Daca la Viena gasesti peste tot bomboane invelite in martipan si cutii cu ciocolata cu chipul lui Mozart ba chiar lichioruri cu numele lui Mozart scris pe staniol, in Praga nu numai ca nu ai sa gasesti asa ceva dar va trebui sa te si stradui ceva daca vrei sa o iei pe urmele lui Kafka. Si avand bine bagata la cap ideea ca Viena nu-i ca Praga si ca nici Mozart nu-i Kafka, poti usor usor sa o iei la pas pe stradutele inguste, incercand sa regasesti umorul negru si paradoxul din operele scriitorului…
Imi aduc aminte de o faza memorabilia cand unul din amicii mei mai mult afacerist si mai putin erudit, proaspat intors dintr-o calatorie de afaceri la Praga, intrebat fiind daca a apucat sa viziteze muzeul Kafka, a dat din umeri si foarte nedumerit a zis: “Da’ cine-i dom-le Kafka asta?”, “Pai un mare scriitor” am zis eu nestiind ce sa mai adaug. “Si are un muzeu?” a intrebat la fel de nedumerit amicul meu. “pai da” am zis eu, sigura pe mine. “Si totusi cine naiba e Kafka asta?” a mai intrebat el, ca sa nu ramana nelamurit.
Intre timp amicul meu s-a lamurit, ba chiar a si citit cate ceva din opera lui Kafka, dar dialogul asta vechi mi-a reamintit ca in Praga, chiar daca numele scriitorului e purtat de o casa, un muzeu, o piata, o librarie, o cafenea si o expozitie, toate astea nu-s deloc mediatizate drept dovada ca scriitorul nu are nici bomboane, nici ciocolata si nici lichior sau in savoarea locala bere cu numele lui. Iar daca l-ai citit si ti-a placut Kafka (asa cum mi-a placut mie) si vrei cu orice prêt sa-i vizitezi muzeul, trebuie sa-l cam cauti pe cont propriu, fiindca e cam greu de gasit.
Noi am avut noroc cu Sergiu, fiindca intr-o seara pe cand ne plimbam hai hui pe ulitele inguste si cu mult sub nivelul apei, de pe malul Vltavei, a exclamat: “Hei, ia uitati niste statui porno!” Statuile porno descoperite de Sergiu sunt amplasate chiar in fata muzeului scriitorului si nici pana in ziua de azi nu am aflat ce vor ele sa reprezinte si de ce creatorul lor le-a pozitionat taman aici. Dar asa am tinut minte locul si am putut sa ne intoarcem intr-o alta zi ca sa vizitam muzeul.
Muzeul Kafka nu-i o casa memoriala si nici un muzeu in adevaratul sens al cuvantului. Adica cei care l-am gandit au vrut probabil cu orice prêt sa iasa din tiparele mai mult plicticoase ale unui muzeu clasic si se pare ca au reusit. Intrand aici esti scos pentru ceva timp din cotidianul zilnic sau din tiparul calatoriei tale de turist care face clic clic cu aparatul foto peste tot si care nu retine mai nimic si esti purtat printr-o alta lume partial ciudata, un pic dementa si mult ireala, chiar desprinsa din paginile scriitorului.
Intri intr-o camera neagra care seamana cu o morga si unde in fiecare sertar exista cate un personaj, apoi auzi sunand isteric un telefon negru care te face sa-l ridici si in receptor il auzi vorbindu-ti rastit in germana pe un oarecare domn Karl Rossman (personajul principal din nuvela “Amerika”), apoi, ca contrastul sa para si mai mare, intri intr-o camera alba cu peretii flancati de oglinzi unde privesti cum incet incet se inalta din linii bizare un castel care mai apoi dispare cu totul, apoi in alta camera urmaresti un arbore genealogic cu niste fotografii vechi si asculti o muzica sparta care parca se revarsa dintr-o cutie muzicala mai mult stricata, sau auzi niste picaturi de apa repetitive ca si picatura chinezeasca, apoi citesti repede cateva scrisori proiectate pe o bucata de panza din sac si daca nu te grabesti scrisorile se sterg oricum litera cu litera in locul lor ramanand un portret care pare mazgalit (al lui Felice Bauer), apoi, vorba lui Sergiu, le cunosti pe gagicile lui Kafka (Felice, Julie, Milena si Dora) si descoperi 4 povesti de dragoste diferite si totusi asemanatoare, toate tragice, timp in care chipurile lor se suprapun iar femeia cu 4 chipuri se transforma intr-o fantoma iar chestia asta te ameteste cu siguranta daca nu cumva esti déjà ametit de la tot ce ai apucat sa vezi sau sa auzi pana atunci.
La iesire poti sa intri in libraria Kafka, unde gasesti de cumparat cartile scriitorului editate in mai multe limbi, dar si carti de anticariat, sau tricouri , creioane si pixuri cu numele acestuia sau poti sa-ti scrii impresiile intr-o carte imensa, plina cu tot felul de insemnari, in toate limbile pamantului. Eu una mi le-am scris si am iesit din muzeu dorindu-mi sa recitesc cartile lui Kafka dar si mai mult dorindu-mi sa beau o bere mare, neagra si rece ca gheata care sa ma faca sa mai raman putin in aceeasi atmosfera.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu