Spre Atena

Un adevarat tur de forta

In Atena am ajuns la invitatia unui prieten din copilarie si printr-un fericit concurs de imprejurari.

Amicul meu din copilarie, F.,  este stabilit in Atena de niste ani buni si dupa aproximativ 10 ani timp in care nu ne-am vazut si nu am tinut legatura, ne-am reintalnit brusc si intamplator, in orasul copilariei noastre. Era in aprilie 2005, cu ocazia sarbatorii Pastelui, ambii fiind veniti in vizita la parinti. Dupa bucuria revederii si a conversatiilor firesti (Ce mai faci? Ce-ai mai facut? Pai am divortat, mi-e mai bine asa…) m-a invitat pe la el “cand ai timp, cand ai chef, daca vrei ia-o ca pe o vacanta”. I-am zis ca da, o sa vin, mai mult de convenienta, sigura fiind ca nu o sa am cu adevarat ocazia.

Dar fiindca pe lumea asta nimic nu-i intamplator, ocazia s-a ivit mult mai repede decat m-am asteptat. Mai aveam ramase 5 zile de concediu, pe care initial le rezervasem sa le petrec in august, dupa calatoria la Barcelona, cu un amic special, undeva la munte. Insa cum prietenul special s-a dovedit a nu fi chiar asa de special, m-am trezit cu planurile sau “ploile”stricate, neavand ce face in acele zile si nevrand cu nici un prêt sa le petrec in casa.

Si fiindca una din colegele mele, intoarsa din Santorini, nu mai contenea ascultand la birou muzica greceasca, mi-am amintit de invitatia prietenului meu F. de a ma duce la Atena.

Asa ca l-am sunat, i-am zis ca vin, mi-am platit biletul de avion Bucuresti-Atena(in 2005 Tarom-ul avea curse directe) si retur, i-am comunicat  ziua exacta si ora sosirii si …gata.

Pe data de 8 august 2005, dupa miezul noptii, am aterizat pe Baneasa venind de la Barcelona, cu intarziere de vreo 4 ore. Abia am avut timp sa dau fuga pana acasa, sa fac un dus, sa-mi scot din valiza hainele murdare si sa-mi fac din nou valiza pentru Atena. La ora 6 dimineata faceam  check-ing-ul pe Otopeni, la ora 7 avionul decolase déjà, iar la ora 8.30, moarta de somn si cu cearcanele pana in barba eram déjà pe Eleftherios Venizelos- aeroportul International din Atena.

Ma asteptam ca si aici sa fiu luata la intrebari exact ca si pe Reus si aveam pregatite raspunsurile, dar probabil ca stampila de Spania care abia mi se uscase pe pasaport vorbea in locul meu fiindca politistul din aeroport nu m-a intrebat decat in ce scop vizitez Grecia si mi-a pus stampila de intrare pe pasaport fara nici o alta formalitate.

Langa poarta de iesire ma astepta F. insotit de un individ (de vreo 30 ani, i-am dat eu) pe care initial l-am luat drept grec. I-am intins mana pentru cunostinta, am ingaimat ceva, a zis si el ceva neinteligibil si apoi ne-am indreptat cu totii spre parcare. Am cascat ochii a mare mirare cand am vazut masina in care am fost poftita sa urc, un BMW sport seria 3; am vrut sa-mi pun valiza in portbagaj, dar individul nu m-a lasat (mi-a zis cu un puternic accent ardelenesc, ca nu-i loc) si mi-a deschis portiera din spate. F. s-a urcat in fata , eu si valiza in spate, mirata sa constat ca individul e roman. Le-am zis apoi ca sunt moarta de somn, ca nu am dormit de 48 de ore si ca nu-mi doresc decat sa esuez intr-un pat. Au inceput amandoi sa rada in hohote si individul care se urcase la volan mi-a zis sa-mi pun centura. Bine ca l-am ascultat, fiindca somnul mi-a sarit instant cand am iesit pe autostrada si mi-am dat seama ca conducea cu peste 200/h.

Somnul mi-a fost alungat definitiv in secunda doi cand in masina a inceput sa urle Helena Paparizou (foarte la moda dupa ce a castigat Eurovisionul) , iar spatele meu, lipit de bancheta masinii, sa trepideze din cauza basilor. Asa am aflat de ce nu era loc in portbagaj, fiindca acolo se ‘lafaiau’ niste imense difuzoare de basi, conectate la sistemul audio/video al masinii.

Cred ca am ajuns acasa la F. in maxim 20 minute. Casa era de fapt un apartament cu 3 camere la parterul unei vile, cu un living mare si luminos unde urma sa dorm eu si cu o terasa umbrita unde aveam sa-mi petrec dupa-amiezile urmatoare. Acolo, alte surprize: am realizat ca si individul sofer bolnav de viteza, decibeli si basi, locuia provizoriu tot aici, am cunoscut-o pe sotia (din acel moment) a prietenului meu, si am revazut-o pe sora lui, si ea prietena draga din copilarie, pe care nu o mai vazusem de niste ani buni de zile. Bucurie mare, pupaturi, imbratisari, stat pe terasa la un suc depanand amintiri si fiindca efectiv imi cadea capul de somn, vizibil, m-au lasat intr-un final sa merg sa dorm.  

Nu stiu exact cate ore am dormit, dar probabil ca multe fiindca la un moment dat m-am trezit zgaltaita de F. care-mi zicea sa ma trezesc ca-i déjà noapte si ca s-au saturat sa ma tot astepte.

Erau toti adunati pe terasa, nu era chiar noapte, chiar daca se lasase intunericul si toti erau nerabdatori de palavre. Pe individ aveam sa aflu ca-l cheama Ruben, ca e penticostal practicant, ca e nascut in Zalau, ca e prieten cu F. de mai multi ani, ca e plecat din Romania de si mai multi ani, ca e pasionat de masini sport, de calculatoare, de sisteme audio-video si alte high tech-uri , dar cea mai mare surpriza a fost cand mi-a zis ca are (numai) 25 de ani. L-a apucat rasul cand i-am zis ca la cei 30 si ceva de ani ai mei prefer sa merg cu metroul decat sa conduc dar ca imi place muzica greceasca de care speram sa am parte din belsug in zilele urmatoare. Lucrurile astea importante (varsta si preferintele fiecaruia) fiind spuse si cunoscute de toata lumea, aveam sa aflu ca Ruben, la rugamintea lui F., urma sa fie ghidul si soferul meu privat in zilele urmatoare, fiindca restul lumii mergea la munca.

Asa-mi place cand ma intalnesc dupa o gramada de vreme cu oameni la care tin! Sunt asa de multe de povestit, de impartasit, atatea impresii de schimbat! Ne-am intins la palavre si la un moment dat si-au amintit brusc ca nu mancasem nimic. In casa vesela nu prea se gatea, asa ca Ruben a hotarat ad-hoc o iesire la taverna, pentru o cina tarzie si o raita Atena By Night.