Notre Dame de Paris, Sainte-Chappele si…altele

Am lasat la urma unul din cele mai reprezentative monumente ale Parisului. Daca calatoria noastra in inima Parisului ar fi fost insotita de un ghid, acesta in mod sigur ne-ar fi spus: “Madame et Monsieur soyez bien venue dans Ile-de-la-Cite. Bien venue a Notre Dame!”

Marea catedrala gotica Notre Dame isi datoreaza faima si lui Victor Hugo, care in 1831 a publicat celebra-i nuvela care descrie dragostea fara speranta a cocosatului Quasimodo pentru frumoasa tiganca Esmeralda, in contextul anului 1482, in umbra marii catedrale gotice. Eu una am vazut pe cand eram copil ecranizarea din anul 1956, cu Anthony Quinn si Gina Lollobrigida si multe nopti de atunci viziunea intunecata a imensei catedrale mi-a bantuit visele.

Lasand la o parte fictiunea creeata de Victor Hugo, Notre Dame a luat nastere in 1163 cand Maurice de Sully a inceput constructia unei biserici pe locul unei mai vechi basilici crestine, care si aceea a fost ridicata pe ruinele unui templu roman. Peste 100 de ani au trecut pana cand catedrala a fost finalizata si inca nu definitiv, fiindca abia in 1200 fatada a fost terminata, iar turnurile in 1245. Peste inca 100 de ani, in 1345, marii constructii aveau sa i se adauge fatada sudica, dar numeroasele razboaie care au urmat au schimbat de mai multe ori aspectul initial al catedralei. In timpul Revolutiei chiar a riscat sa fie demolata dar Robespierre a dedicat-o cultului “Zeitei Ratiunii” initiat de el si astfel a salvat marele monument de la distrugere. A fost reconsacrata cu ocazia incoronarii lui Napoleon si definitiv restaurata de controversatul arhitect Viollet-le-Duc intre anii 1844-1864, care si-a pus amprenta originala pe multe ornamente cat si pe portalurile de la intrare.

O sa incerc o sumara descriere a fatadei catedralei Notre Dame: este impartita de patru pilastri in trei sectiuni si de asemeni divizata orizontal de galerii tot in trei parti, din care cea mai de jos prezinta trei portaluri adanci, bogat decorate. Deasupra portalurilor se gaseste asa numita “Galerie a Regilor”, cu cele 28 de statui care-i reprezinta pe regii Israelului si ai Iudeii. Deasupra galeriei cu statuile regilor sunt geamurile care au in centru un grandios vitraliu circular cu statuile Madona si Pruncul in fata. Mai sus este o galerie care uneste cele 2 turnuri cu arcuri inguste si inalte. Cele 2 turnuri nu au fost niciodata definitivate integral, dar totusi sunt celebre prin ferestrele inalte si mai ales prin figurinele monstruoase de la baza lor. Acestea formeaza “Galeria Himerelor” si sunt gargui, himere si monstrii pagani. Ele deriva din legendele medievale si au fost adaugate de Viollet-le-Duc care le-a conceput si le-a plasat aici, parca pentru a supraveghea Parisul din inaltimi, cu aerul lor preocupat si cu o adanca ironie. Insa nu aceste doua turnuri cubice sunt cele cele mai inalte puncte ale catedralei ci turnul central circular, inalt de nu mai putin de 96 m, vizibil mai putin dinspre fatada vestica si mai mult din lateralele nordica sau sudica sau si mai bine din spatele estic al catedralei. Peretele estic este prevazut cu 13 arcuri flancate de turnuri, care in interior sprijina cateva capele.

