Jawa de Vest- Bandung, Bogor si Taman Safari Park

Lasand in urma Jawa Centrala, am plecat spre destinatia finala a calatoriei noastre mamut prin Indonezia: provincia Jawa de Vest.

Este provincia cea mai aglomerata a insulei Jawa si din punct de vedere geografic se pot zice despre ea doua lucruri: ca are cativa vulcani inconjurati de paduri ecuatoriale si unde teritriul este impartit in cateva parcuri nationale, si ca are in rest cateva campii fertile terminate in zona coastelor cu plaje aglomerate. Locuiorilor provinciei li se zice Sundanesi, care, spre deosebire de cultivatii si rafinatii lor confrati din Jawa Centrala, sunt niste oameni mult mai individualisti si cu un ascutit simt al umorului. Noi romanii i-am categorisit drept “mistocari”, asi la negociere si la a atrage cat mai multi bani de la calatori.

Prima noastra oprire a fost la Bandung, numit si Kota Kembang-City of flowers. Flori insa nu prea am vazut in acest oras aglomerat, locuit de peste 2 milioane de locuitori. Poate ca or fi fost mai multe flori aici in anii de dinaintea celui de- al 2-lea razboi mondial, cand era o colonie olandeza, linistita, universitara, cu magazine scumpe si cu case frumoase si elegante, asa incat era numit si Parisul Jawei. Acum este un oras industrial (este un centru al fabricarii textilelor de unde se exporta in intreaga lume), poluat si mizer, unde singurul lucru care mi-a placut a fost clima mai racoroasa, dar fiindca este situat intr-un bazin inconjurat de vulcani si de paduri. Orasul are cateva atractii, toate amintind de epoca coloniala, dar noi ne-am oprit pe Jean’s Street sau strada blugilor in traducere mot-a-mot.

Aici m-am amuzat teribil in fata firmelor de la intrarea magazinelor, cinematografelor, restaurantelor, a salilor de jocuri sau magazine auto: toate avand reclame stradale extrem de kichioase si toate copiind reclamele marilor cinematografe de pe Broadway. Nu m-am putut abtine sa nu fac cat mai multe poze aici, cot la cot cu zecile de turisti asiatici care trageau cadru dupa cadru cu o dexeteritate de invidiat. M-am mai oprit intr-unul din nenumaratele outlet-uri de haine, cu preturi intr-adevar mici, de unde am cumparat cateva haine (ar fi fost si pacat de altfel, daca tot ajunsesem in capitala mondiala a textilelor!).

Am terminat ziua la hotel, din fericire unul de cinci stele, dar care nu m-a impresionat din nou cu nimic, asa ca nici nu merita sa-l pomenesc.

Fata mergand la scoala in Bandung

traficul din Bandung

magazin de arme pe Jean's street

familie pe scuter

reclamele de pe Jean's Street

A doua zi am plecat spre vest, trecand pe langa parcul national Gunung Gede, cu destinatia Bogor. Orasul este situat cam la o ora de condus fata de capitala Jakarta si spre deosebire de acesta este linistit, curat si cu o clima racoroasa si aer respirabil.

Principala lui atractie este Kebun Raya (gradina botanica). A fost infiintata de britanici, in 1817 si a devenit renumita in intreaga lume inca din sec.19 datorita nenumaratelor specii de plante tropicale si a cercetarilor care se fac aici pe plantele de ceai, cassava si tutun. In total gradina botanica include 15.000 de specii de arbori si plante dintre care 400 tipuri de palmieri si peste 500 tipuri de orhidee. Celebra este asa numita “Alee a orhideelor”, unde , ca sa ajungi cu bine, trebuie sa ai o harta a parcului sau un ghid inchiriat.

Aici, chiar la intrare in Gradina Botanica, ne-am prins o ploaie teribila. Suvoaie de apa se scurgeau din cer alcatuind o adevarata perdea de apa prin care era imposibil sa mergi. Asa ca ne-am adunat cu totii in holul de la intrare, impreuna cu cateva clase de copii de scoala primara. Care, foarte disciplinati, s-au aliniat pe jos si la indemnul profesorilor, au inceput sa cante. Atat de tare si frumos si de organizat, incat au dat o adevarata reprezentatie care a tinut jumatate de ora, spre deliciul zecilor de turisti straini, care nu mai pirideau sa le faca poze sau sa-i filmeze. Iar ei, dragii de ei, cantau si mai tare si zambeau ingereste, vazand cat sunt de apreciati.

