chipuri se transforma intr-o fantoma iar chestia asta te ameteste cu siguranta daca nu cumva esti déjà ametit de la tot ce ai apucat sa vezi sau sa auzi pana atunci.
La iesire poti sa intri in libraria Kafka, unde gasesti de cumparat cartile scriitorului editate in mai multe limbi, dar si carti de anticariat, sau tricouri , creioane si pixuri cu numele acestuia sau poti sa-ti scrii impresiile intr-o carte imensa, plina cu tot felul de insemnari, in toate limbile pamantului. Eu una mi le-am scris si am iesit din muzeu dorindu-mi sa recitesc cartile lui Kafka dar si mai mult dorindu-mi sa beau o bere mare, neagra si rece ca gheata care sa ma faca sa mai raman putin in aceeasi atmosfera.

Praga- Castelul Praga

Castelul Praga (Prazsky hrad)
Este la fel de reprezentativ pentru oras ca si Ceasul Astronomic, iar poze cu el se gasesc pe mai toate vederile din Praga.
De fapt titulatura lui corecta ar fi de : Complexul medieval al Castelului Praga. Fiindca castelul nu-i de fapt un castel ci un adevarat complex de cladiri, intinse mai degraba pe orizontala decat pe verticala, construite in epoci diferite si de o varietate impresionanta de stiluri arhitecturale. Complexul este cel mai mare areal arhitectonic medieval nu numai din Europa ci si din intreaga lume.
Castelul este amplasat in varful unui deal destul de inalt, de pe malul stang al Vltavei. Sunt mai multe cai de a ajunge sus: pe jos urcand multitudinea de scari (asa cum am facut noi in prima zi), cu tramvaiul sau pe un drum care urca mai lin si ajunge in spatele Castelului. Pe acest drum am coborat noi si l-as recomanda celor care viziteaza orasul primavara sau toamna fiindca traverseaza palcuri de padure si din loc in loc sunt cafenele, berarii sau terase, unde poti sta la o bere, admirand privelistea.
Accesul in incinta complexului este liber, dar accesul la diversele obiective cuprinse in complex se face contra cost. Biletele de intrare au preturi diferite, in functie de ce anume cuprind tururile pentru care optezi. Exista 2 feluri de tururi: cel mare cuprinde Vechiul palat regal, Expozitia istorica a Castelului, Bazilica Sf Gheorghe, Galeria Nationala, Galeria de Pictura, Strada de Aur si turnul Daliborka. Noi am optat pentru un astfel de tur dar exista si turul mic, mai ieftin, care cuprinde Vechiul palat regal, Bazilica si Strada de Aur. Biletele de intrare au fost valabile pentru 2 zile (si e foarte bine ca e asa, fiindca intr-o singura zi nu prea poti cuprinde tot ceea ce este de vizitat). Complexul are 3 curti interioare intrarea facandu-se succesiv, din una in alta.
Intrarea in Complex este strajuita de 2 statui care reprezinta 2 titani, statui comandate si executate pe timpul imparatesei Maria Tereza. In mijlocului curtii interioare troneaza statuia lui Tomas G. Masaryk, primul presedinte al Cehoslovaciei.
Complexul Castelului Praga cuprinde:

-          Catedrala Sfantul Vitus

-          Bazilica Sf. Gheorghe

-          Muzeul de Arta Ceh

-          Palatul Lobkowicz

-          Turnul Daliborka

-          Turnul Mihulka

-          Sala tronurilor

-          Strada de Aur (Golden Lane)

-          Parcul castelului

Cate ceva despre cele vizitate de noi:
Catedrala Sf. Vitus este cea mai impunatoare catedrala gotica din Republica Ceha. A fost ridicata pe locul unei biserici romanice mai vechi, cu incepere din anul 1344 si constructia ei este legata de numele arhitectului Peter Parler. Catedrala s-a vrut a fi un loc de incoronare a regilor cehi, o cripta de asemeni regala dar si loc de pastrare a tezaurului Cehiei, precum si loc de pelerinaj la Sfantul Wenceslaus. Parler a adus elemente indraznete de design stilului gotic tarziu in care a fost gandita Catedrala si acest lucru este cel mai bine exemplificat prin inaltele bolti ale Catedralei.  Boltile-retea ale lui Parler au diagonale duble care despart spatiul dar il si intaresc si dau impresia unei adevarate retele vii pe tavanul Catedralei. Ingeniozitatea  stilului lui Parler poate fi admirat si in proiectarea pilastrilor (cu coloane clasice in forma de clopot), in ingeniosul dom al capelui lui Wenceslaus, in peretele unduitor al tavanului si in originalitatea ferestrelor- toate ferestrele sunt diferite iar oranamentele lor sunt intotdeauna altele. In anul 1541 catedrala a fost cuprinsa de un incendiu, care i-a inegrit zidurile exterioare si a distrus multe din decoratiunile interioare, iar munca de restaurare si definitivare a luat sfarsit abia in sec.20.