Interiorul catedralei uimeste in primul rand prin dimensiuni: 130m lungime, 50m latime si 35m inaltime si poate gazdui peste 9000 de persoane. Coloane cilindrice groase separa interiorul intr-un transept, mai multe capele si un mare altar. Pe peretele nordic si pe cel sudic sunt doua mari vitralii circulare care fac concurenta celui vizibil pe fatada de vest. Nu sunt prea multe statui sau decoratii in interior, am remarcat numai Pieta a lui Nicolas Coustou si pe cele reprezentandu-l pe Louis XIII si Louis XIV. Insa sunt numeroase capele laterale care contin multe morminte. Nu am fost curiosi sa intram si nici nu am fost curiosi sa coboram in “Tezaur”. Insa am fost curiosi sa urcam in turnuri. Mai bine zis se urca prin turnul de nord si se iese prin cel de sud. Si se sta mult la coada, chiar daca intrarea e acoperita de Paris Museum Pass. De sus vederea asupra Parisului este fantastica, de fapt panorama de aici mi-a placut cel mai mult, chiar mai mult si decat cea din Tour Eiffel sau cea din Arcul de Triumf.

Notre Dame du Paris

Galeria Regilor

Portalul Central

Fatada vestica

Fatada estica

Gargui din turnul nordic

In aceeasi zi in care am mers la Notre Dame noi am vazut si Sainte-Chapelle.

Este o capela capodopera a arhitecturii gotice, acum subiect al unui amplu proces de restaurare. A fost construita pentru Louis IX pentru a adaposti relicvele din “Coroana de spini” pe care Regele o cumparase in 1239 din Venetia, dupa ce aceasta fusese adusa din Constantinopol. In capela se intra prin curtea Palatului de Justitie si este impartita in doua nivele, construite unul peste altul. Capela de jos este inconjurata de stalpi de marmura colorata si are acoperisul boltit si foarte frumos decorat. Nu este deloc inalta, doar 7 m, dar ceea ce o face unica sunt culorite extraordinar de vii, in ciuda trecerii secolelor.

Urcand in Capela Superioara nu te poti stapani sa nu zici WOW si sa ramai cu gura literamente cascata. Si asta fiindca aici sunt cele mai frumoase si mari vitralii din lume. Efectiv aceasta capela arata exact ca o mare bijutierie, minutios prelucrata de cei mai buni bijutieri. Este lunga de 17m si inalta de 20m, are arcade de marmura inalte si lungi iar pe fiecare stalp este o statuie a unui apostol. Vitraliile practic inconjoara capela si au peste 15 inaltime, iar fiecare vitraliu este diferit si ele contin exact 1134 scene diferite si acopera o arie totala de 618 mp, ilustrand scene biblice si evanghelice.

Sainte Chapelle- capela inferioara

Vitraliile din Capela Superioara

O alta biserica foarte interesanta a Parisului este La Madeleine. Aici am ajuns dupa ce am iesit de la Louvre, mergand pe jos de la Place du Carrousel, traversand Jardins de Tuilleries pana in Place de la Concorde.

Place de la Concorde, construita initial pentru a adaposti o statuie ecvestra a lui Louis XV, care a fost demolata la Revolutie, a devenit apoi sediul trist al celebrei ghilotine care a decapitat atat pe cei incoronati, Louis XVI si Marie Antoinette cat si pe Madame Roland sau pe Robespierre. Piata a fost reconstruita insa dupa Revolutie si in centrul ei a fost plasat un obelisc egiptean, adus din templul de la Luxor si donat de catre Mehmet-Ali, decorat cu hieroglife care peamaresc gloria lui Ramses II. 8 statui care reprezinta cele mai mari orase ale Frantei decoreaza colturile squarului, iar in centru sunt plasate doua fantani identice, dupa modelul celor din Piazza San Pietro din Roma. De aici, mergand pe Rue Royale, am ajuns repede la templul La Madeleine.

Acesta a fost ridicata de Napoleon care si-a dorit sa ridice un monument pentru marea lui armata. In 1814 aceasta a devenit biserica catolica dedicata Mariei Magdalena. Are forma unui templu grecesc cu fatada sprijinita pe 52 coloane corintiene de 20m si de aici si mirarea care o starneste, fiindca in nici un caz nu te-ai astepta ca aici sa fie o biserica catolica. Fatada reprezinta “Judecata de apoi”. Interiorul este dominat de altarul Mariei Magdalena sculptat de artistul italian Marocchetti.