Datorita lor nici nu am vazut cand s-a oprit ploaia, iar ghidul nostru a dat in sfarsit o dovada de ingeniozitate: a vorbit cu unul din paznici si ne-a pus la dispozitie o masinuta de patrulare, cu bancute exterioare, gandidu-se sa ne transporte cate 6 spre principalele puncte cheie ale parcului.

Insa nu a tinut cont de faptul ca noi romanii nu avem egal la improvizatii, pentru ca tot grupul de 17 oamenii ne-am urcat in picioare in masinuta, care a pornit la drum pe aleile parcului, spre hazul si distractia noastra si a tuturor celor cu care ne intalneam. “Aplecati” striga ghidul, ori de cate ori riscam sa dam cu capul in vreo ramura de copac mai joasa, sau “atentie la curba”, iar noi toti radeam cu lacrimi de pronuntia lui si de ineditul situatiei.

Si asa am reusit sa vedem Istana Bogor- adica palatul prezidential, aflat in partea de nord a parcului, o cladire superba, construita de olandezi in 1856, care a devenit ulterior casa guvernatorului Raffles si mai apoi resedinta oficiala a presedintelui Sukarno-, Gradina mexicana, Colectia de plante de apa, Herbarium, Colectia de plante carnivore- unde ne-am oprit pentru ca aici cativa cercetatori erau foarte incantati de “inflorirea”unei plante carnivore gigantica, pe care o pazeau zi si noapte de cateva saptamani- Orhidarium si punctul final Casa Orhideelor.

Aici cresc si sunt reproduse peste 500 de specii de orhidee, culese din padurile Indoneziei. Am aflat aici despre orhidee ca sunt de mai multe feluri in functie de locul unde se dezvolta: epifitice, terestre si saprofitice. Multe din ele sunt listate ca fiind rare, unele pe cale de disparitie si altele chiar disparute, atata vreme cat nu se mai gasesc deloc in salbaticie. Casa Orhideelor are si un laborator genetic, unde florile sunt reproduse prin seminte sau chiar clonare. Si are si un mic magazin, de unde se puteau cumpara atat flori gata crescute, cat si rasaduri sau seminte.

Eu nu am avut curaj sa cumpar nimic de aici, pentru ca mi se pare o mare responsabilitate sa inveti sa cresti si sa ai grija de aceste flori, eu abia reusind sa am grija de florile mele de acasa, clasice flori romanesti, nepretentioase si rezistente.

Am terminat vizita la restaurantul din Gradina Botanica, care avea o panorama splendida asupra peluzei din fata Palatului Prezidential, unde in fata lacului cu nuferi am zarit si cativa varani, iesiti sa caute de mancare probabil.

In ciuda ploii si a umezelii extraordinare de dupa, vizita la Gradina Botanica din Bogor a facut deliciul zilei si am plecat de aici zambitori si bine dispusi, mai ales de portia de rasete din masinuta minune.

piata din Bogor

casa traditionala in Jawa de Vest

copii cantand in gradina Botanica

Istana Bogor

poftiti la bord

Floarea carnivora

o calatorie inedita

restaurantul din Gradina Botanica

Destinatia finala a zilei avea sa fie insa si mai spectaculoasa. Plecand din Bogor ne-am indreptat spre Cisarua, care este o mica localitate de munte, unde bogatii Jakartei au toti case de vacanta. Este mica, cocheta, cu case superbe si cu un drum care se termina in inima muntelui, in fata intrarii de la Taman Safari Park.

Care este mult mai mult decat o simpla gradina zoologica. Este in acelasi timp un centru de ingrijire si reproductie a speciilor de animale rare si pe cale de disparitie, este un centru de educatie despre viata salbatica, este un loc unde familiile cu copii gasesc idealul in a petrece orele libere in natura si este un loc unde se face safari. Laolalta exista aici un resort luxos de vile, cu restaurant, piscina, jacuzzi, karaoke  si terenuri de sport. Adica, pe scurt, paradisul in aer liber.

