Roma- ziua II- Vatican, Castelul Sant'Angelo

Am reusit sa facem in asa fel incat la 8.30 eram déjà in metrou, cu directia statia Ottaviano, fiindca stiam ca o sa fie o zi lunga. Intrarea la Vatican este la o distanta de 10 minute de mers pe jos fata de statia de metrou si nu ai cum sa te pierzi fiindca exista o mare de lume care se indreapta in aceeasi directie. La iesirea de metrou si apoi de-a lungul bulevardului sunt o multime de agenti care incearca (si pe alocuri reusesc) sa vanda tururi private cu ghid vorbitor in diverse limbi (am localizat unul vorbitor de portugheza, altul de ebraica si unul chiar de …araba), si chiar multi co-nationali. Nu stiu cat costa un astfel de ghid, dar ma gandesc ca daca vreodata o sa ne mai intoarcem la Vatican nu ar fi o idée proasta sa platim unul, fiindca cantitatea de informatii este enorma si un astfel de ghid probabil stie cum sa o structureze si sa o faca cat de cat digerabila. Nu am stat deloc la coada la intrarea de la zidurile Vaticanului si ne-am pomenit deodata in marea Piazza San Pietro, si spun cu mana pe inima ca nu poti sa-ti dai seama de imensitatea si de grandoarea acesteia pana cand nu vii aici. Piata San Pietro a fost proiectata de Bernini acum 500 de ani si este inconjurata de 248 de coloane dispuse pe cate 2 randuri, iar de la inaltime te privesc statuile a 140 de sfinti. In centrul pietei se afla un obelisc egiptean de 25 de metri, adus din Delta Nilului de catre oamenii lui Caligula, flancat de 2 fantani identice dispuse simetric. Si oricat de multa lume s-ar afla in piata aceasta ea tot goala pare, se poate zice ca este plina poate doar in timpul ceremoniilor religioase, atunci cand Papa se adreseaza multimii de la balconul celebru al Basilicii San Pietro. In partea stanga a pietei se afla punctul de informare turistica, magazinele Vaticanului si mai ales Posta. Se zice ca Posta Vaticanului este cea mai exacta din lume si aici am gasit o mare aglomeratie de oameni care prefera sa-si trimita de aici vederile sau scrisorile, nu neaparat pentru exactitatea postei cat mai ales pentru ca pe vederea/scrisoarea respectiva sa figureze timbrul si stampila Vaticanului.
Bineinteles ca toata lumea care vine la Vatican intra sa viziteze Basilica San Pietro, cu atat mai mult cu cat intrarea aici este libera. Ei, intrarea o fi libera, dar cozile se intind de la intrare pe km intregi. Avantajul este ca totul e foarte organizat si chiar daca stai la coada, se merge totusi foarte repede. Noi am si ajuns inainte de ora 9 si statul la coada nu a durat mai mult de jumatate de ora. Se face un control strict la intrare, nu esti lasat cu mancare la tine ai voie doar cu o sticla cu apa si mai ales trebuie sa ai o tinuta decenta (am vazut persoane in pantaloni scurti care au fost intoarse din drum- nu uitati ca San Pietro este totusi o biserica, as indrazni sa spun poate chiar cea mai importanta a crestinatatii). In timpul cat am stat la coada am facut in continuu poze cu fatada impresionanta a Basilicii si am stat sa citesc ghidul ca sa inteleg ce reprezinta statuile care troneaza pe frontispiciu. Acestea il reprezinta pe Isus, pe Sfantul Ioan Botezatorul si pe 11 apostoli. Lipseste de pe fatada statuia Sf. Petru, fiindca aceasta se afla in interiorul basilicii.