O alta biserica uimitoare a Parisului este St-Etienne-du-Mont. Aceasta, situata in inima Cartierului Latin, chiar langa Pantheon, uimeste prin fatada sa, construita de-a lungul a doua secole, si care este un amestec de stiluri Gotic si Renascentist. Biserica mai este celebra si datorita faptului ca contine moastele Sf. Genevieve care in 451 a salvat orasul de la distrugerile provocate de huni.

Tot in Cartierul Latin se inalta si Eglise de la Sorbonne, care dateaza de pe la mijlocului anilor 1640-1650, cu o superba fatada baroca si care adaposteste mormantul celebrului cardinal Richelieu. Ne-am fi dorit sa-i vedem si interiorul dar efectiv nu am mai avut timp.

Dealtfel, ne-au ramas multe alte locuri de vazut in Paris, unele precum La Defense sau La Villette, pe care le-am ignorat deliberat fiindca pentru noi nu au prezentat interes, dar si multe altele pe care nu am avut timp sa le exploram, numai bune de vazut intr-o alta calatorie: Place de la Nation, Place de la Republique sau la Bastille, sau Palais Bourbon, Musee Carnavalet sau l’Orangerie.

Paris- Pere Lachaise, Sacre Coeur si Montmartre

Dimineata celei de a 6-a noastra zi in Paris a fost la fel de inourata ca si precedentele. Speram ca dupa ploaia torentiala din ajun ziua sa fie mai luminoasa si de ce nu, chiar sa avem parte de putin soare. Nu a fost asa din pacate, parca ploaia isi pusese in gand sa se tina scai de noi, asa ca, dupa micul dejun intarziat deliberat, ne-am pus pe noi din nou gecile de ploaie si ne-am urcat in metrou cu directia clara …la cimitir!

Ei, dar Pere Lachaise nu e chiar asa, ca orice alt cimitir, ca de aia am si tinut neaparat sa-l vedem. Este cel mai mare si mai important cimitir al Parisului. Bine bine, si ce daca, ar putea replica unii, tot cimitir ramane. Da, dar este locul unde-si dorm somnul de veci, o pleiada de personalitati si oameni celebri, iar vizita aici este ca un istoric pelerinaj prin edificiile muzicii, picturii, literaturii, cinematografului si al filozofiei. Si nu neaparat in ordinea asta.

Stiam ca, fara o harta, vizita aici ar fi fost ca o incercare de a gasi iesirea din labirint; asa ca am cumparat una de la prima ghereta care ne-a iesit in cale la iesirea de la metrou, unde se vindeau ziare si tigari. “Bonjour monsieur, es’que vous avez le plan de la cemetier?” am intrebat eu candida pe vanzator, asteptand sa se uite la mine ca lovit de bombe. “Oui biensure” a replicat el de parca cerusem cel mai natural lucru din lume, intr-un loc unde se vindea ca painea calda presa care prognoza victoria lui Hollande. Asa ca mi-a dat imediat harta ceruta si am pornit de-a lungul bulevardului Menilmontant ca sa cautam intrarea principala. Am gasit-o dupa circa 10 minute de mers pe jos si desi era nici ora 10, la intrare se inghesuiau deja grupuri de turisti americani sau asiatici. Cu harta in mana, am pornit in explorare, lucru pe alocuri greu de facut, fiindca cimitirul asta e vechi iar aleile formeaza un adevarat labirint. Primul obiectiv: mormantui lui Jimmy Morrison, legenda muzicii rock si idolul generatiei flower-power. L-am gasit greu, un mormant mic, in spatele unei alei secundare, cu un copac langa el cu tulpina plina de gume de mestecat lipite, nimic care sa sugereze importanta personajului. As fi spus o rugaciune aici, dar nu puteam baga mana in foc ca Morrison a fost crestin (de fapt as putea baga mana in foc mai degraba ca nu a fost), asa ca am murmurat doar: “break on through, to the other side, Jimmy”. Privindu-i mormantul simplu, mi-am amintit de nebunele nopti din studentie cand ascultam The Doors si credeam ca Morrison a fost un profet, deschizator de drumuri pentru multe generatii de tineri care au refuzat constragerile de orice fel si au pus in practica laitmotivul “Make love no war”. Ne-am invartit apoi circa 3 ore prin cimitir, cu harta in mana, trecand rand pe rand prin fata monumentelor scriitorilor: De Musset, Moliere, La Fontaine, Alphonse Daudet, Oscar Wilde, Balzac, Marcel Proust, a compozitorilor: Chopin, Bizet si al compatriotului nostru genial George Enescu, a pictorilor: David, Corot, Modigliani, Ingres, Seurat sau Delacroix si a cantaretilor si actorilor: Edith Piaf, Adelina Patti, Yves Montand, Simone Signoret, Sarah Bernhardt sau a celebrei dansatoare Isadora Duncan. Ne-am ratacit de mai multe ori, de cateva ori ne-am invartit in cerc fara sa ne dam seama, alteori am facut pe ghizii pentru un cuplu spaniol care-l cautau de zor, fara harta, pe Modigliani sau pentru un grup de tinere dornice sa ajunga la Edith Piaf, ca si noi de altfel. Intr-un final am regasit intrarea/iesirea principala si ne-am dus din nou la metru cu gand sa ajungem la…biserica.