Nu stiu cat costa un sejur aici, dar peste cativa ani l-as plati cu ochii inchisi, ca sa pot sta aici cu copilul macar cateva zile, si sa ne bucuram impreuna de multitudinea de programe educationale si de relaxare pe care le ofera parcul.

Noi am facut un safari, adica ne-am deplasat cu microbuzul pe o ruta de 2 ore, care ne-am permis sa vedem nenumarate animale in mediul lor natural. Nu exista custi aici, animalele se plimba libere, cele de prada fiind separate de celelalte prin obstacole naturale sau inteligent construite ca niste munti, ruine sau lacuri. Nu am vazut nici un ingrijitor pe traseu, dar am vazut camere, porti actionate de senzori si afise puse peste tot sa nu parasim masinile si nici sa iesim afara pe geamuri. Si am vazut nenumarate animale, care se deplasau liber, individual sau in cete- la un moment dat un strut ne-a alergat cateva sute de metri si nu ne-ar fi lasat sa plecam asa usor pana nu a intervenit o girafa care i-a blocat drumul.

Nu ne-am putut opri sa nu ne scoatem toti biscuitii, grisinele si covrigeii pe care-i aveam la noi si sa hranim gorilele, cimpanzeii sau ursii, in ciuda afiselor care interziceau asta. M-a impresionat cat de bine erau ingrijite animalele si pseudo-libertatea lor.

In final, in cale ne-au iesit elefantii. Si tare am vrut sa facem un safari si calare pe elefanti, dar nu a fost timp, asa ca ne-am multumit doar cu poze.

In tot cazul, Taman Safari Park este primul pe lista mea de locuri de revazut din Indonezia si-l recomand tuturor celor care ajung la Jakarta, ca si loc de relaxare si odihna activa.

Si parasindu-l cu mare parere de rau, am parcurs ultimii kilometri pana la Jakarta, orasul capitala a insulelor indoneziene. Care ne-am intampinat cu un trafic de nedescris, reusind sa facem 3 ore  ca sa ajungem pana la hotelul compus din doua turnuri gemene cu zeci de etaje, unde am incheiat ziua morti de oboseala.

Central Jawa sau Borobudur- mostenirea budhista

Am petrecut noaptea in Yogyakarta, cazati la hotel Melia, care desi era categorisit cu 5 stele, nu   m-a impresionat cu nimic in mod deosebit. E adevarat ca am fost intampinati cum se cuvine, de muzicieni gamelan si cu un fresh proaspat stors din mango, e adevarat ca in restaurantul unde am cinat canta o pianista chiar buna, dar camerele aveau geamuri care nu se deschideau (poate pentru ca erau cu vedere la strada, deosebit de poluata), piscina era sus, pe acoperis si era destul de mica, iar micul dejun, desi bogat, era compus numai din alimente procesate, nimic natural si nimic local.

In schimb orasul Yogyakarta, sau Jogja, cum il numesc localnicii, mi-a placut mult. Orasul este centrul provinciei Mataram si a fost de secole capitala primului mare regat jawanez.Din sec.8 si pana in sec.10, regatul a fost condus de regi locali indianizati, care au fost constructorii templelor de la Prambanan, Borobudur si a altor elaborate monumente din piatra. In jurul anilor 900 d.C. acesti regi, pe neasteptate si inexplicabil, si-au mutat capitala in Jawa de Est si pentru mai bine de 6 secole Mataram a fost parasit.La sfarsitul sec.16, regiunea a intrat sub dominatia unei noi puteri, islamice de data asta, cu sediul la Kota Gede. Aceasta a doua dinastie Mataram a fondat cele doua sultanate de la Jogjia si Solo. In 1755, olandezii, tematori de puterea regatelor locale, au divizat sultanatele in doua parti fiecare, pentru a le dilua influenta. Sultanul actual din Jogja este descendentul direct din una din cele doua familii regale din Jogja si acesta este si motivul pentru care, atat Jogja cat si Solo, au cate doua palate regale fiecare: in Solo- Kasunanan si Mangkunegaran(despre care am scris in postarea precedenta), iar in Yogyakarta- Keraton si Puro Pakualam.

