In inima Portugaliei- Regiunea Beiras

Amarante- Lamego- Viseu- Nelas- Castelo Branco- Castelo de Vide- Portallegre

In a 7-a noastra dimineata petrecuta in Portugalia, ne-am luat ramas bun de la minunatul oras Porto si am inceput calatoria catre inima Portugaliei, sau Regiunea Beiras. Si cum timpul pe autostrada trece foarte repede, nici nu am simtit cand am ajuns la Amarante.

Orasul Amarante este situat la 70km de Porto, tine totusi de regiunea nordica a Portugaliei si il are ca si patron spiritual pe Sf. Goncalao, sfantul dragostei si a casatoriei, al carui mormant se afla in centrul manastirii din oras. De fapt atractia principala a acestui mic oras este aceasta manastire renascentista impunatoare, pe care noi am gasit-o plina de credinciosii adunati la slujba, fiind duminica. Nu am avut nici un succes in a face o poza in interiorul manastirii, fiindca localnicii ne-am aruncat niste priviri ucigatoare mai mult decat graitoare cum ca nu voiau sa le fie deranjata in vreun fel slujba religioasa. Am admirat insa afara podul secular care dateaza din sec.13 de peste raul Tamega, calea si acum principala de intrare in oras.

Manastirea Sf. Goncalao din Amarante

Piata Centrala din Amarante

Podul din sec.13 peste raul Tamego

poarta de intrare in Amarante

Piata centrala a orasului gazduia un targ de produse locale si fiindca era o aglomeratie de nedescris am plecat mai departe catre Vila Real, un oras fermecator de verde situat intre dealuri, unde nu am stat mai mult de 15 minute ca sa ne dezmortim picioarele. Drumul ne-a purtat apoi printre dealurile terasate, cultivate cu vita de vie, pana la Lamego.

dealurile terasate cu vita-de vie care raul Douro

Si Lamego este tot un oras intre dealuri, aflat chiar la granita regiunii nordice cu regiunea Beiras, dar spre deosebire de Amarante si Vila Real, dealurile care-l inconjoara nu sunt cultivate cu vita-de-vie ci sunt impadurite. Doua sunt atractiile acestui oras: Castelul medieval din sec.12 aflat pe varful unui deal unde am ajuns cu greu urcand cu masina pe niste stradute incredibil de stramte si Sanctuarul Nostra Senhora dos Remedios, care dateaza din sec.18.

Nu am avut prea multe de vazut la Castel fiindca usa principala era inchisa cu un mare lacat, (si mi-a parut rau fiindca in ghidul neau scria ca aici se afla o foarte curioasa cisterna maura inchisa cu un sistem ingenios), asa ca am poposit mai mult intr-un restaurant din Largo Camoes- piata principala a orasului. Aici am inaugurat asa numita “Bacalhau com Natas”, adica o mancare traditionala portugheza, care consta din cod conservat in sare, gatit ca o budinca impreuna cu piure de cartofi, omleta si eventual legume. Bacalhau-ul nostru a fost atat de consistent incat a trebuit sa luam la pachet o alta delicatesa locala “Bolas de Lamego”, un fel de placinta sarata, din mai multe straturi de aluat cu branza, ciuperci, peste sau carne.

Lamego

Castelul

Bacalhau com Natas

Dupa pranz, ca sa mai ardem din calorii, ne-am apucat sa urcam dealul si mai exact cele 600 de trepte catre sanctuarul pe care l-am mentionat mai sus. Si urcatul a fost incercarea dar si deliciul calatoriei noastre, treptele fiind pe alocuri destul de abrupte, dar terasele succesive minunat decorate fiecare cu cate un mozaic diferit care prezinta diverse scene religioase, ba cu cate o fantana arteziana, ba avand cate o grota, ba aranjamente florale, ba diverse statui iar pe masura ce urcam privelistea asupra orasului se dovedea a fi magnifica. Mai trebuie sa spun ca terasele astea sunt sapate de-a dreptul in deal si sunt delimitate chiar de padure, asa ca aerul e incredibil de curat. Am inteles de ce sanctuarul se cheama “dos Remedios”, numai urcatul pana sus iti scoate toate toxinele din organism, aerul inspirat iti curata organismul iar apa fantanilor e chiar apa de izvor, foarte rece si buna. Ansamblul statuar de pe ultima terasa este sublim si reprezinta mai multi regi ai Portugaliei, iar biserica, construita in sec.18 in stil Baroc, este ea insasi o frumusete. La interior am gasit-o decorata foarte simplu, ba chiar auster as putea spune. Am stat si noi aici atat cat sa spunem o rugaciune pentru sanatatea noastra si a familiilor si apoi am coborat mult mai rapid cele 600 de trepte plecand mai departe catre Viseu.