Intrarea la Pere Lachaise

Mormantul lui Jim Morrison

Chopin

Delacroix

Edith Piaf

Am promis ca o sa scriu separat de bisericile Parisului, dar o sa includ totusi in postarea asta basilica Sacre Coeur, fiindca asa cred ca e mai nimerit. Deci, am coborat la statia de metrou Anvers unde ne-am izbit la propriu de o mare de oameni. Nu stateau la oficiul turistic, cum s-ar putea crede ci stateau gura casca in fata a trei escroci cu alba neagra. Conationali rromi, bineinteles. Fara cuvinte, dar nu m-am putut opri sa nu remarc ce vad aveau aici si pe cat de multa lume prosteau. De aici toate stradutele urca pe dealul Montmartre catre Sacre Coeur si se urca greu, fiindca este foarte multa lume gura casca in fata zecilor de magazinase de souveniruri sau diverse chinezarii.

Basilica Sacre Coeur domina nordul Parisului prin faptul ca se afla situata in varful dealului Montmartre. Este o biserica construita recent, intre anii 1875-1919, cu bani dintr-o subscriptie publica care a adunat peste 23 milioane franci. Arhitectul ei principal, Paul Abadie, a proiectat-o intr-un stil curios si original, fiind un mixt de stiluri bizantin si romanesque. Basilica are 4 dom-uri mai mici dominate de un mare dom central, in varful caruia troneaza un turn rotund inalt de 84 m, unde se gaseste un clopot enorm de 19 tone, numit “Savoyarde” , unul din cele mai mari din lume. Scari in terase duc pana la basilica si pana la portalul principal cu trei bolti. Portalul este marcat de 2 statui ale celor mai iubite personaje istorice ale Frantei: Regele Louis si Joanna D’Arc. Dar ce scoate in evidenta in mod deosebit aceasta basilica este culoarea alba a zidurilor sale, nealterata de scurgerea timpului. Interiorul basilicii este deosebit, cu mozaicuri elaborate si pictoriale fantastice.

Basilica Sacre Coeur

una din terase

statuia lui Jeanne d'Arc

Nu am avut rabdarea nici sa coboram in cripta si nici sa urcam in turnul Domului si nici sa luam funicularul pana in piata St. Pierre.