Yogyakarta a fost de 2 ori invadata de straini, deoarece nu se conforma regulilor coloniale-odata de catre olandezi in 1810 si odata de britanici, in 1812. Ulterior a trecut si printr-un razboi, numit “marele razboi jawanez”, pentru recastigarea suveranitatii locale, esuat in cele din urma. Intre 1945-1949, orasul a fost capitala proaspetei republici Indonezia, ani extraordinar de plini de framantari sociale:6 milioane de refugiati, 1 milion de tineri luptatori si un sultan tanar si charismatic, au transformat vechea curte regala intr-o veritabila tabara de idealism revolutionar. Rasplatita in eforturile sale de catre noul guvern indonezian, Jogja a castigat statutul de “Provincie Speciala”, adica de autonomie, de care se bucura si astazi.

Am facut aceasta lunga paranteza ca sa explic de ce Jogja este atat de speciala. As mai adauga ca acestui statut privilegiat i se adauga si faptul ca orasul este centrul cultural al tarii si centrul traditiilor milenare ale acestui popor fascinant. Nenumarate ateliere unde se creeaza tesaturile batik, nenumarate scoli de dans traditional si de teatru, nenumarate scoli de muzica si de ateliere de confectionare a instrumentelor muzicale, se gasesc peste tot in Jogja. Este un oras boem, care nu se compara cu nici un altul din lume. Strazile sunt intesate de multimea de becak- adica bicicletele pe trei roti si de andong-trasurile trase de cai. Imi pare rau ca nu am putut sta mai multe zile in oras, ca sa urmarim o reprezentatie wayang kulit- piesa de teatru cu papusi de umbra, care se joaca in fiecare seara in centrul orasului.

Noi am inceput vizita orasului cu Palatul Keraton, vechi de doua secole, care se afla chiar in centrul Jogjiei. Complexul include casele regale, camere private de meditatie, o magnifica sala a tronului, cateva sali de audiente si cateva pavilioane, o moschee, o imensa gradina regala, grajduri, sali de arme, si doua  locuri de parada, toate locuite si vizitabile. Complexul este inconjurat cu un gard inalt si trecerea dintr-o curte in alta se face prin porti monumentale si ziduri fortificate. A fost construit in 40 de ani, incepand din 1755 si este de o mare eleganta si rafinament. Imediat dupa portile masive, prima sala este europenizata, flancata cu marmura italiana, candelabre de cristal si mobila rococo. Unul din pavilioane este numit ‘pavilionul de aur” si este un pendopo-sala de primire- cu un acoperis imens sprijinit de 4 mari coloane de lemn. Mie mi-a placut un elegant pavilion din mijlocul gradinii, Muzeul de trasuri, sala cu instrumente muzicale gamelan si sala paznicilor, toti imbracati in sarong si purtand keris.

Ricsa pe strazile din Jogja

intrarea in curtea interioara a Palatului Keraton

Locul paznicilor

pavilionul de audiente

Pavilion in gradina

sala de aur

Holul muzeu

Al doilea palat regal nu l-am vizitat, in schimb am vizitat Taman Sari- palatul apelor- locul de placeri al regelui. Sincer ma asteptam la mult mai mult de la acest loc si de aceea m-a dezamagit profund, pentru ca locul este intr-o avansata stare de degradare. A fost construit in 1758 si cuprindea un mare lac artificial, mai multe piscine, pasaje subterane, camere de meditatie, sali de baie si un hol impozant. Nu prea a mai ramas nimic din complex, decat zidurile exterioare, ruinele holului, trei piscine restaurate (dintre care cea mare era destinata concubinelor si printeselor si cea mica sultanului) si cateva camere unde ghidul ne-a povestit ca erau folosite de sultan ca si camere de placeri si de masaj. In cadrul complexului si-a gasit acum locul o colonie de pictori artisti de batik, care au si un mic magazin. Ne-am petrecut mai mult timp in magazin decat in complex, pentru ca afara erau 40 de grade, iar inauntru, o racoare placuta si zeci de opere de arta de admirat. Nu am plecat de aici fara un tablou din batik, pe care l-am negociat la un sfert din pretul initial oferit si care reprezinta si acum “copacul vietii” pe unul din peretii de acasa.

