Barcelona- Partea a IV-a- orasul lui Gaudi- Sagrada Familia

Lasand la o parte cele peste 55 de muzee ale orasului, ineditul si forfota strazilor, Barcelona ramane in primul si in primul rand orasul celebrului architect Antonio Gaudi.

Gaudi, excentricul si enigmaticul architect care a schimbat fata orasului, a fost si un mare observator al naturii, toate creatiile reprezentand intr-un mod original simbioza om-natura.

Fara a avea nici cea mai mica pretentie de a cuprinde in descriere maretia din operele lui, incerc sa descriu pe scurt cele mai faimoase si vizitate obiective:

Sagrada Familia (Templul Sfintei Familii) - simbolul orasului, cred ca este cea mai importanta constructie a Barcelonei. A fost inceputa in 1882 si nu este terminata nici macar pe jumatate si daca ritmul lucrarilor se pastreaza probabil ca nu va fi terminata nici in urmatorii 100 de ani. Un fapt notabil, este finantata exclusiv din incasarile rezultate din vanzarea biletele de intrare. Sunt unele voci care sustin ca Sagrada nici nu ar trebui terminata, ci lasata asa, ca un imens monument inchinat arhitectului sau, mort in 1926.

Pana astazi au fost construite 8 turnuri de peste 100 m inaltime si ar trebui sa se mai inalte inca 10, totalul lor reprezentandu-I pe cei 12 Apostoli, pe cei 4 Evanghelisti, pe Maica Domnului si domul central, cel mai inalt, pe Isus. Domul central este preconizat a avea o inaltime de 170 m, cu cativa metrii mai scund decat dealul Montjuic, fiindca Gaudi nu a vrut cu nici un prêt ca creatia lui, sau a oamenilor sa depaseasca creatia Domnului.

Fatada dinspre N-E a fost terminata in timpul vietii lui Gaudi si reprezinta momentul Nasterii, si la acel moment a fost considerata “ciudata” pentru o biserica catolica.

Fatada dinspre N-V,numita a Pasiunii sau Patimii este total diferita si a fost terminata dupa cel de-al 2 razboi mondial. Statuile au fost adaugate ulterior si au fost multe voci care le-au criticat pe motiv ca denatureaza imaginea de ansamblu pe care a avut-o Gaudi.

A 3-a fatada, cea a Slavei, este cea la care se lucreaza cel mai mult astazi, nu am putut-o vedea ascunsa fiind de schele.

Interiorul este un mare santier si deci nu prea ai ce sa vezi, dar se poate urca in turnuri pe scari sau cu lift-ul. Nu recomand urcatul pe scari fiindca turnurile sunt foarte inguste, scarile in spirala, si iti trebuie conditie fizica si mai ales sa nu suferi de claustrofobie sau vertij. Turnurile sunt in forma de fus, cu diverse elemente decorative interesante, si au o serie de orificii dispuse pe toate lungimea lor, permitand aerului sa circule in voie in interiorul lor. Panorama care se deschide de sus este minunata si urcatul merita tot efortul. Cuvintele imi sunt prea sarace pentru a descrie bogatia de amanunte de aici si chiar si pozele sau filmele tot nu reusesc sa surprinda deplinatatea celor vazute.  Cred cu tarie ca degeaba citesti, vezi poze sau filme sau asculti povesti despre locul acesta, trebuie sa mergi acolo, sa mirosi aerul si sa-ti bata vantul in plete acolo sus, sa auzi vantul cum se arcuieste in turle si sa simti sub degete bucatelele colorate de ceramica care decoreaza balustradele. Se simte peste tot prezenta lui Gaudi, mai ales in decorul “Cornului Abundentei” dar si in crucile inflorate si in statuile Sfintilor si a Cristul ciudat. Se poate spune ca artistul la propriu a ramas aici, fiindca intr-o cripta adanca din maruntaiele Sagradei, se afla mormantul artistului, acoperit cu piatra si sticla. 

Recomand alocarea a cel putin jumatate de zi pentru vizitarea Sagradei si neaparat cu ghid, sau cel putin cu audio ghid. Un vizitator neavizat, in afara de imensitatea constructiei, va ramane cu amintirea pregnanta de santier in lucru si va rata exact ceea ce este cel mai impresionant: simbolistica Sagradei.

O parte din planurile si schitele marelui Templu se afla expuse in Muzeul Sagradei.  Sunt doar o parte din ele, deoarece Gaudi se pare ca improviza in permanenta si modifica mereu proiectele si schitele in timp ce lucrarile avansau. Multe din machete si schite au fost distruse in timpul Razboiului civil din 1936 care a  devastat orasul. Dar Muzeul adaposteste si multe fotografii din timpul lucrarilor si multe detalii de arhitectura dar mai ales ornamente. Nu ma pricep, dar banuiesc ca pentru un architect acest muzeu este ca o adevarata scoala si poate o fantastica sursa de inspiratie.

In final, ca o concluzie, chiar daca proiectul Sagradei s-a vrut a fi proiectul vietii lui Gaudi, el a ramas proiectul nostru si al generatiilor viitoare, unul din cele mai edificatoare exemple din lume ale artei inchinate credintei.