Probabil ca unul din cele mai spectaculoase locuri din catedrala este Capela Sf. Wenceslas. Wenceslas I, a fost ducele Boemiei in anul 925 si este cel care a construit prima biserica romanica de pe locul unde acum se inalta catedrala. El a fost cel care a convertit la crestinism mare parte din populatia Boemiei din acele vremuri, a fost sanctificat, iar mormantul sau este acum loc de pelerinaj si este pastrat in incinta Capelei care-i poarta numele din catedrala. Capela nu este deschisa publicului, dar poate fi admirata din exterior, partea ei inferioara fiind decorata cu pietre semipretioase iar cea superioara reprezentand scene din viata sfantului. O usa mica de pe peretele de sud-vest al capelei, ferecata cu 7 lacate, duce in camera tezaurului unde sunt pastrate insemnele coroanei.
Accesul in Catedrala este liber, dar anumite parti sunt inchise turistilor. Cel mai inalt loc al Catedralei este Turnul Clopotnitei, dar noi nu am putut urca, fiindca se afla in renovare. Oricum nu este permis sa urci in turn iarna, fiindca curentii de aer de sus sunt puternici si nu poti rezista prea mult, oricat de gros ai fi imbracat.
Bazilica Sf. Gheorghe este imposibil de ratat fiindca fatada ei din caramida rosie domina curtea interioara a Castelului. A fost construita in sec. 10 in stil baroc timpuriu si adaposteste si ea morminte regale. Bazilica adaposteste numeroase galerii de arta veche ceha si aici se tin uzual concerte de muzica de camera. Nu am avut rabdare sa asistam la unul dar tot frigul de afara ne-a facut sa stam aici la o ciocolata calda cu scortisoara.

Palatul LOBKOWICZ este de fapt un impozant muzeu, inclusiv de istorie. Noi nu l-am putut vizita, am inteles ca s-a deschis publicului abia din 2007. Pastreaza o parte din manuscrisele lui Mozart si Beethoven, dar si colectii de instrumente muzicale, tablouri si arta decorativa. L-am pus pe lista de “must see” pentru vizitele urmatoare.
Strada de Aur (Zlata Ulicka) este o strada mica cu 11 casute construite chiar in interiorul arcurilor zidurilor castelului. Cea mai mica casuta are doar …1 mp. La numarul 22 a locuit Franz Kafka. Acum casutele adapostesc magazine de suveniruri, armuri si arme medievale, textile diverse medievale sau obiecte de arta.  Ne-a luat ceva timp sa intram in toate casutele, dar efectiv a fost o incantare si nu ma pot opri sa nu admir faptul cum au fost conservate si pastrate, exact in spiritual vremurilor medievale.

Turnul Mihulka (turnul cu praf de pusca) De el este legata o interesanta legenda. In epoca medievala aici se pastra praful de pusca al orasului, apoi a devenit laborator de alchimie. Se zice ca un alchimist care incerca de zor sa obtina aur din metal a provocat la un moment dat o mare explozie. S-a presupus ca alchimistul a murit in timpul exploziei, dar, fapt curios, printre ruinele fumegande, s-a gasit chiar…aur. 
Expozitia istorica a Castelului, Galeria Nationala si Galeria de Pictura le-am vizitat fara graba, in cursul a catorva ore bune. Am gasit aici importante si nenumarate monumente si vestigii istorice ale neamului ceh. M-a impresionat colectia de carti de stiinta, scrise manual, cu desene si schite foarte detaliate si exacte. Cele mai pretioase carti sunt pastrate in conditii speciale, in incinte de sticla care le asigura un mediu fara umiditate si cu o temperatura constanta.

Foarte interesanta si demna de urmarit este schimarea garzii palatului, ceremonie care are loc zilnic, la ore fixe, sinonima cu cea de la Palatul Buckingham din Londra sau a Garzii Evzone  de la Parlamentul grec, si care bineinteles ca atrage nenumarati turisti.
Bineinteles ca arealul castelului este atat de mare incat aici se poate reveni de multe ori, si poti descoperi de fiecare data lucruri pe care nu ai apucat sa le vezi sau sa le descoperi data trecuta.
Intotdeauna cand vizitezi un oras trebuie sa lasi ceva nevazut, tocmai ca sa ai motive sa te mai intorci aici. Chiar daca in cele 4 zile cat am stat in Praga am vizitat cat de multe am putut, au mai ramas inca multe locuri de vazut si multe puncte de atractie ( Cartierul evreiesc, Muzeul national si cel al jucariilor, Turnurile Daliborka si Jindrisska, palatul Kinsky si inca multe altele),  neaparat de bifat intr-o viitoare si mai mult decat probabila calatorie in Praga.

Praga- la pas

Praga e un adevarat muzeu in aer liber asa ca cel mai bine o vizitezi la picior, strabatand Centrul Vechi, trecand succesiv dintr-o piateta in alta, coborand pana pe malul Vltavei, traversandu-i podurile, sau urcand si vizitand Castelul si Catedrala. Din Mala Strana ajungi in Stare Mesto traversand unul din multiplele poduri peste Vltava, iar orasul nou Nove Mesto merita vizitat pentru shopping, sau pentru a vizita P-ta Wenceslas si Muzeul national, sau Cladirea care danseaza.

Centrul vechi (Stare Mesto) se intinde pe o suprafata de aprox. 800 ha, pe ambele maluri ale Vltavei si din 1992 face parte din patrimoniul mondial UNESCO. Cuprinde o serie remarcabila de cladiri din sec 11, restaurate toate, care pastreaza arhitectura originala, dar si multe biserici, turnuri, piete largi si poduri.