In schimb am preferat sa ne plimbam la pas prin cartierul Montmartre. Este unul din cele mai pitoresti cartiere din Paris, de care s-a alipit in 1860 devenind al 18-lea arondisment. Cartierul isi trage numele dintr-o legenda:se zice ca aici a fost decapitat primul episcop al Parisului, Saint Denis, in jurul anului 272, dealul numindu-se de atunci Mons Martyrum. Dar renumele i se trage din sec.19, cand a devenit polul de atractie pentru cel mai boem stil de viata al Europei si simbolul libertatii artistice, traita simplu si fara constrangeri politice sau ortodoxe. Sufletul cartierului este si acum Place du Tertre o mica piateta plina ochi de artisti, artizani, pictori, caricaturisti, magazine de souveniruri, galerii de arta, restaurante dichisite sau cafenele. Aici poti sa-ti comanzi un portret sau o caricatura si-l vei obtine in maxim jumatate de ora. Nu exista monumente aici, monumentul principal al acestui loc il reprezinta chiar oamenii care traiesc aici si care isi expun arta, chiar daca nu este vorba de “marea arta’.

Place du Tertre

Insa a mai fost un motiv pentru care am strabatut strazile din Montmartre. Pe harta mea aici era indicat “Espace Dali”, o expozitie temporara a lui Salvador Dali, geniul catalan suprarealist, care a trait si el, o vreme, in Paris. Am gasit greu expozitia, dupa ce ne-am invartit o vreme lunga pe stradutele inguste, dar a meritat. Expozitia este de fapt colectia personala a lui Enrique Sabater, care a fost timp de mai bine de 10 ani secretarul personal si prietenul lui Salvador Dali. Sunt expuse desene, schite, fotografii, machete, carti personale (am admirat o autobiografie a lui Benvenutto Cellini, cu autograful lui Dali) dar si cateva tablouri veritabile.

Expozitia temporara Salvador Dali

Abia in jur de ora 3 ne-am urnit sa mergem sa mancam. Am gasit un mic restaurant, tipic pentru Montmartre, cu peretii tapetati cu afise surogat din vechile premiere de la Moulin Rouge. Nu ne-am intins prea mult la pranz si am coborat stradutele in panta pana la baza dealului Montmartre, in Place Blanche. De aici incepe cartierul Pigalle- red district-ul Parisului. C. s-a distrat privind vitrinele sex-shop-urilor, iar eu am facut poze bratelor celebrei “mori” Moulin Rouge.

Am urmat apoi incet incet firul strazii Rue Blanche care ne-a dus pe langa Musee de la vie romantique, pe langa Casino de Paris, pe langa Galeriile Lafayette (unde m-am intors a doua zi si am cheltuit pe o rochie toti banii ramasi), pana in fata Operei Garnier.

Cladirea Operei Garnier este una din cele mai celebre cladiri din Paris si datorita poate nuvelei si filmului “Fantoma de la Opera”. A fost construita intre anii 1862-1875 dupa planurile arhitectului Garnier, pe timpul lui Napoleon III. Fatada cladirii este puternic decorata, cu 7 medalioane fiecare reprezentand cate un compozitor celebru si flancata de 2 grupuri statuare aurite reprezendandu-i pe caii inaripati ai lui Apollo, in timp ce in varful fatadei troneaza stauia lui Apollo cu lira ridicata deasupra capului. Am zabovit aici deoarece pe treptele Operei un grup de tineri muzicieni(percutionisti, saxofonisti si trompetisti) cantau demonstrativ, aplaudati frenetic de trecatori. Le-am cumparat si noi un CD, fiindca ne-au impresionat placut, muzica lor fiind foarte vie si originala si o ascultam si acum aproape in fiecare dimineata, in masina, in drum spre munca.