Cateva date tehnice si istorice despre Basilica San Pietro: la inceput aici a existat doar un monument inchinat martiriului Sfantului apostol Petru (considerat primul Papa), iar in jurul anului 300 d. H. a fost construita o biserica, care de-a lungul secolelor a decazut si a ajuns o ruina. In sec. 15 a inceput constructia actualei basilici, dupa planurile arhitectului Bramante. Insa Michelangelo Buonarroti este cel care proiecteaza si executa Domul. Pana la finalizare insa, foarte multi artisti si arhitecti au contribuit la constructia si decorarea Basilicii, doar cu rol descriptiv amintesc aici doar pe Giotto, care a realizat mozaicul de deasupra usii centrale si Bernini, care a realizat monumentul funerar al Papei Alexandru al II-lea si altarul principal al papilor cu un baldachin imens din bronz. Dar cu toata frumusetea incontestabila a tuturor statuilor, picturilor si monumentelor din basilica, atractia principala este bineinteles  La Pieta a lui Michelangelo, care poate fi admirata foarte aproape de intrare, pe partea stanga. De la distanta insa, fiindca este protejata de un sarcofag de sticla si accesul este permis numai pana la distanta de cativa metri. Aici am regretat enorm ca nu am un aparat foto mai profi, fiindca pozele pe care am reusit eu sa le fac nu sunt cine stie ce, fara lumina, cu imaginile reflectate de geamul de sticla si mai ales de la distanta. Bineinteles ca despre Basilica San Pietro se poate scrie un roman, fiecare statuie sau pictura sau altar in parte are o adevarata istorie, dar nu acesta este scopul meu. De notat insa ca este lunga de 186m, domul are 119m, si diametrul de 42m, iar suprafata ei totala este de 15.000 mp. Interiorul are forma unei cruci latine cu trei nave si este o capodopera baroca.
Sub Basilica se afla grota Vaticanului unde se afla mormintele a multi papi, cardinali sau printi ai crestinatatii. Nu am intrat in grota, mi-a fost de ajuns o experienta similara in grota Bisericii Sf. Francis din Porto si nu-mi mai doresc sa o repet fiindca am trait o senzatie foarte stranie printre morminte! 
Insa mi-am dorit foarte mult sa urcam in Dom, iar accesul aici se poate face in 2 feluri: pe scari urcand 554 trepte si biletul costa 5 eur sau cu liftul pana la baza domului si de acolo pe jos inca 312 trepte, caz in care platesti 7 eur. Am urcat cu liftul pentru simplul motiv de a castiga timp. Atentie insa, scara este in spirala si la un moment dat se ingusteaza foarte rau; din aceasta cauza urcatul si coboratul se fac prin locuri diferite, fiindca practic este imposibil ca 2 persoane sa aiba loc simultan pe scara. Daca suferiti de rau de inaltime sau vertij nu va sfatuiesc sa incercati urcatul aici, am vazut si turisti care au renuntat. De sus privelistea este minunata, si in interiorul domului de unde se poate vedea foarte bine altarul central si o buna parte din biserica, dar mai ales afara, pe terasa, de unde se poate vedea si piata dar mai ales partea din spate a domeniilor Vaticanului. Mai sunt de amintit aici ca la intrarea in Basilica pot fi zariti si cativa membrii ai celebrei Garzi Elvetiene, cu celebrele lor uniforme fistichii.