Cel mai impunator pod peste Vltava care leaga Mala Strana de Stare Mesto este bineinteles marele Pod Carol (Karluv Most)

Constructia podului Carol a inceput in anul 1357 si a fost terminata la inceputul sec 15. Are 515 metri lungime si 9,50 metri latime, are 16 piloni (cu inaltimi cuprinse intre 16 si 23 de metri) iar inaltimea sa este de 13 metri deasupra raului Vltava.

Incepand cu anul 1657 o multitudine de statui a fost amplasata de-a lungul podului. La inceput, doar niste cruci apoi au fost adaugate statui si monumente. Monumentele Golgoth, Fecioara necajita si Sf Ion Evanghelistul au fost aduse si incorporate in sec 17.

Crucea dintre al 6-lea si al 7-lea pilon al podului marcheaza locul de unde, conform legendei, corpul unui sfant a fost aruncat in Vltava. Din sec 20, statuile baroce de pe pod au fost inlocuite cu replici moderne, iar statuile originale se pastreaza la Muzeul National. Podul Carol leaga 2 turnuri: cel din centrul vechi si cel din Mala Strana. Turnul din centrul vechi l-am urcat in ultima noastra zi petrecuta in Praga si am reusit niste poze foarte frumoase de sus, asupra Podului Carol si asupra districtului Stare Mesto.

Traversarea podului este si motiv de promenada fiindca aici, pe langa multitudinea turistilor, isi expun suvenirurile, picturile, schitele, multi artisti si gasesti si muzicanti amatori si ambulanti, fotografi sau caricaturisti, gata sa te ‘imortalizeze” daca doresti. Seara podul este luminat feeric si e la fel de plin de lume ca si ziua, ai zice ca ofera un spectacol continuu care se repeta in fiecare zi si noapte.

Inima Centrului vechi o reprezinta marea piata centrala unde noi am gasit inca activ Targul de Craciun si imensul brad aranjat de Primaria orasului.

Sunt de mentionat zecile de magazine de aici, care de care mai dichisite si mai imbietoare: de bijuterii, in special din argint si chihlimbar, de cristaluri (vestitele cristaluri de Boemia), de portelanuri, de papusi din lemn, dar si de suveniruri sau dulciuri. Laolalta cu multitudinea de terase, restaurante, berarii sau cluburi, aduna o multime de turisti, iar forfota multimii nu inceteaza nici noaptea, deoarece aici sunt o multime de club-uri (de jazz) in special, care se inchid abia inspre dimineata.

Reprezentative pentru oras sunt Primaria si Ceasul astronomic. Situate in inima Centrului Vechi, dateaza din sec. 14- Primaria, iar ceasul din sec. 15. Cladirea Primariei a avut in trecut diverse intrebuintari, a servit drept tribunal, inchisoare, loc de tortura, ca mai apoi, imparatul Iosef II (cel care a unit cele 4 orase) sa-i dea utilitatea de cladire administrativa. Astazi este un obiectiv turistic si cultural si gazduieste manifestari culturale, sociale si uneori chiar religioase. Dar cel mai impresionant este Turnul primariei, construit in 1338. Turnul se poate vizita, urcand pe scari sau cu liftul. Noi am urcat pe scari pana nu ne-au mai tinut picioarele, dar pozele facute de sus, asupra Pietei si a vechiului oras, au meritat tot efortul. De sus se vad foarte frumos impunatoarele turnuri ale Bisericii Tyn.

Un lucru interesant legat de aceasta biserica este ca, la prima vedere cele doua turnuri ale sale par identice. Dar la o privire mai atenta se observa ca unul este mai gros si construit cu putin in fata celuilalt. Se pare ca turnul mai solid simbolizeaza partea mai puternica a familiei, adica barbatul, iar faptul ca e putin mai in fata, subliniaza pozitia barbatului fata de femeie (nu ca as fi de acord cu asta, dar se pare ca asa gandeau constructorii pe vremea aceea).

Simbolul orasului este insa vestitul Ceas Astronomic, care functioneaza impecabil si astazi. Din ora in ora, atunci cand orologiul bate ora fixa, se desfasoara un adevarat spectacol, urmarit de o multitudine de oameni adunati in Piata.

Ceasul (Orloj- asa cum i se zice in ceha) dateaza din sec.15 a fost construit de un ceasornicar si un astrolog local si are un mecanism extrem de complex. Arata nu numai ora exacta ci si miscarea Pamantului, a Soarelui si a Lunii. Medalioanele de sub el, cu cele 12 semne zodiacale au fost adaugate ulterior constructiei initiale. Ceasul este flancat de 4 statui care intruchipeaza Vanitatea, Avaritia, Moartea si Desfraul.

