Descoperind Tunisia- Chott el-Jerid, Douz, Matmata, El-Jem

Cea de-a 2 zi a excursiei noastre am inceput-o la ora 4 dimineata. Adica m-a trezit o sonerie care nu inceta, iar cand m-am intins sa raspund la telefon, o voce foarte treaza mi-a zis: “Bonjour Madame. C’est l’heure de reveils. Votre voiture partira aux trente minute.” Si fix 30 de minute ne-a luat trezitul, spalatul, imbracatul si micul dejun. Am plecat de la hotel pe o intunecime deplina,iar Foued cred ca si-a luat tone de injuraturi de la toata lumea, mai ales ca el era foarte treaz si vesel la ora aia. Ne-a explicat ca urmeaza sa traversam marele lac sarat Chott el-Jerid pana la rasaritul soarelui si ca trebuie ca in jur de ora 8 sa fim déjà la Douz.

Zis si facut.Chott el-Jerid este cel mai mare dintr-o serie de lacuri sarate gigant care separa nordul Tunisiei de zona sudica desertica. Ca si suprafata acopera aproximativ 5000 km patrati.In timpul verii este lipsit de viata, fiindca sub soarele arzator lacul seaca rapid, in desert apa se evapora de 15 ori mai repede decat in mod normal. Evaporandu-se, apa lasa o crusta de cristale de sare care stralucesc orbitor in lumina soarelui. In timpul iernii apa care provine de la ploi se aduna si viata revine in aceasta mare interioara. Lacul e marginit de mici orase-oaza, iar populatia de aici se ocupa in intregime de cultura palmierilor si recoltarea curmalelor. Pana nu demult, calatoriile peste Chott erau foarte riscante. Exista multe legende despre caravanele care au ratacit drumul si au disparut dar si povesti despre bandele de beduini care obisnuiau sa atace caravanele dupa ce le abateau din drum. Pana si acum Foued ne-a spus ca tuturor calatorilor li se recomanda sa nu se abata de la drumurile batatorite.

Marele Chott el-Jerid este strabatut de un dig urias, inalt de peste 2 m si lung de 80 de km, peste care s-a construit o autostrada. Ea uneste localitatile Degache si Kebili si acesta a fost si drumul nostru. O buna parte din drum nu am vazut nimic, fiindca era intuneric bezna. Dar la un moment dat autocarul a oprit intr-un fel de loc de popas. Acolo niste comercianti vindeau curmale dar si trandafiri de desert. Trandafirii desertului sunt de fapt straturi de nisip cristalizat, care au luat forma unor petale de trandafir, straturi vechi de peste 2000 de ani. Am vrut sa cumparam unul drept souvenir, dar avea o greutate semnificativa si asta ne-a facut sa ne razgandim. In schimb am cumparat de aici cateva kg de curmale proaspete, care au fost foarte apreciate acasa de familie.

Insa nu cumparaturile au facut deliciul acestui popas inedit ci rasaritul de soare. Nu exagerez cand spun ca a fost cel mai spectaculos rasarit de soare pe care l-am trait vreodata. Ne-am dus departe de sosea, pe lacul secat, acolo unde erau adunate adevarate coloane de sare, pana cand   s-au vazut primele gene de lumina. Si incet incet, pe masura ce soarele rasarea, am trait un adevarat festin de culori, reflectate feeric de sarea din jur. De o parte sarea sclipea in roz, pe de alta parte in verde, din cauza compozitiei chimice diferite a granulelor de sare. Mi-a parut rau ca aparatul meu foto nu e unul mai profi, fiindca cuvintele nu pot reda frumusetea vazuta aici asa cum numai pozele ar putea-o face.

trandafirii desertului

prima geana de lumina peste Chott el-Jerid

Coloana de sare

Autocarul a plecat in scurt timp mai departe si acum, dupa ce soarele rasarise bine, am putut vedea peisajul lunar pe care-l strabateam. Primele semne de viata au aparut cand am trecut de un mic sat, ca dupa alti 15 km sa ajungem la Kebili. Pana in sec.19 Kebili a fost un centru al comertului cu sclavi, acum este doar un centru rutier, care face legatura cu Douz-ul. La Douz am ajuns dupa alti 28 de km. Si exact la ora 8 dimineata, asa cum ne anuntase Foued.