Dupa experienta urcatului in Domul lui Michelangelo, ne-am grabit sa mergem la Muzeele Vaticanului, fiindca stiam ca si aici cozile sunt infernale. Si din pacate aici Roma Pass-ul nu ne-a ajutat, citisem review-uri care ziceau ca Roma pass-ul acopera si intrarea la muzeele Vaticanului, ei bine, in prezent nu mai este asa. Am stat frumusel la coada imensa care din fericire s-a miscat foarte repede, am platit pretul intreg al biletului, am trecut din nou de un alt control de securitate si sincer odata intrati, am fost socata de multimea imensa de oameni de aici. VA ROG SA MA CREDETI CA NU EXAGEREZ CU NIMIC! La intrare, pe 2 nivele, sunt multe magazine de suveniruri, librarii sau cafenele si multe ghisee de unde se pot inchiria audio-ghiduri sau chiar plati un ghid privat. Mi-a parut rau ca nu am avut rabdarea sa stam la o alta coada ca sa luam macar un audio-ghid, fiindca Muzeele Vaticanului sunt imense si cand zic imense spun ca eu una nu am mai vazut pana acum nimic comparabil. Zicea cineva, intr-un review, ca dupa ce vizitezi Muzeele Vaticanului, nu mai ai nevoie sa mai vezi nici un alt muzeu, poate in toata viata, fiindca aici efectiv trecand dintr-un muzeu in altul ai sub ochi absolut orice, de la istoria omenirii universala, pana la orice forma de arta in desfasurarea ei pe perioade:antica, renascentista, baroca, contemporana, etc.
Noi am inceput vizita cu o …pauza. Adica am intrat/sau iesit putin in curtea interioara (Cortile della Pigna), care si ea este o imensitate, unde am stat putin ca sa citim explicatiile de pe niste panouri gigant amplasate aici, unde era detaliat descrisa Capela Sixtina. Si fapt hilar, trebuia sa stai la coada si ca sa le citesti!!! Mai tarziu am inteles si de ce au fost amplasate panourile aici si nu chiar in Capela…dar sa nu anticipez!
Paranteza: (ca sa vezi pe indeletne Muzeele Vaticanului cred ca-ti trebuie 2-3 zile. In tot cazul, chiar daca intri aici dimineata la deschidere si stai pana te dau afara paznicii, apuci sa vezi doar o mica parte din tot ceea ce expun. In muzee exista pe alocuri panouri cu explicatii dar nu peste tot si acestea oricum sunt mult simplificate. Si nu ai unde sa te asezi, nicaieri, iar dupa niste ore de stat in picioare, resimti acut chestia asta. Plus ca multimea de oameni de aici este foarte obositoare. Nu prea poti sa stai in liniste intr-o galerie si sa admiri o anumita opera, fiindca in continuu este impins de multi oameni care intra sau ies, chiar daca ar vorbi in soapta, tot ar exista o rumoare generala, dar cu atat mai mult cu cat toata lumea vorbeste tare, ghizii privati sau de grup vorbesc si mai tare ca sa acopere larma generala, e cam haos peste tot si te cam calci in picioare cu alte sute de oameni. Se pot face poze peste tot, mai putin in Capela Sixtina, dar cam trebuie un aparat profi, fiindca galeriile sunt intunecate, lumina este foarte disproportionata si oricum nu prea ai sanse sa prinzi in obiectiv un anumit lucru fara alti oameni  in preajma.)
Ce mi-a placut mie foarte mult vizitand aceste muzee: galeria cu statui de animale, cu reprezentari inclusiv ale unor animale fantastice, galeria statuilor grecesti antice, Muzeul Egiptean, Galeria Etrusca (sunt fascinata de enigmele etrusce), curtea octogonala cu statuia lui Laocoon (mi-am reamintit cartea de istorie si exact cum arata pagina din carte care descria legenda lui Laocoon), Galeria Zeilor, cu mozaicuri fantastice si statuile imense ale principalilor zei olimpieni, Scara flancata cu imense statui egiptene, Galeria cu harti vechi, terminata cu 2 harti ale vechii Italii, Galeria renascentista, Galeria cubista, Galeria de arta contemporana, Galeria de arta religioasa veche si noua cu niste picturi fantastice pe sticla, Galeriile Borgia, si ne-am oprit mai mult in vestitele Stanze de Raphael (Camerele lui Rafael). Paranteza: (am fost stupefiata de viteza cu care treceau turistii dintr-o camera in alta. Efectiv majoritatea oamenilor, cu tot cu ghid, intrau in fuga intr-o galerie, aruncau o privire in dreapta si alta in stanga si ieseau. Eu una nu am putut, mi-am luat timpul minim necesar ca macar sa citesc numele camerei in care intram si sa arunc macar o privire pe exponatele principale. Cum as fi putut de exemplu sa traversez doar incaperea cu “L’arbre de vie” a lui Henri Matisse, sau galeria cu picturile lui Salvador Dali, ca sa nu mai vorbesc de frescele incredibile ale lui Rafael ?!!! Ah, si sa nu uit plafoanele, pe alocuri opere de arta mult mai valoroase decat exponatele insele). Singura traversata de noi mai in graba a fost Pinacoteca (adica biblioteca, cu toate ca nu am inteles de ce s-o fi numind asa, fiindca nici zare de carti pe acolo), unde nu ne-au prea interesat mobilele sau articolele de portelan si cristal expuse acolo.

