Drumurile Mele: Cappadocia pe scurt- Cavusin, Avanos, Pasabaglari, Zelve valley, Urgup, Ortahisar

In ultima noastra zi petrecuta in Cappadocia, aveam planuri mari. Ne ramasesera o groaza de lucruri de vazut iar timpul era extrem de redus, asa ca trebuia sa ne organizam cat mai bine. In plus aveam si pretentia sa urmarim spectaculosul apus de soare de pe una din stancile apropiate de hotelul nostru din Goreme, unde vedeam in fiecare seara zeci de masini si autocare oprite pentru acelasi motiv.

Ziua se anunta foarte calduroasa, la ora 8 cand am mers la micul dejun deja nu se mai putea sta pe terasa de afara de la soare, asa ca ne-am grabit sa mancam si sa plecam.

Prima oprire: Cavusin

Este unul din cele mai vechi asezaminte din Cappadocia. Situat la 2km de Goreme, pe drumul spre Avanos, are acelasi aspect de deal gaurit ca un swaitzer, cu care eram deja obisnuiti din Goreme. Pana in 1920, satul a avut o populatie mixta, cu multe familii de crestini, care se rugau in vechile biserici sapate in stanca din cadrul a ceea ce se numeste “Catedrala” din Cavusin.

Aici de fapt este vechiul sat, cu locuinte sapate in peretii stancilor si cu o poteca ingusta care duce in varful dealului. Biserica din varful dealului a fost dedicata Sfantului Ioan Botezatorul. Are trei intrari separate care duc catre trei nave separate. Peretele uneia s-a prabusit complet, iar astazi singura intrare in vechea biserica se face pe o punte nu foarte solida. Interiorul bisericii are basoreliefuri care reprezinta stele si cruci, coloane si arcade pictate. Picturile sunt cele mai vechi din regiune, datand din secolul 5 d.H. Stilul in care a fost pictata biserica este putin ciudat, nu aduce cu cel Bizantin ci mai degraba cu picturile de la inceputurile crestinismului. Putini calatori urca pana aici. Biserica nu este amenajata si nici semnalizata.

In afara satului se afla Cavusin Kilisesi care a intrat in patrimonial mondial UNESCO in anul 1985. Statul turc a amenajat locul pentru a fi vizitat, iar intrarea se plateste: 8 TL/adult.

Aici se afla o a doua biserica istorica, mai recenta decat cea a Sfantului Ioan Botezatorul. Aceasta se numeste Nikephorus Phocas(Nike- Victorie, Phorus- cel ce aduce). Exista o poveste foarte interesanta legata de aceasta biserica. Nikephorus a fost un general bizantin care era nascut in Cappadocia. El a reusit sa-I infranga pe arabi si sa recucereasca Creta in 961. A devenit imparat in 963 casatorindu-se cu vaduva Imparatului Romanos II. Era a doua lui casatorie pentru ca in tinerete fusese casatorit cu o tanara crestina. Dupa moartea acesteia, din dragoste pentru ea, a facut un legamant de castitate, pe care se pare ca l-a pastrat si in timpul casatoriei cu vaduva imparateasa, casatoria lor fiind pur formala, in scopul de a fi recunoscut ca si co-imparat. Legenda mai zice ca imparateasa, sotia lui, si-a luat ca si amant pe unul din nepotii lui Nikephorus si impreuna l-au asasinat pe acesta in chiar dormitorul lui. Frescele din interiorul bisericii sunt bine pastrate si infatiseaza scene din Biblie si imagini de sfinti si ingeri. Pe apsul Nordic se afla o pictura cu Imparatul Nikephorus si familia acestuia.

Plecand din cavusin, am traversat Avanos fara sa neo prim. Aveam initial in plan sa ne oprin la cateva magazine cu obiecte de olarit traditional, acesta fiind specificul localitatii, darn u ne-am fi incadrat in timp pentru restul zilei, asa ca ne-am grabit sa ajungem in Valea Zelve.

Pana acolo insa, ne-am oprit pentru cateva poze in valea numita Pasabaglari (Valea calugarilor).

Se afla doar la 1 km de drumul Avanos-Goreme si se poate intra cu masina fara 4x4. Nu am stat decat sa facem cateva poze cu stancile spectaculoase.