Opera

Cu multa parere de rau am plecat de la Opera, fara sa o putem vedea pe interior si am mers pe Rue de la Paix, trecand pe langa marile magazine Dior, Chanel, Cartier, Rolex sau Doxa, pana in Place Vandome. Este numita asa deoarece aici a locuit Ducele de Vandome si a gazduit o statuie a lui Louis XIV distrusa insa la Revolutie. Place Vandome este incercuita de cladiri celebre ca Hotelui Ritz, casa lui Chopin sau resedinta Eugeniei, sotia lui Napoleon III. In centrul pietei se ridica o columna inalta de 145m, copie a columnei lui Traian din Roma, cu basoreliefuri reprezentand bataliile lui Napoleon. Statuia din varful columnei a fost inlocuita de mai multe ori in istorie: intai a lui Napoleon, apoi a lui Henri IV apoi iar a lui Napoleon. Place Vandome este insa locul cunoscut si recunoscut a marilor case de bijuterii din lume: Mauboussin, Mikimoto, Bulgari, Buccellati sau Boucheron pe langa vitrinele carora am trecut si noi, mergand mai departe spre Rue de Rivoli, pana in Place des Pyramides. Aceasta din urma nu are nimic deosebit decat ca este gazda statuii ecvestre aurite a Joannei d’Arc.

Place Vandome

Statuia lui Jeanne d'Arc

Mergand de-a lungul Rue de Rivoli, pe sub arcadele unde sunt intrarile la multe hoteluri de cinci stele, ne-am oprit in fata Palais Royal, a carui fatada era toata in schele. Palais Royal a fost casa celebrului Cardinal Richelieu, care l-a lasat mostenire regelui Louis XIII. In fata lui, o alta orchestra, de data asta una care canta muzica de camera, ne-a facut sa ne oprim pentru cateva minute. In tot cazul am vrut sa vedem Cour d’Honneur de la Palais Royal, tocmai fiindca curtea aceasta interioara este extrem de controversata. Este considerata un exemplu al integrarii artei moderne intr-un context clasic, prin amplasarea aici, pe o suprafata de 3000 de m, a unor coloane cu dungi albe si negre, luminate noaptea de lumini fluorescente verzi. Noi am gasit aici un campionat scolar de fotbal, original jucat printre zecile de coloane, dar nu am stat prea mult fiindca am intrat imediat in gradini. Gradinile se intind pe o suprafata de 225 mp si sunt pline de statui, in centru au o mare fantana arteziana iar de jur imprejur, sub arcadele palatului, sunt numeroase librarii, magazine si anticariate. 

Intrarea la Palais Royal

Cour d'Honneure

Jardins de Palais Royale

Aici ne-a prins apusul soarelui si ploaia a tot prezenta. Asa ca ne-am grabit spre hotel, unde ne-am luat cina in camera fiindca afara iar turna cu galeata.

Dimineata urmatoare ne-am petrecut-o la cumparaturi, la ora 12 am facut check-out-ul, am mers sa mancam la restaurantul tailandez din colt si apoi am luat taxi-ul spre aeroport, de unde am decolat spre Bucuresti la ora 16, incheind astfel o excursie de o saptamana la Paris, in care, cred eu, am reusit sa ne atingem obiectivul de vedea cat mai mult din ce are de oferit acest oras. M-am intrebat unii prieteni daca mi-a placut Paris-ul. Si le-am raspuns ca pe alocuri da, dar in multe aspecte nu. Nu stiu sa spun ce exact nu mi-a placut, poate ploaia interminabila, poate nationalismul exagerat al locuitorilor, poate faptul ca aici m-am simtit turist si nu vizitator. Cert este ca nu am plecat din Paris cu certitudinea ca se merita sa mai facem inca o vizita aici, cu toate ca probabil o sa ne intoarcem in cativa ani, cu R, La Disneyland, ci am plecat usurati cumva ca scapam de ploaie, de frig si de austeritatea acestui oras al luminilor care noua nu ni s-a parut din cale afara de primitor si nici foarte deschis diversitatii culturale a lumii. Parerea noastra…!

Bugetul zilei- pentru 2 persoane

6 bilete metrou- 6.5 eur

Harta cimitir- 2.5 eur

Bilete Espace Dali- 22 eur

Pranz- doua portii escalop pui, cu 2 pahare de vin- 30 eur

CD cu trupa de la Opera- 10 eur

Total=71 eur