L'arbre de vie- Henri Matisse

Salvador Dali

Capela Sixtina se viziteaza ultima, adica exista 2 variante: poti sa optezi pentru un turul lung, care te trece prin toate incaperile pana la ea, sau pentru turul scurt, care sare peste multe galerii si ajungi la ea mult mai repede. La intrarea aici esti intampinat de 2 paznici care iti zic rastit sa nu te opresti si in plus sa pastrezi tacerea. Ajunsa aici mi-am dat seama de ce panourile explicative sunt puse afara in curte…logic aici pur si simplu nu ar fi avut loc! Dupa un mic tur prin Capela am avut marele noroc sa gasim locuri libere pe una din bancutele laterale. Si ne-am asezat si in liniste am stat cam o ora cu ochii zagaiti pe tavan ca sa admiram opera genialului Michelangelo.
Ce as putea sa zic despre Capela Sixtina? Probabil nimic din ce sa nu fie déjà cunoscut de toata lumea: se numeste asa dupa Papa Sixtus al IV-lea pe timpul caruia a fost construita, are dimensiunile biblice ale Templului legendar al lui Solomon. Picturile de pe petetii laterali sunt executate de cei mai mari artisti ai acelor timpuri: Botticelli, Ghirlandaio, Perugino, Rosselli, Signorelli, Pinturicchio si reprezinta istoria religioasa a lumii impartita fiind in trei parti: de la facerea Lumii pana la Cele zece porunci, de la aparitia lui Moise pana la nasterea lui Isus si apoi despre epoca crestina.
Tavanul initial reprezenta un cer albastru presarat cu stele aurii. Papa Iuliu al II-lea l-a fortat pe Michelangelo sa inceapa pictarea acestuia in 1508. Michelangelo avea atunci 33 de ani si pictura murala era pentru el ceva ce nu-i placea si in care nu avea experienta. Si-a desfasurat insa aici intreg geniul si a muncit la acest tavan 4 ani, o munca istovitoare, care i-a deteriorat iremediabil vederea, pe care in mare parte a facut-o doar el, fiindca nu era multumit de ajutoarele sale, atarnat fiind de schelele pe care si le-a facut singur, cu orele, pana la epuizare fizica si nervoasa. Cine a vazut filmul “Agonie si Extaz” sau mai ales cine a citit cartea omonima stie cat s-a chinuit Michelangelo ca sa picteze cele peste 3000 de figuri pe o suprafata de 500 mp, in locul celor 12 apostoli pe care Papa initial ii comandase. Asa au luat viata, prin efortul lui cateodata supraomenesc , scenele care-i reprezinta pe stramosii lui Isus, profetii si cele 9 scene din cartea Genezei, una mai uimitoare si spectaculoasa ca alta, din care mie mi-au ramas intiparite pe retina cele ale Despartirii de catre Dumnezeu a Intunericului de Lumina, creearea lui Adam (imi amintesc si acum scena din film in care Michelangelo se roaga la Dumnezeu sa-i trimita un semn ca sa-l inspire iar ceea ce-i cade sub ochi apoi sunt niste nori care creeaza scena biblica pe care el o reconstituie apoi pe tavanul Capelei), si cea despre nasterea Evei.
Dupa 23 de ani, Papa Paul al III-lea incredinteaza pictarea peretelui de deasupra altarului tot lui Michelangelo, iar acesta concepe si munceste 6 ani la scena “Judecatii de Apoi”. Aceasta reflecta toate framantarile spirituale ale artistului din acea perioada, acesta fiind intr-o dureroasa criza de credinta, astfel incat personajele sunt toate de un dramatism fantastic si cred ca cuvantul marcant pentru toata aceasta scena este: GROAZA! Se zice ca imaginea Sf. Bartolomeu, care-si tine pielea in propriile maini este de fapt un autoportret al artistului si ca pana si pe chipul Fecioarei Maria, aflata in stanga langa Judecator, se citeste spaima. Mai este de spus ca majoritatea personajelor din scena sunt infatisate goale, ceea ce a atras artistului acuzatii grave de blasfemie si imoralitate. Astfel incat, la 2 ani dupa moartea artistului, intr-o actiune numita “Campania frunzelor de vita” au fost “acoperite” personajele goale, prin pictarea de frunze de vita peste organele genitale.
Datorita restaurarii terminate in 1999, frunzele au fost indepartate si culorile readuse la viata, asa incat pot sa spun ca m-am bucurat pe deplin de capodopera unui artist caruia nu i-a placut sa picteze, iar experienta statului in Capela Sixtina o consider unica in viata mea!