La prima vedere, este dificil de inteles cum functioneaza ceasul, avand in vedere numarul de cadrane si cifre care il alcatuiesc. Cel mai simplu mod de a intelege Ceasul Astronomic este de a-l privi bucata cu bucata. Literele ultraperiferice de aur de pe inelul negru din jurul ceasului indica ora veche Ceha (sau italiana)  folosind simboluri cunoscute sub numele de cifre Schwabacher. Acest sistem curios incepe de la cifra 1 la apus, si intregul inel negru se misca inainte sau inapoi in cursul anului pentru a reflecta anotimpurile. In interiorul acestui inel negru, exista un alt inel cu cifre romane de aur, care indica ora locala CET, asa cum o stim noi. In interiorul inelului cu cifre romane este o stea de aur care marcheaza semnul Zodiacal, iar soarele şi luna de pe cadran sunt utilizate pentru a indica poziţia curenta a soarelui şi faza lunara. Cercul albastru din centru este Pamantului, in timp ce partea albastra de deasupra reprezinta cerul de deasupra orizontului.  Partea rosie de dedesupt reprezinta noaptea, adica coborarea sorelui sub linia orizontului. Zonele intre partea albastra si cea rosie indica zorii zilei sau amurgul.

Daca v-ati pierdut in această descriere detaliata, amintiti-va ca acest ceas nu este un ceas obisnuit. Este mai mult un fel de planetariu de baza si ca tot ceea ce afiseaza sunt cunostinte despre Univers asa cum il intelegeau oamenii in timpurile medievale.
Cele 4 statui (doua in stanga si doua in drapta ceasului), sunt si ele puse in mişcare in functie de ora. Ele  sunt reprezentari ale oribilitatii si dezgustului, asa cum erau ele percepute la momentul constructiei ceasului: Vanitatea (indicata ca un om  care priveste intr-o oglinda); Lacomia (reprezentat de un om cu o punga de aur) Moartea ( reprezentata de scheletonul care suna clopotul)  si Desfraul (un om  cu un turban).
La ora fixa, se deschide o usita si are loc o promenada pe muzica a celor Doisprezece Apostoli care il urmeaza pe Domnul Isus, la usile mici de sus ale Ceasului Astronomic. Aceste figuri apar si dispar la momente diferite, dar la pranz, cand ceasul bate ora 12, se pot vedea toate cele doisprezece figurine. Asa se explica de ce reprezentatia de la ora 12 atrage cei mai multi oameni in Piata, care urmareasc spectacolul.

Ceasul Astronomic a fost reparat de un mare număr de ori in lunga sa istorie. A suferit cele mai mari pagube în timpul al doilea război mondial, cand o parte din Primarie, apostolii din lemn şi o serie din formatiunile calendarului de pe ceas au fost toate arse. Au fost insa restaurat cu migala şi în cele din urmă Orloj a inceput sa functioneze din nou in intregime, dupa al 2-lea razboi mondial.

Praga- Revelion la Praga

Nu mai tin minte cum ne-am hotarat sa petrecem revelionul la Praga. Noi, adica eu si prietenii mei Corina si Sergiu. Corina si Sergiu, in trecut, formasera un cuplu. La sfarsit de 2005 nu mai erau impreuna, dar au reusit cumva sa ramana buni prieteni. Cu Corina mai fusesem impreuna in calatorii, ne cunosteam reciproc obiceiurile si pretentiile , Sergiu insa, in materie de co-echipier si coleg de camera, era o necunoscuta. Cel mai greu a fost sa gasim o camera tripla, asa cum ne doream cu totii, la un hotel de 4 stele, in centrul vechi. Restul (bilete de avion, zbor direct cu Czech Airlines) a fost usor de rezolvat.
Pe 30 decembrie pe la 8 dimineata am aterizat pe Ruzyne, aeroportul international din Praga. Plecasem din Bucuresti de la 8 grade C. cu plus, iar in Praga tocmai cazuse un strat subtirel de zapada. Capitanul avionului anuntase ca la sol sunt -1 grad, iar noi eram pregatiti cu haine si incaltari groase, dar chiar si asa frigul dar mai ales vantul care batea si ridica zapada, ne-a luat prin surprindere.
Drumul de la aeroport si pana la hotel a fost scurt. Poate si fiindca nu ne-a intrebat nimeni de sanatate la controlul de frontiera, bagajele le-am recuperat imediat, am sarit in taxi chiar din fata aeroportului, poate si fiindca soferul stia foarte bine hotelul, cert este ca in maxim 45 minute de la momentul aterizarii, am ajuns la hotel.
Simt nevoia sa scriu cateva cuvinte despre hotel, fiindca a fost unul dintre cele mai bune in care m-am cazat vreodata.
Hotelul Kampa din Praga face parte din lantul Best Western si are, pe merit, 4 stele. Isi are sediul într-o clădire renovată din secolul 17 şi este situat în centrul vechi al orasului, in districtul Malá Strana (Oraşul de Jos) din Praga, la aproximativ 10-15 minute distanta de mers pe jos pana la Podul Carol.
Camera noastra tripla a fost mare si spatioasa, baia un pic mai mica si tinand cont ca eram 3 insi, ne-am cam batut pe ea. Curat, elegant, personalul politicos si foarte de ajutor.
Principalul atu al hotelului este Restaurantul  ”Knight's Hall” cu tematică istorică si care este frumos decorat cu armuri si arme de epocă. Aici am luat micul dejun in fiecare dimineata si tot aici a fost organizata petrecerea de revelion.  In timpul micului dejun, un pianist canta live la pian.
Petrecerea de revelion organizata aici a fost colosala. Adica organizatorii au prezentat un foarte elaborat  spectacol  cu cavaleri medievali imbracati in costume de epoca si armuri, care s-au luptat cu sabiile si buzduganele pentru favorurile domnitelor. Iar respectivele domnite au dansat  si ele frumos costumate, mai multe dansuri pe muzica medievala, cu batiste colorate fluturande, cu faclii aprinse, iar in final toata lumea prezenta a dansat laolata cu cavalerii si domnitele. 
Exista si un bar micut si decorat si el cu gust cu panoplii cu arme de epoca, si cu un copac real care creste in mijlocul barului, ale carui ramuri ies afara prin acoperis. Barul are si o terasa partial acoperita si aici, la miezul noptii de revelion, s-a organizat un frumos foc de artificii.
Hotelul Kampa este amplasat langa Parcul Kampa, iar staţiile de tramvai Ujezd şi Helichova se află la 150 de metri distanţă şi oferă acces rapid la Castelul Praga şi în centrul vechi. Chiar vis a vis de hotel era un bistro-bar, unde am mancat de mai multe ori la preturi mai mult decat acceptabile si unde am mers de mai multe ori la bere.