Localitatea Douz se afla exact la marginea desertului, asa ca aici dunele nu sunt la fel de impresionante precum cele de putin mai la sud, din desertul Estic. Exact in afara orasului se afla asa numita Marea Duna, unde opresc mai toti turistii. Aici am oprit si noi. Am inchiriat haine de beduin si esarfe de acoperit capul si Foued ne-a tinut o mica lectie despre cateva comenzi de baza in camilarit. Fiindca dupa asta am fost indrumati sa ne urcam pe camile. De fapt dromaderi, care asteptau cuminti, fiind clar dresati/dresate special pentru asta. Nu toata lumea a vrut sa camilareasca, au fost unii care au preferat sa inchirieze o trasurica trasa de un cal. La cate 4-5 camile, ma rog, dromaderi, exista si un om care insotea grupul si avea grija sa nu care cumva sa se intample ceva. Avand in vedere experienta precedenta din Maroc, pentru noi camilaritul nu a fost decat o placere. Si am pornit intr-o mica caravana peste Marea Duna, prêt de 2 ore. Uneori am zarit cate o casa inghitita de nisip, dovada ca nu demult locul fusese populat si apoi inghitit de desert, sau palmieri salbatici. La un moment dat, sub un palc de palmieri, am gasit o turma de oi si de capre, cu pastorii si cainii de rigoare, care tocmai se oprisera acolo pentru un mic popas. Imi amintesc si acum caldura insuportabilia, de peste 35 de grade la ora 9 dimineata si lumina aia absoluta reflectata de dunele de nisip. Dar excursia noastra s-a terminat rapid, am facut poze de grup, am predat hainele si am pornit mai departe catre Matmata, strabatand alti 98 km.

Douz- locul de camilarit

Pana acolo insa am facut un mic popas la Tamezret, un satuc berber sarac, unde am stat sa bem un ceai fierbinte si sa facem poze unui beduin cu un pui de camila. Iar din Tamerzret pana in Matmata nu a mai fost decat putin.

Tamezret

un mic muzeu berber in Tamezret

Matmata este celebra datorita filmului Star Wars de care vorbeam in postarea trecuta. Zona care incepe de aici si se intinde 100km spre sud, pana la Tataouine, a fost sursa de inspiratie a lui George Lucas in creearea primelor secvente din film, cand sunt prezentate adaposturile trogloditilor. Trogloditii locuiesc in zona din sec.4 i.H., iar multe din casele lor de sub pamant sunt inca locuite. De fapt nimeni nu a stiut de existenta lor pana la o mare inundatie care i-a scos de sub pamant. Pentru cei care nu stiu, casele acestora sunt sapate pur si simplu in cate un deal, inauntru fiind  racoare vara si cald iarna. Matmata este populata acum de 3000 de locuitori, care au electricitate si apa curenta. Dar multi dintre ei au preferat insa sa-si pastreze stilul de viata si   sa locuiasca in continuare in vechile lor case sapate sub pamant. O asemenea casa am vizitat si noi, cu acordul proprietarei desigur, si am putut sa ne convingem de simplitatea, curatenia si traditionalul mod de viata troglodit. Tot intr-un hotel troglodit am luatsi masa de pranz, de o simplitate si gust desavarsit, unde intr-o sala sapata sub pamant, pe niste mese simple din lemn, ni s-a servit cous-cous, brik (un fel de clatita facuta din ou si umpluta cu carne de oaie) si pepeni.