Sanctuarul Nostra Senhora dos Remedios

terasele

si scarile

ansamblul statuar de pe cea mai inalta terasa

Biserica in stil Baroc

Viseu este o asezare ale carei origini se pierd in negura timpului. A fost fondata de Celti si ocupata de romani in sec.2. “Cava de Viriato” este numele celui mai important monument roman din Portugalia si isi trage numele de la celebra dinastie Viriato care a luptat aici contra cuceririi romane. Orasul este situat pe un deal inconjurat de paduri si terase cu via-de-vie, iar centrul sau istoric este extrem de pitoresc. Aici, intr-o piata dominata de o cruce renascentista, fata in fata, stau doua cladiri monument: Catedrala- care dateaza din sec.13, cu cele 2 turnuri in stil Romanesque,  dar cu amalgamul de stiluri arhitectonice din interior (Gotic, Manuelin si Renascentist) datorat numeroaselor lucrari de refacere si reconstructie de-a lungul secolelor- si Biserica Misericordia- construita in sec.17 in stil Baroc, cu turnurile sale gemene si fatada vopsita in alb. Cred ca Viseu este un oras foarte interesant de vazut in oricare alta zi a saptamanii in afara de duminica. Noi l-am vizitat duminica si totul era inchis, si doar cativa trecatori rataciti strabateau orasul cu diverse treburi. Nu am avut practic ce face si asa, dupa cateva zeci de minute petrecute pe stradutele din centrul istoric, unde am remarcat cateva magazinase care expuneau in vitrine rochii de mireasa, am pornit mai departe.

Catedrala din Viseu

Basilica Misericordia din Viseu

Pe stradutele din Viseu

Oricum era deja spre inserat si mai aveam ceva de mers pana la Urgeirica, un mic satuc unde, la un impunator hotel de 4 stele, aveam rezervata o camera pentru aceea noapte. Si satul si hotelul le-am gasit cu greu si dupa cateva rataciri repetate, am avut noroc cu cativa localnici care ne-am ajutat sa iesim la liman. Restul serii l-am petrecut la piscina si in superbele gradini ale hotelului, care nu parea deloc plin, chiar daca noi abia am gasit un loc de parcare liber.

A doua zi era inorat bine si dupa micul dejun am plecat din Urgeirica spunandu-i lui C. ca aerul miroase a ploaie. Si am avut dreptate fiindca imediat dupa plecare a inceput sa ploua. Pe ploaie am ajuns la Nelas, un orasel in calea muntilor, unde nu am oprit deloc fiindca aveam inainte de trecut lantul Sierra Estrela, cel mai inalt lant muntos al Portugaliei.

Soseaua era in reconstructie, dar clar nu aveam cum sa facem cale intoarsa, asa ca am inceput drumul prin munti pe ploaie, cu cauciucuri de vara, iar noi cu haine subtiri si in adidasi. Cartea mea ghid zicea ceva de niste peisaje unice, forme de relief de o varietate impresionanta si de o lume a zapezilor si temperaturilor scazute. Ce am apucat sa vad printre aversele de ploaie a fost o hidrocentrala, dupa care s-a lasat o ceata atat de deasa incat vizibilitatea a ajuns aproape zero. Termomentrul de la bord indica temperaturi din ce in ce mai scazute pana s-a aprins semnalizarea pentru punctul de inghet. Nu am oprit deloc, nici nu aveam cum fiindca se circula pe alocuri pe un singur sens si nu vedeam la nici 2 metri in fata sau in lateral. Serpentinele se succedau una dupa alta, afara se zareau doar pete albe de zapada si ghiceam haul la cativa metri in lateral. Sincer mi-a fost frica, nu stiu cum e drumul asta cand nu ploua, sau ninge, sau nu e ceata; sunt convinsa ca peisajele de aici sunt sublime, dar eu una abia am asteptat sa se termine. Mai trebuie sa zic ca drumul asta urca pana la 1800m altitudine, iar pe partea cealalta a masivului te duce direct catre Castelo Branco.

Traversand lantul Sierra Estrela

Castelo Branco este unul din cele mai mari orase ale Portugaliei, iar noi am ajuns aici in jurul pranzului. Din cauza ploii in averse doar l-am strabatut cu masina si am regretat, deoarece aici aveam planificat sa oprim pentru pranz si sa vizitam Castelul medieval din sec.13, Palatul Episcopal cu gradinile sale si centrul cu cladirile din sec.15.

Am mers insa mai departe catre Castelo de Vide, o mica asezare chiar la granita cu Spania, cu un Castel in varf de deal, care dateaza din sec.14 si isi pastreaza inca bine zidurile medievale si cu un frumos cartier evreiesc cu case vopsite in alb. Ploaia se oprise cand am lasat masina intr-o parcare publica din centrul orasului si am pornit pe jos spre Castel, intre zidurile caruia am ramas exact cat sa facem cateva poze. Nu am gasit nici un restaurant deschis in oras, asa ca am pornit mai departe si catre Portallegre.

Castelul din Castelo de Vide

Castelo de Vide vazut de sus din Castelul medieval

Terasa-acoperis a Castelului

Cartierul evreiesc

Nu aveam programata nici o oprire aici, dar drumul de la Castelo de Vide, printre fanete, pasuni cu oi si vaci pascand, ne-am facut o foame de lup, asa ca ne-am oprit la prima Pastelarie care ne-a iesit in cale in Portallegre si am mancat pe saturate. Ajungand aici, am parasit regiunea Beiras si am intrat in Alentejo, celebra pentru vinurile si mancarurile sale, dar si pentru orasele sale monument. Dar despre Alentejo in postarea viitoare…