In dimineata sosirii, nu am putut face check-in-ul pana la ora 12, asa ca noi am lasat bagajele la receptie si ne-am dus sa dam o raita de recunoastere prin oras, pana la pranz.
Tin sa zic in primul rand ca am degerat la propriu de frig. Un frig cumplit, care-ti trecea prin toate hainele si care te patrundea pana la piele. Nu-mi amintesc sa-mi fi fost la fel de frig in viata mea. Si asta nu neaparat din cauza gradelor nu cu mult sub zero ci din cauza unei combinatii nefericite de temperatura scazuta, umiditate si vant. Si fiindca si alti calatori care proveneau ca si noi din tari de mai din sud, care au experimentat si ei iarna pragheza, s-au plans de acelasi lucru, am tras concluzia ca senzatia noastra perpetua de frig, de care nu am scapat deloc cat am stat in Praga, nu-i o parere ci o certitudine.
Asa ca prima noastra oprire in Praga a fost intr-un mall, de unde si eu si Corina ne-am cumparat dresuri groase, pulovere zdravene de lana si mai ales niste manusi adevarate, care imi aminteau de manusile tricotate de bunica in copilarie. Si tot fiindca trebuia sa luam masuri zdravene si urgente contra frigului, ne-am oprit apoi sa mancam clatite si sa bem un vin fiert, la o terasa in aer liber, cu incalzitoare cu gaz sub copertina.
Terasele astea sunt foarte raspandite in Praga, (am vazut unele si in Viena, dar nu la fel de dese ca aici) dar mai ales extrem de utile, chiar daca nu-s deloc ieftine.
Dar mai intai si intai, cateva cuvinte despre oras…
Praga (sau Praha, in ceha) este situata pe cele 2 maluri ale raul Vltava, in centrul Boemiei.  Mai este supranumita si  “Orasul celor o suta de clopotnite”, “Orasul de aur”, sau” Parisul estului”.  Este orasul de origine a numeroase personalitati printre care: Einstein, Mozart, Kepler si bineinteles Kafka.

Din punct de vedere arhitectonic orasul vechi este compus dintr-un amalgam de cladiri gotice, baroce, renascentiste sau moderne iar istoria orasului este viu edificata in Centrul vechi tocmai prin diversitatea arhitecturala a cladirilor de aici.

Putini stiu ca de fapt orasul Praga de astazi a rezultat din unirea a 4 orase diferite, aparute in epoci diverse.

Primul oras a aparut prin anul 870, odata cu constructia Castelului Praga.

Praga medievala a luat nastere ca o adunatura de orasele si cateva asezari mai mici de mestesugari, comercianti si fermieri. Pentru a apara aceste mici asezari au fost construite fortificatii din piatra si asa a fost fondat orasul mic Praga (Mensi Mesto, mai tarziu numit Mala Strana) pe malul stang al raului Vlatava.

In anul 1330 a luat nastere si cel de-al treilea oras din Praga numit Hradcany, dar care era administrat tot de Castelul Praga.

Odata cu ascensiunea familiei Luxembourg, la putere si preluarea tronului Cehiei, s-au pus bazele Catedralei din Praga. Regii Cehiei au dezvoltat si transformat continuu orasul, Praga devenind un adevarat centru al spiritualitatii europene, dar si al comertului. In 1348 a luat nastere si cel de-al patrulea oras din Praga sub numele de Nove Mesto.
In 1583 Imparatul Rudolf al II-lea si-a stabilit resedinta in Castelul Praga si a facut din orasul Praga centrul politicii Europene, dar mai ales al artelor si stiintei. Toti artistii si oamenii de stiinta adusi in Praga pe vremea imparatului au facut ca orasul sa se dezvolte intr-u ritm fara precedent.  Moartea lui Rudolf al II-lea a marcat si sfarsitul celei mai infloritoare perioade din istoria orasului.
A urmat batalia de la Bila Hora in anul 1620, apoi Razboiul de Treizeci de Ani, si perioadele a doua cuceriri: cea saxona si cea suedeza. Orasul decazut de la statutul de capitala imperiala la un oras de provincie a traversat o perioada lunga de cadere economica.
Dupa Razboiul de Treizeci de Ani, importanta strategica a orasului Praga a crescut si a facut sa se construiasca fortificatii Baroce, care si-au dovedit utilitatea in perioadele ce au urmat: asediile franceze si cele prusace.