Intrarea la Taman Sari- palatul apelor

Piscina cea mare

zidul restaurat

artist de batik

o opera batik

Ne-am mai fi dorit sa mai vizitam multe in Yogyakarta, dar nu a mai fost timp, pentru ca trebuia sa ajungem la Borobudur.

Borobudur este o uriasa mandala, un urias templu budist (se zice ca este cel mai mare din lume), intrat in patromoniul UNESCO, construit undeva intre 778 si 856 d.C.- 300 de ani inainte de Angkor Wat si 200 de ani inainte de Notre Dame.

Si totusi, dupa nici un secol de la constructie, Borobudur, ca si celelalte temple in Central Jawa, a fost abandonat in mod misterios. Tot in aproximativ acelasi timp, vulcanul Merapi a erupt violent, acoperind Borobudur in cenusa vulcanica si conservandu-l peste veacuri.

Povestea “redescoperirii templului Borobudur” a inceput in 1814, cand guvernatorul britanic Raffles a vizitat Semarang si a auzit povestindu-se despre “un munte” de sculpturi budhiste. Raffles si-a trimis inginerul constructor sa investigheze, care a gasit intr-adevar cateva blocuri de piatra sculptate acoperite cu pamant si curios, a sapat si a gasit multe alte asemenea blocuri de andezit. Pentru doua luni, Raffles a directionat o masiva operatiune de curatare, indepartand vegetatia si pamantul de la fata locului, pana a devenit clar ca sub ei zace o structura masiva si elaborata. Nu a mai sapat, fiindu-i frica sa nu strice monumentul si ca atare Borobudur a ramas in continuare acoperit inca un secol, suferind o deteriorare fara precedent deoarece localnicii si-au insusit din blocurile de piatra pentru casele lor. Iar in 1896, olandezii au facut cadou regelui din Siam, 30 de paneluri sculptate, 5 statui Budha, doi lei si o statuie a unui gardian, degradand si mai mult templul. Si alte blocuri de piatra au sfarsit ca si piese in colectii particulare sau, in cel mai bun caz, expuse prin muzeele lumii.

Intre 1900 si 1911, olandezii au demarat operatiuni de restaurare ale templului Borobudur, dovedindu-se ca acesta este compus din multe blocuri de piatra, “ancorate” de un deal instabil. Apa ploilor a patruns printre blocurile de piatra si au distrus fundatia subreda a dealului, in timp ce sarurile din apa de ploaie in combinatie cu soarele puternic, vanturile si ciupercile, au distrus monumentul la exterior. Pentru ca nu a existat niciodata un plan masiv de restaurare, monumentul a fost din nou abandonat pe toata perioada celor 2 razboaie mondiale si a crizei economice de dupa, devenind evident ca structural este pe cale de prabusire. UNESCO a preluat misiunea conservarii lui, din anul 1975, demarand un proiect de o grandoare nemaipomenita. Timp de peste 9 ani, peste 1.300.000 de blocuri au fost scoase din pamant, spalate, catalogate, fotografiate, tratate si reasamblate. Fiecare piatra a fost inspectata particular si tratata chimic, inainte de a fi plasata, ca intr-un imens joc de puzzle, la locul ei. Structura templului a fost refacuta, o noua temelie fiind turnata din ciment cu un sistem unic de drenare a apei de ploaie.Intreaga operatiune a costat nu mai putin de 25 milioane dolari si nu este finalizata pana astazi. S-a estimat ca la origini, a fost necesara munca a 30.000 de taietori de piatra si sculptori, 15.000 de carausi si peste 1000 de ingineri, reprezentand aproape 10 procente din forta de munca activa din acele timpuri, concentrata pentru acest unic monument, a carui importanta religioasa scapa pentru moment cercetatorilor.