Valea Zelve se afla la 5km de Avanos si se desfasoara pe cuprinsul a trei vai specifice. Locul a fost locuit de crestini pana in 1920, iar dupa schimbul de populatie, zona a fost locuita de musulmani pana in 1952, cand a fost parasita.

Astazi ruinele caselor sapate in stanca se desfasoara pe cuprinsul a trei vai separate, valea a doua si a treia fiind foarte cautate de turisti. Aici am gasit o aglomeratie mai mare decat cea de la Muzeul in aer liber din Goreme, poate si pentru ca aici intrarea este libera iar formele de relief sunt mai spectaculoase decat cele din open air museum din Goreme.

Raspandite printre aceste vai se afla vechi manastiri si biserici, case sapate in stanci, tunele care leaga vaile intre ele, o moara, si chiar si o moschee.

Cele mai cunoscute biserici de aici sunt:

Direkli church (Biserica cu coloane), care dateaza de la inceputurile crestinismului in zelve, adica din sec. 9. Apoi exista Balikli church (Biserica cu pesti), Uzumlu Church( Biserica cu struguri) care apartin perioadei pre-iconoclastice. Acestea se afla in a treia vale din Zelve. Picturile din aceastea nu s-au pastrat prea bine, iar o parte din intrari s-au prabusit, asa incat este destul de dificil de vizitat aici fara un ghid.

Miezul zilei si al caniculei ne-a prins in Urgup.

Urgup este unul din cele mai importante centre din Cappadocia. Ca si Goreme, a avut mai multe denumiri in istorie, de la Osiana in perioada bizantina, Bashisar in timpul perioadei Seljuk, Burgut in timpul perioadei otomane si a devenit Urgup cand Ataturk a proclamat republica.

Fiind un important centru religios in timpul perioadei bizantine, in Urgup exista ramasitele unui manastiri sapate in stanca, importand lacas de cult in istorie. In secolul 11 Urgup era o importanta citadela la intersectia drumurilor dintre Nigde si Konya. Multe ruine au ramas din perioada Seljuk: morminte, porti de intrare in citadela si moschei.

Noi am facut un tur de oras cu masina. Este de spus ca Urgup in zilele noastre este un oras turistic, cu hoteluri moderne dar si cu case traditionale, restaurante cu specific ottoman, mai multe bai turcesti si cu o priveliste minunata cu toate casele partial sapate in stanca.

Ultimul popas al zilei l-am facut in Ortahisar.

Punctul de atractie al orasului este bineinteles Citadela Ortahisar care se vede din orice punct din oras. Este sora Citadelei Uchisar, cu diferenta ca este aproape neamenajata iar intrarea este libera.

In jurul Citadelei sunt case si restaurante, care se intins aproape pana in punctul de unde nu se mai poate urca decat pe niste scari abrupte, din metal. In Citadela trebuie sa urci pe scari aproape verticale si cine are vertij nu are nici o sansa sa ajunga pana sus. Citadela este sfredelita si ea, dar este mai mica si dispusa numai pe orizontala, spre deosebire de cea din Uchisar. Citadela Ortahisar a fost construita in sec.6 in scop de aparare si ca si locuinta in caz de primejdie.

Eu i-am lasat pe baieti sa urce pana sus si m-am intors ca sa fac poze pe stadutele din jurul Citadelei, unde am gasit case traditionale cu porti si usi minunat sculptate in lemn si garnisite cu broderii metalice, adevarate bijuterii.

Nu m-am intersectat cu nimeni pe stradute, poate si din cauza caldurii, poate si din cauza faptului ca Ortahisar nu e la fel de turistic ca alte puncte din regiune. Mie mi-a placut linistea de aici, curtile caselor si umbra de pe stradute.

Si terminand de vizitat Ortahisar, am pus punct calatoriei noastre prin Cappadocia. Ne-am intors la hotel , mai bine zis la stanca de langa hotel de unde am admirat apusul, apoi am luat o cina tarzie pe terasa din fata camerei noastre, sub un nuc plin cu nuci si admirand din nou valea Goreme.

A doua zi devreme am plecat spre Pamukkale, cu promisiunea de a ne intoarce aici, in Cappadocia, pentru a vedea si ceea ce ne-a mai ramas, ba chiar sa ne petrecem o perioada mai lunga, haladuind cu rucsacii in spate prin vaile Cappadociei, intr-o altfel de calatorie.