In anul 1744 din ordinul imparatului Iosef al II-lea, cele patru orase din Praga ce pana atunci fusesera separate, au fost unite intr-un singur oras. De aici incolo, se poate vorbi de un singur oras=Praha

Astazi, orasul modern Praga a stiut sa-si conserve Centrul istoric si obiectivele turistice, si cu cei 1.2 milioane locuitori ai sai, orasul este unul din cele mai vizitate de turisti din Europa.

Pentru o vizita care sa cuprinda cat de cat aproape toate punctele de interes, ar trebui alocate macar 4 zile. Noi le-am avut, chiar daca pe 1 ianuarie era inchis cam peste tot, am putut macar sa ne plimbam la pas prin Centrul Vechi si am avut timp sa ne intindem suficient de mult la cate un pranz sau cina sau sa stam in cate un bar, toropiti de caldura placuta, incercand nenumaratele sortimente de bere pragheza.

Nu pot sa dau nici un fel de informatii nici despre reteaua de transport public, fiindca noi nu am folosit-o deloc si nici despre autobuzele turistice (stiu doar ca exista) fiindca pur si simplu noi ne-am deplasat intotdeauna pe jos, avand marele avantaj a hotelului amplasat exact in proximitatea a tot ce era de vazut.

Frumosul Nafplio

Am lasat excursia in Nafplio pentru ultima zi de vacanta. Si fiindca distanta fata de Atena este de aprox. 170 km, am plecat la drum din Atena dis de dimineata, cam somnorosi dar eu una foarte entuziasta. Si fiindca pe autostrada erau portiuni unde se putea merge si cu peste 200 km/h dar si mai multe altele care aveau restrictii de viteza si la 60 km/h, am facut cam 2 ore jumatate pana in Nafplio.
Conform legendei, orasul a fost intemeiat de Nauplios, fiul zeului Poseidon, care e mentionat in mitologia greaca ca si erou pentru faptele de vitejie din timpul Razboiului Troian.
La intrarea in oras este vizibil un indicator pe care scrie mare: WELCOME TO NAFPLIO THE OLD CAPITAL OF GREECE.
 Istoria zice ca Nafplio a fost ridicat de catre venetieni pe la 1500, care construiau porturi peste tot in Mediterana unde gaseau vaduri decomert. Pe la 1800, Ioannis Capodistrias, primul presedinte al Greciei, a decis sa faca din Nafplio cel mai important oras al tarii: a deschis aici prima scoala moderna din Grecia, a construit palatul prezidential, insa in final a fost asasinat in fata Hagios Spyridon, iar asta a pus capat incercarilor sale de a face din oras capitala Greciei. Asa ca Atena a ramas cu titlul de capitala, dar Nafplio ramane totusi un oras mult mai frumos, mai curat si mult mai linistit.
Este inconjurat de două lanturi muntoase in varful fiecaruia situandu-se cate o cetate.In partea veche a orasului se inalta fortareata Akronafplia, cea mai veche, iar pe cealalt varf muntos se inalta Palamidi, o impresionantă construcţie la care ai acces fie pe jos, fie urcând cele 999 de trepte.
Noi am urcat cu maşina, pe partea cealaltă a muntelui, pana sus la castel, mai bine zis pana la parcarea amenajata din fata castelului.
Fortareata Palamidi are o mare importanta istorica atat in razboiul cu turcii dar si pentru rolul jucat in revolutia de la 1821. Cel mai rau este faptul ca dupa 1822 si pana in 1926 a devenit inchisoare.
Aici se vad si astazi multe din celulele unde erau tinuti prizonierii, chiar si celula foarte ingusta unde a fost detinut Kolokotroni (daca imi amintesc bine), liderul razboiului purtat de greci cu turcii pentru cucerirea independentei.  
Vizibile si admirabil pastrate sunt scarile interioare, crenelurile, turnurile de veghe, depozitele de armament si cereale si camerele militarilor.
Palamidi trebuie vizitata pe indelete, de la zidurile exterioare si posturile de paza, la celulele bine pastrate ale prizonierilor si pana la mica bisericuta din mijlocul curtii interioare.
Oricum merita drumul pana acolo sus fiindca panorama asupra orasului este superba, iar marea vazuta de sus are un albastru ireal.

Tot in Nafplio exista si BOURDZI.
Bourdzi este o admirabila fortareata venetiana cunoscuta si sub numele “Castelul de pe mare”. Si pe buna dreptate fiindca este situata chiar pe … mare, mai bine zis pe o mica insulita din fata portului orasului. A servit si ea timp de multi ani drept inchisoare, dar din 1930 functioneaza ca hotel, restaurant sau locatie pentru evenimente speciale.
Construita in 1473, in evident scop de aparare contra atacurilor piratilor ofera o priveliste spectaculoasa, de oriunde din oras ai privi-o. Evident ca cea mai buna priveliste asupra ei, este de sus din Palamidi.
 Cel mai rau mi-a parut ca nu am putut-o vizita, fiindca taman atunci se desfasura acolo un eveniment privat…ramane deci pentru o proxima ocazie.

