Bali- pe drum, spre nord

Mengwi- Taman Ayun- Ulun Danu- Jatiluwih- Batukaru- Tabanan

Era penultima noastra zi in Bali, si ne-am aratat doritori sa mergem intr-o alta excursie, de data asta spre nordul insulei. La drum am plecat tot de dimineata si de data asta ne-am adunat numai 6 calatori temerari, restul preferand sa stea la plaja si sa se bucure de ocean si de sporturile nautice.

Politicosul Raka ne-a luat de la hotel tot dimineata devreme si prima oprire a fost Mengwi, un sat aflat la 18 km vest de Denpasar. Dar nu satul ne-a atras aici ci minunatul templu-gradina Pura Taman Ayun.

Istoria templului este destul de zbuciumata; a fost construit 1634, in timpul domniei primului Raja din Mengwi. Templul este inconjurat de un mare iaz si are o gradina care se intinde pe o suprafata de 4 ha, de aici si denumirea de Taman=gradina. Templul este un loc cu numeroase altare pentru venerarea mai multor zei dar si a stramosilor familiei regale. La fel ca toate templele balineze, si aici exista trei curti, cea de jos, sau exterioara, pentru cei umili, simbolizand lumea subterana, cea de mijloc, simbolizand lumea pamanteana si cea de sus, simbolizand lumea spirituala. Curtea din mijloc are numeroase altare dedicate numeroaselor zeitati care guverneaza alte temple din Bali. Scopul lor aici, a fost ca populatia regatului Mengwi sa se poata ruga zeilor lor aici, fara a mai fi nevoie sa se deplaseze la alte temple. In 1890 Raja din Mengwi a purtat un razboi cu Raja din Badung, iar in batalie, templul a fost aproape distrus. In 1911, odata cu intoarcerea familiei regale in provincie, templul a fost refacut si a devenit un loc de atractie pentru calatorii straini, inca in anii de dinaintea celui de al 2-a rezboi mondial, tocmai pentru ca se putea ajunge aici mult mai usor decat la alte temple balineze.

Mie mi-a placut la nebunie gradina plina cu pomi fructiferi: mangostan, rambutan, mango si durian si lacul acoperit cu flori de nuferi. Am remarcat si micile ateliere de pictura ale artistilor locali, unde predominau tablourile cu flori de lotus si nuferi.

Palatul Taman Ayun

atelier de pictura la Taman Ayun

Drumul nostru a continuat spre nord, pana la Ulun Danu. Pana aici se ajunge greu, urcand pe soseaua care face spirale stranse prin munti, printre plantatiile terasate de orez. Am remarcat ca aici plantatiile au luat locul junglei, care totusi se intinde pe kilometri intregi de jur imprejur. Aici sunt inaltimile Bedugul, aflate la 1300 m deasupra nivelului marii, precum si lacul Bratan, un lac care a umplut vechiul crater al vulcanului Catur. Aici, in mijlocul acestui loc, pe un promotoriu stancos, se afla cel mai fotografiat templu din Bali- Pura Ulun Danu.  

Este inchinat zeitei Dewu Danu, zeita lacului Bedugul si ajungand pana aici am realizat importanta covarsitoare a acestui lac pentru locuitorii din imprejurimi. Lacul este sursa lor de apa potabila, de consum casnic si de irigatii, practic toate fermele din regiune de aici isi trag apa necesara vietii. Cu atat mai mult cu cat noi am nimerit aici in timpul unei ceremonii publice, cu rugaciuni si incantatii pentru a aduce ploaia. Raka ne-a spus ca nu mai plouase de mult in zona, lacul fiind la un nivel minim istoric, pana si templul de pe promotoriu fiind acum legat de uscat datorita scaderii nivelului apei.

Si a trebuit sa respectam ceremonia cu incantatiile ei, pentru ca si Raka a intrat in templu pentru a canta si a se legana cot la cot cu ceilalti credinciosi hindusi, in ruga lor pentru ploaie. Am fost foarte curioasa, asa ca m-am catarat pe zidul exterior al templului de pe malul lacului si am facut cateva poze, dar probabil ca asta nu a incantat-o deloc pe zeita pentru ca era sa-mi rup un picior in cadere. La iesire, pe treptele de la prima poarta, am gasit o mireasa foarte frumoasa si un fotograf care se lupta zadarnic sa-i smulga un zambet. Am fotografiat-o si eu si asta a facut-o sa zambeasca si sa-mi faca cu mana, iar mie mi-a parut rau ca nu am stiu sa-i zic “casa de piatra” in balineza.  

Templul Ulun Danu

incantatii pentru ploaie

Intr-un final am plecat mai departe prin munti, pe soseaua in serpentine. Soferul nostru claxona intr-una si tarziu mi-am dat seama ca numai asa putea sa-si semnalizeze pozitia celor care veneau din sens opus, pentru ca in curbe, efectiv nu se putea trece decat cate o masina odata. Am oprit la un moment dat sa dam de mancare la niste maimute obraznice care blocau soseaua, sperand ca asa se vor lasa convinse sa se dea la o parte. Maimutele ne-a mancat toti biscuitii si ne-au baut toata apa, direct din sticla, fara sa ne supere prea tare si odata satule s-au ascuns repede in padure.

Raka ne-a zis ca vom merge spre satul Jatiluwih, loc unde se aflau cele mai spectaculoase terase plantate cu orez din Bali. Insa, pe masura ce urcam muntele, cerul a devenit negru ca smoala si a inceput o ploaie adevarat ca la ecuator, de nu se vedea nici la 1 metru distanta. Nu a fost chip de mers mai departe, a trebuit sa oprim microbuzul si sa asteptam sa treaca ploaia, concluzionand ca incantatiile de templu chiar au functionat si inca intr-un timp record. 

padurea cu mainute

terase cu orez la Jatiluwih

Dupa jumatate de ora am putut pleca mai departe, insa nu am putut iesi din masina pentru poze pentru ca drumul se transformase intr-un adevarat torent de munte, care ajungea pana la jumatatea rotilor masinii. Ne-a luat o ora sa ajungem la Batukaru, un sat situat la poalele vulcanului Batukaru (2278m).

Iar aici finalmente am putut sa parasim microbuzul, chiar daca inca mai ploua putin. Raka ne-a surprins pentru ca si-a deschis portbagajul si a scos de acolo umbrele pentru toata lumea.

Atractia de aici este Templul Pura Luhur Batukaru-numit si templul din padure.

Este templul care mi-a placut cel mai mult din toate pe care le-am vazut in Bali si bineinteles ca a trebuit sa-l vizitez ultimul.

A fost construit in secolul 11 si este efectiv o insiruire de trepte si altare in mijlocul padurii ecuatoriale de la poalele vulcanului. Fiecare altar, statuie, poarta, pavilion de aici este o mica bijuterie de o rara frumusete, totul intr-un décor luxuriant si salbatic. Efectiv ramasa fara cuvinte, nu am mai piridit facand zeci de poze, minunandu-ma de frumusetea din jur.

Templul Batukaru 

Aici ne-a prins inserarea, asa ca drumul de intoarcere, trecand prin orasul Tabanan, ne-a parut extrem de lung, cu atat mai mult cu cat era deja intuneric bezna.

Am ajuns la hotel din nou seara tarziu, la timp insa pentru cina si ne-am consolat oboseala calatoriei cu un dans pe muzica orchestrei de la hotel si cu gandul ca a doua zi era o zi de plaja full.