Vazut din aer, Borobudur formeaza o mandala, o forma geometrica pentru meditatie. Vazut de  pe una din inaltimile alaturate, Borobudur are forma unei stupa, un model al cosmosului in trei parti verticale: o baza patrata, un semicerc central si o sfera in varf. Calea traditionala de pelerinaj la Borobudur incepe din est, prin accensiunea terasei monument, inconjurand fiecare terasa in sensul acelor de ceasornic, pentru a vedea cum fiecare forma in relief si sculptura contribuie la intreg.

In total trebuie sa parcurgi 10 nivele, aranjate conform celor 3 mari diviziuni ale universului Mahayana budhist:khamadhatu-sfera de jos a vietii umane; rupadhatu-sfera de mijloc a formei si arupadhatu- sfera superioara a detasarii de lume. Galeria de jos de blocuri sculptate, infatiseaza scene ale placerilor lumesti, iar cele urmatoare, ale pacatelor capitale.

Urmatoarele 5 nivele (terasa procesuala si cele 4 galerii concentrice), contin blocuri care arata viata printului Siddhartha, in viata lui pamanteana, inainte de a deveni Budha. Sunt povesti incepand de la reincarnarea precedenta a lui Budha, si contin povesti ale copilariei si adolescentei sale. Sculpturile mai contin pretioase detalii cu printi si printese, muzicieni, dansatoare, sfinti si detalii etnografice ale vietii in Jawa antica. Plasate in nise deasupra galeriilor, sunt 432 statui Budha, fiecare aratand o alta pozitie a degetelor, semnificand alternativ: caritatea, curajul, meditatia si ratiunea.

Deasupra, in partea superioara a templului, se afla 3 terase circulare unde troneaza 72 dagobas –nu, nu este sistemul planetar din Star Wars- sunt stupe in miniatura, care contin toate statui ale lui Budha. Doua singure statui sunt expuse si zeci de turisti se inghesuie sa le fotografieze.

Aceste ultime trei terase sunt ultimii trei pasi rituali transcedentali, care duc la finalizarea celui de al 10-lea nivel arupahhatu- simbolizat printr-o uriasa stupa acoperis.

Se zice ca trebuie sa inconjori aceste trei terase de mai multe ori (de 3, 5,7 sau 11 ori), in liniste, fara sa scoti un sunet, gandindu-te la ce vrei sa lepezi din viata ta de pana atunci. Apoi, dupa ce ai terminat cu inconjuratul, sa te sprijini de ultima stupa si sa te rogi pentru ce vrei sa faci/sau sa fii de acum inainte. Asa am facut si noi, pentru ca de fapt asta reprezinta vizita la Borobudur; o calatorie spirituala in eul tau, pentru a te cunoaste mai bine si pentru ati intari spiritul.

Borobudur vazut din fata

Planul Borobudur- forma de mandala vazuta de sus

cele 10 nivele de la Borobudur

terasa de jos cu basoreliefuri reprezentant scene domestice

ghidul de la Borobudur

terasa din mijloc

nivelul de sus

Stupa de sus

rugaciune

Mai este de spus ca anual mii de budhisti vin aici de din toata Asia, intr-o procesiune care incepe de la templul Mendut si se termina la Borobudur cu celebrarea Waisak-ziua sfanta a budhistilor.

In calea pelerinilor, doua mici temple se afla in linie dreapta fata de Borobudur, spre est: Candi Pawon, chiar in fata  si Candi Mendut, aflat la 1 km spre est, orientat curios cu fata spre nord care are cele mai mari basoreliefuri gasite in templele indoneziene, si pe care ne-am oprit si noi sa-l fotografiem in asfintit. Din pacate nu a fost posibil sa oprin si sa intram in templul Mendut si mi-a parut rau pentru ca in interior se afla una din cele mai frumoase statui ale lui Budha din lume: inalta de 3 metri.

Candi Mendut

A fost o a doua zi incredibila petrecuta in Jawa Centrala, cele doua temple monument de la Prambanan si Borobudur intrecand orice imi imaginasem sau citisem despre ele. Oboseala drumului se facuse bine simtita deja si abia asteptam sa ajung la hotel, iar a doua zi am plecat spre punctul final al calatoriei: Jawa de vest si Jakarta.