Declar cu mana pe inima ca nicaieri in Grecia nu am mancat mai bine ca in Napflio. In afara de mancarea buna, de portiile generoase,aici exista si o atmosfera speciala, pe care eu una nu am mai gasit-o in alta parte. Orasul este strabatut de stradute mici marginite de magazinase cochete sau de terase una mai atragatoare ca alta. Grecii proprietari de cafenele sau taverne sunt extrem de prietenosi, iar in port vezi yachturi de lux ancorate la mal; marea e calda si curata iar casele sunt vopsite in alb-albastru sau alb-violet si decorate cu …flori, multe flori peste tot. Tufe intregi bine mirositoare de leandri si iasomie, gasesti peste tot: atarna din balcoanele venetiene din fier forjat, sant lasate sa creasca liber in fata caselor si pe marginea trotuarelor. Unele terase sunt pur si simplu construite printre palmieri, pana si unele din strazile micute cotesc brusc la stanga sau la dreapta tocmai sa lase cate un palmier nestingherit.
Napflio seamana foarte mult cu un orasel italian. Mare parte din orasul vechi este situat pe o mica peninsula ce formeaza un golf. Aceasta aparare naturala a fost sporita cu ajutorul unor fortificatii ce isi au originea in timpuri antice, iar o parte dintre acestea se pastreaza pana astazi.
Bineinteles ca cele mai scumpe taverne sunt situate de-a lungul portului de yachturi sau de-a lungul falezei. Aici, am luat si noi un pranz rapid iar eu am mancat o portie de scoici, un peste la gratar si un pahar de vin rosu, care a costat cu totul undeva in jur de 30 Euro. Scump dar merita fiecare banut, fiindca e curatenie luna, mancarea vine repede si e savuroasa, prezentarea e impecabila, iar ospatarii  au zambetul pe buze si te fac sa te simti excelent. Unde mai pui ca asculti si muzica traditionala greceasca, cat mananci sau daca vrei, poti sa faci conversatie cu grecul patron care stie sa explice foarte frumos ce anume merita vizitat in orasul lui.
Daca va sperie marimea notei de plata sau pur si simplu nu sunteti dispusi sa platiti mai mult, puteti incerca un mic restaurant familial, cu 2-3 mese puse afara, pe o straduta lata de 2 m, din partea de sus a orasului, unde nota e mai mica, iar mancarea la fel de buna, la fel de impecabil servita iar proprietarul are acelasi zambet larg pe buze. O portie de dolmadakia si o bere Mythos, intr-un astfel de loc a fost aprox.7 eur.
Mai este de spus ca aproape tot ce inseamna “lucruri de vanzare” in oras este facut by hand de catre proprietari si fabricat chiar in magazine sau in micile ateliere adiacente. Si nu ma refer doar la paine sau la prajituri sau mancare. Gasiti in Nafplio tot felul de magazine cu textile, incaltaminte, blanarie, bijuterii, obiecte de lemn sau ceramica, de décor sau casnice, care mai de care mai imbietoare si placute ochiului.
Un sfat: nu intrati cu masina in oras; nu o sa gasiti loc de parcare. Lasati-o undeva langa oras, sau in parcarea din port si mergeti pe jos: pana simtiti ca va dor talpile …fiindca oricum nu o sa apucati sa vedeti tot ce-i de vazut.

Epilog
C e ar mai fi de spus…Poate doar ca in ultima mea seara petrecuta in Atena prietenii mei mi-au facut o adevarata surpriza: m-au invitat la cina la o taverna unde am gasit un mare grup de romani, co-oraseni de-ai mei, din orasul unde m-am nascut. Cu unii dintre ei copilarisem, pe altii ii stiam doar din vedere sau din auzite, iar pe unii nu-i cunosteam deloc. Majoritatea stabiliti in Atena, cu familii, cu copii, cu munca, cu tot tacamul. Si  s-a lasat cu o petrecere pe cinste, cu muzica, bouzouki, dar si cu melodii romanesti si mai ales cu multe povesti si aduceri aminte in dulcele grai moldovenesc. Si m-am simtit ca acasa, dar nu ca acasa in Bucuresti, ci ca acasa pe timpul copilariei mele, fara griji, fara probleme, inconjurata de prieteni dragi si cu multa dragoste si caldura in jur.
Iar cand in miezul noptii petrecerea s-a terminat si mi-am luat ramas bun de la fiecare din ei in parte, toti intr-o glas( mai ales F.) m-au invitat sa revin curand, ca sa reluam firul povestilor de unde il lasasem.
Nu am mers la culcare deloc in noaptea aceea, am stat de vorba cu Ruben pana in zori, eu spunandu-i cat de recunoscatoare ii sunt fiindca m-a acompaniat timp de 5 zile si nopti si el zicandu-mi ca nu i s-a mai intamplat demult sa fie atat de profund si in intregime pe aceeasi lungime de unda cu cineva.
Recunosc ca in mod clar a existat o chimie intre noi, fiindca altfel eu una nu as fi capatat incredere in el, iar lui probabil nu i-ar fi facut nici o placere sa-si cheltuie timpul si energia cu mine. Dar si eu si el am stiut de la bun inceput ca sederea mea acolo e limitata, dupa care viata merge inainte separat pentru fiecare din noi. Iar daca pana la acel moment, sechelele ramase in urma divortului ma tineau inchisa si ferecata in lumea mea, fara sa vad intr-un alt om decat exteriorul, Ruben m-a facut sa las garda jos exact cat trebuie si sa dau o altfel de sansa celor din jurul meu. Se zice ca in viata nimic nu e intamplator; acum stiu sigur ca intalnirea cu Ruben a venit exact cand trebuia, unde trebuia, a durat exact cat trebuia si ca mi-a schimbat viata.
Am plecat din Atena dimineata devreme, cu inima grea, dar pregatita sa dau piept cu viata si cu sentimentul ca cele mai frumoase vise ale mele tocmai urmau sa se implineasca.
La revedere Ruben, nu am sa te uit niciodata! La revedere Grecia, abia astept sa te revad!