Muzeul din Matmata

Orasul Matmata

Hotel troglodit

Brik

intrarea intr-o casa troglodita

incaperi sapate in deal

prispa casei troglodite

gazda noastra troglodita

casa troglodita vazuta de sus

rezervorul de apa

Dupa pranz drumul nostru a virat brusc spre nord, si s-a continuat de-a lungul coastei Golfului Gabes, pana la orasul cu acelasi nume. Gabes, in trecut port fenician si apoi roman, a devenit in sec. 14 punctul de tranzit spre Mecca pentru toti pelerinii iar astazi este un oras industrial, care administreaza o uriasa plantatie de palmieri. Nu am avut timp decat sa-l strabatem cu autocarul, dar am remarcat orasul vechi, cu souk-ul, stradutele si moscheile sale. Tot pe coasta Marii Mediterane se afla si orasul Sfax. Ca si marime Sfax-ul este al 2-lea oras al Tunisiei si este rar vizitat de turisti fiindca este preponderant industrial. Dar Foued ne-a zis ca orasul este mult subestimat, fiindca are o istorie impresionanta, Medina de aici este foarte veche (dateaza din sec.9) si mai ales veritabila, exista mai multe Souk-uri pline de comercianti o Mare Moscheie dar si un muzeu celebru al artelor si traditiilor zonei. Noi am strabatut orasul cu autocarul si am remarcat imensele livezi de maslini care se intind pe zeci de km in afara orasului pana pe plajele cu nisip alb si fin.

Dupa alti 100 km strabatuti spre nord, am ajuns intr-un sfarsit, aproape de asfintitul soarelui la El-Jem.

El-Jem este celebru datorita unui mare amfiteatru roman de aici. Este una din cele mai marete mosteniri lasate Tunisiei de Imperiul Roman. Este doar putin mai mic decat Colosseum-ul, dar pe mine una, care le-am vazut pe amandoua, m-a impresionat mult mai mult. Colloseum-ul este o imensitate, pe alocuri distrus cu totul sau prabusit. El-Jem este remarcabil prezervat, cu arena intacta, cu celulele de sub arena care pastreaza si acum urmele de la ghearele animalelor, iar cele 3 nivele de locuri pentru spectatori sunt aproape intacte. A fost construit intre anii 230 si 238 d.H. si avea o capacitate de 30.000 de locuri. Cu o arena lunga de 149 m si lata de 124m, poate fi considerat o realizare arhitectonica deosebita, chiar si in ziua de azi. Blocurile de piatra, late de  30 cm, au fost transportate de la o cariera aflata la peste 30 km, iar apa a fost adusa aici printr-un apeduct subteran de la peste 15 km.

Astazi marele amfiteatru este vizitat de multi turisti, totusi incomparabili ca si numar cu cei care viziteaza anual marele Colosseum. Oricum noi am stat la o lunga coada ca sa intram, iar inauntru erau nenumarate grupuri de turisti, chiar daca era foarte aproape de ora inchiderii. Din pacate in interior nu sunt multe indicatoare, asa ca, daca ajungeti aici, urmati-va ghidul pas cu pas. In localitate se mai gaseste si un Muzeu de Arheologie pe care nu am mai apucat sa-l vizitam si o vila coloniala foarte apreciata de turisti, fiindca are o frumoasa gradina si un bazin plin cu pesti colorati.

amfiteatrul din El-Jem

Excursia noastra de 2 zile s-a terminat odata cu apusul soarelui peste El-Jem, fiindca dupa alti 70 de km am ajuns la Sousse si apoi autocarul ne-a lasat in fata hotelului nostru din Port El-Kantaoui, morti de oboseala, rupti de foame, dar cu mintea si sufletul pline de tot ceea ce experimentasem si vazusem.

Dupa inca o zi am parasit Tunisia facand bilantul a ceea ce am vazut dar mai ales a ceea ce a ramas de vazut in aceasta tara minunata si inedita: Dougga- situl roman de pe lista UNESCO, insulele Kerkennah si Djerba, Parcul national Jebel Ichkeul, ksour-urile- satele fortificate berbere din sud, dar si Cap Bon, Mahdia sau Nabeul. Destule pentru o calatorie viitoare si mai mult decat probabila.