La Pieta

Capela Sixtina- picturile de pe peretii laterali- panou explicativ



Capela Sixtina- Judecata de Apoi- Panou explicativ




Capela Sixtina-Tavanul cu scenele Genezei- Panou explicativ

 Ca niste roboti am coborat apoi celebra scara spiralata si am iesit la aer. Si cand m-am uitat la ceas nu mi-a venit sa cred ca era ora 3 dupa amiaza (adica ora 4 la noi) si nu mancasem nimic de dimineata de la 7. Asa ca am cautat urgent o trattoria unde ne-am prabusit la propriu si am mancat la foc automat o portie de penne al’arrabiatta, atat de picanta, incat s-a cerut stinsa cu o sticla intreaga de 500 de ml de bere. Si bineinteles cu un tiramisu drept desert.  Tin minte ca la masa de langa noi s-au asezat 2 italieni cam de 30 de ani. Fiind mesele practic lipite, inevitabil i-am auzit ce vorbeau: faceau o apologie asupra faptului cat de indobitociti au devenit ei italienii, fara sa reactioneze in nici un fel la politica lui Berlusconi si la fraudele masive si coruptia din justitie, politie si mai ales politica, din ce in ce mai inculti si ignoranti, cu copiii din ce in ce mai obezi si fara nici un interes in afara de a se juca jocuri violente pe calculator. Si conversatia lor, m-a scos imediat din mirajul Vaticanului si m-a lasat mult pe ganduri facandu-ma inevitabil sa ma gandesc ca exact la fel suntem si noi…
Dupa masa, fiindca nu-mi mai simteam picioarele in adidasi, m-am oprit in primul magazin de incaltaminte si mi-am cumparat o pereche de sandale, in care mi-a fost imediat mult mai bine.  Si fiindca ma simteam si mult mai usoara incaltata astfel in sandale, am indraznit sa o luam pe jos, pe Via Della Conciliazzioni, pana la Castelo Sant’ Angelo (castelul ingerilor). Ne-am grabit sa mergem sa-l vizitam si aici am intrat gratuit, costul biletelor fiind acoperit de Roma Pass.
Castelul a fost initial conceput ca si mausoleu pentru imparatul Hadrian, si in interior se afla atat mormantul acestuia dar si a altor imparati romani. Numele actual i se trage de la epidemia de ciuma din 590, cand Papa a avut o viziune aici prin care Arhanghelul Mihail i-a vestit sfarsitul epidemiei prin faptul ca a bagat sabia ( care simboliza mania lui Dumnezeu) in teaca. Ca o comemorare a acestui fapt, in varful castelului se afla statuia din bronz a arhanghelului Mihail. Castelul a servit si ca sanctuar si loc de refugiu, de-a lungul secolelor, pentru Papii care s-au adapostit aici, paziti de Garda Elvetiana si mai ales este cunoscut ca si locul unde s-a sinucis Tosca, memorabil evocata de Puccini. Nu am pierdut foarte mult timp in castel si nici pe terasele acestuia ci ne-am dus destul de repede sa admiram memorabilul Ponte Sant’ Angelo, podul peste Tibru care porneste chiar de la intrarea in castel, pod construit tot pe timpul imparatului Hadrian si care si acum pastreaza pilonii originali. Podul este deschis doar traficului pietonal si este magnific decorat cu statuile Sf. Petru si Sf. Pavel dar mai ales cu cei 10 ingeri ai lui Bernini. De fapt ingerii au fost doar proiectati de Bernini si au fost sculptati de catre ajutoarele acestuia, dar chiar si asa sunt magnifici. 

Uitandu-ne pe harta ne-am zis ca merita sa ne petrecem restul dupa amiezii si al serii in Trastevere, unde am ajuns luand un autobus, dar cartierul asta al Romei este mult prea special ca sa nu scriu despre el intr-un post separat. Asa ca acum o sa ma rezum in a spune ca Trastevere ne-a placut atat de mult incat cand am realizat ca este ora 8 seara ne-am gandit sa ne intoarcem totusi cumva la hotel. Am incercat sa gasim un autobus direct, dar fara succes, asa ca am luat-o pe jos spre statia de metro Circus Maximo. In drum ne-am oprit sa facem poze in Piazza della Bocca della Verita, unde este bineinteles celebra Bocca della Verita langa Biserica Santa Maria in Cosmedin, dar si templul rotund al lui Hercule si Tempio di Portuno dar si frumoasa Fontana Dei Tritoni. Pozele mele de aici sunt execrabile, afara fiind déjà intuneric bezna, dar nici nu m-am straduit prea mult cu ele. Tot in drum am trecut si pe langa ruinele Circului lui Maximus, in trecut o arena gigant unde se tineau intrecerile cu care de lupta, dar din care astazi nu se mai cunoaste mai nimic, si sfarsiti de oboseala au ajuns intr-un final la metrou si de acolo la hotel, unde am cazut lati, cu picioarele varza si cu creierele pline ochi de tot ce vazusem toata ziua.

Bugetul zilei (bineinteles pentru 2 persoane):
-bilete lift Domul Basilicii San Pietro- 14 Eur
-intrarea la Muzeele Vaticanului- 30 Eur
-masa de pranz: o portie de penne al’arabiatta, o portie de carne de pui la cuptor cu sos de rosii si paine, 2 sticle de bere Peronni de 500 ml si 2 tiramisu- 30 Eur
-sandale- 13 Eur
- Intrarea la Castelul Sant’ Angelo- gratis, acoperita de Roma Pass- un bilet intreg costa 8 Eur
-poze cu un grup de tineri care manifestau contra deversarii deseurilor- 2 Eur
-intrarea in Muzeul National Trastevere- 6 Eur (cu reducere de 3 Eur datorita Roma Pass)
- cina: 2 pahare de 350ml cu juice natural de portocale cu inghetata si o farfurie de chipsuri- 15 Eur
- suveniruri- 20 Eur
Total= 130 Eur