O zi in Corint

Excursia in Corint i-o datorez tot lui Ruben. Intr-o zi inainte de pranz , F. ne-a facut o lista si ne-a trimis la cumparaturi. Cu lista in mana, de pe bancheta din spate a masinii, incercam sa citesc indicatoarele rutiere, spre hazul lui Ruben care-mi zicea ca nu-mi trebuie indicatoare ca sa-mi dau seama pe unde sunt ci doar sa arunc o privire pe GPS. Dar incapatanandu-ma sa ma uit la indicatoare, am vazut la un moment dat  unul pe care scria “Korinthos” si am intrebat daca e departe. “Nuuuuuu. No’ hai sa merem o tzara”, a venit raspunsul. A urmat o rasucire brusca de volan in stilul smuls al lui Ruben si in cateva minute ieseam déjà pe autostrada.

Distanta rutiera intre Atena si orasul Corint este de aprox. 80 km vest de Atena, iar pe autostrada, accestia pot fi parcursi in maxim o ora.

In antichitate Corintul a fost unul dintre orasele-stat cele mai importante din vechea Elada, fiind devansat doar de Atena. Orasul antic era strajuit de muntii Lechaio, Kalamaki, Loutraki, Geraneia si avea marea ca mijloc de comunicare cu alte regiuni fapt ce i-a permis sa se dezvolte atat militar cat si  comercial. Orasul modern Corint se afla la o distanta de 7 km fata de locul orasului istoric, distrus de un cutremur devastator care a avut loc in anul 1858. Atractiile turistice ale Corintului  sunt prin urmare in special istorice, multe dintre ele datand din jurul anului 500 i. Hr. si fapt hilar, in marea lor majoritate fiind ruine romane si nu grecesti.

In excursia noastra insa nu orasul Corint(modern sau vechi) in sine a fost destinatia noastra ci canalul Corint.

Acesta este un canal sapat artificial intr-un munte care desparte/transforma peninsula Pelopones-de fapt intr-o insula. Ca sa mergeti sa vedeti Canalul Corintul trebuie sa iesiti de pe autostrada si sa mergeti pe drumul vechi spre canal.
Peste canal este ridicat un mare pod rutier si exista si pasarela pentru pietoni. Noi am oprit masina la un capat al canalului si am mers pe jos de-a lungul pasarelei.
 Pentru mine privelistea a fost un adevarat soc la vederea peretilor sapati in stanca si a inaltimii ametitoare. Apa verde care se vede in jos nu e mai lata ca o panglica iar vaporasele care traverseaza canalul,de sus, se vad mici ca niste jucarii; fara sa vreau m-a trecut un fior gandindu-ma la munca gigantica la care s-au inhamat oamenii ca sa sape un munte pana la temelie, ca sa scurteze drumul corabiilor cu cateva sute de km.
La iesirea de pe pasarela pietonala care strabate canalul era un panou care povestea istoria acestuia.
Suna cam asa: Canalul Corint este un canal artificial care leagă Golful Corint din Marea Ionica de Golful Salonic din Marea Egee. Canalul taie Istmul Corint și separă Peloponesul de restul Greciei. Canalul are 6,3 km lungime, fiind construit între anii 1881-1893. Împăratul roman Nero a început lucrările de excavare, fiind cel care a săpat și îndepărtat primul coș de pământ, dar constructia a fost abandonata după moartea lui. Echipele de constructori, formate în principal din 6000 prizonieri evrei, au început săparea din ambele laturi ale istmului a unor șanțuri late de 40-50 m. O a treia echipă săpa puțuri adânci pentru determinarea naturii și durității rocilor. (Aceste puțuri au fost reutilizate în 1881 pentru același scop). Dat fiind că inginerii din secolul al XIX-lea au proiectat canalul pe cursul canalului lui Nero, nu au mai rămas vestigii ale construcțiilor antice.

Dupa pozele de rigoare cu canalul pe fundal, am pornit sa cautam un loc unde sa mancam si ne-am oprit in statiunea Loutraki, pe malul Marii Ionice.
Daca tot am venit pana aici, am mers sa ne plimbam pe faleza,dar plaja cu pietre nu ne-a inspirat deloc nici sa facem baie si nici sa stam la plaja, asa ca am poposit doar cat sa admiram apusul iar apoi am intrat intr-o taverna pentru cina.
Obisnuiti cu cinele tarzii, ne-am intins si la mancare si la bautura dar si la povesti, asa ca atunci cand am plecat din Loutraki, se intunecase de-a binelea, iar cand am ajuns inapoi in Atena, abia am gasit un market deschis, ca sa facem cumparaturile promise lui F.