Cred ca am facut o asociere tare ciudata, aliniind in titlul postarii asteia chestii care aparent nu au nici o legatura. Adica ce legatura ar putea sa aiba Star Wars cu o Palmerie?!
Pai legatura a fost ca in aceeasi zi am vizitat platourile de filmare din Star Wars, am facut o cursa cu jeep-ul in plina Sahara, printre dunele de nisip iar in final am strabatut o palmerie impresionanta.
Dar sa le iau pe rand…
Eu una am crescut cu filmele Star Wars; adica eu si gasca de copii cu care am copilarit si care pe alocuri mi-au ramas prieteni dragi pana in ziua de astazi. Pe vremea copilariei noastre nu aveam desene animate la tv, nu existau DVD-uri, internet, e-mail sau mes; dar exista un cinematograf unde mergeam in fiecare saptamana si dupa ce vizionam cate un film care ne placea, ne jucam de-a personajele filmului, intr-o incercare de a reconstitui actiunea acestuia. Si asa, pe rand, am fost ba Maria sau Mirabela, ba domnita Ralu, ba Ribanna lui Winnetou, ba Marian a lui Robin Hood, ba una din gagicile lui Indiana Jones, dar mai ales am fost Luke Skywalker. ..fiindca printesa Leia era déjà luata de alta fetita. Si am vazut si revazut de nenumarate ori aventurile acestora, tremurand de fiecare data cand Han Solo era congelat de Jabba the Hutt, cand Luke Skywalker isi pierdea mana in duelul cu Darth Vader, sau cand Yoda murea in bratele lui Luke. Sau am ras de trasnaile lui R2D2 sau 3CPO sau cand lui Chewbacca ii sarea tandara din orice.
Stiam ca partea din Star Wars in care actiunea se desfasura pe Tatouine, micuta planeta independenta controlata de Hutti, fusese filmata in Tunisia, dar nu stiam ca George Lucas isi botezase planeta dupa o mica localitate tunisiana aflata in apropiere: Tataouine. Sau nu stiam ca se inspirase in design-ul caselor de pe planeta Tatouine dupa modelul caselor troglodite din Matmata.
In Tunisia au fost filmate multe filme, unele célèbre precum cel evocat de mine mai sus sau “Pacientul Englez”, unele mai putin célèbre sau documentare. Platourile de filmare se desfasoara pe multi kilometrii in plin desert si pur si simplu sunt abandonate cand filmul este terminat, fiindca ar fi prea costisitor sa le stranga. Asa ca poti veni aici si ca la muzeu, sa mergi sa vizitezi zeci de platouri de filmare abandonate. In America probabil ca asa ceva ar da nastere la o adevarata industrie post-partum a filmelor, dar aici genul asta de locuri se degradeaza treptat si in final desertul le inghite cu totul.
Inainte de asta insa jeep-urile noastre au urmat o parte din traseul circuitului Paris-Dakar, pe o pista de sare unde am mers pe alocuri si cu 200km/h. Apoi a urmat o foarte incitanta cursa de coborat-urcat si iar coborat dunele de nisip, pe pante de peste 70 grade. Iar adrenalina a fost maxima; am fost aruncati in toate partile in jeep, toata lumea a urlat din strafundul bojocilor la fiecare panta coborata si in toiul excitement-ului am reusit sa dau un cap zdravan de plafonul masinii si m-am ales cu un ditamai cucui in mijlocul fruntii. O palida reflexie a ceea ce am trait in aventura 4x4 tunisiana se regaseste in tentativa de filmulet facuta de mine, cand inca mai puteam tine in mana camera foto:
Apoi ne-am oprit la stanca unde s-a filmat “Pacientul englez”. Unde era si un fel de punct de rendez-vous al tuturor jeep-urilor din desert. O mare de oameni se catara pe stanca cu pricina ca sa faca poze. Ne-am lasat dusi de val si noi si am intrat in acelasi joc. O sa tin minte toata viata roiurile de muste de aici. In fiecare secunda pe tine se asezau sute de muste, fara nici o sansa sa scapi de ele; pe haine, par, ochi, gura, brate, in pantaloni, pe sub pantaloni, pana si in adidasi. Nu am stiut cum sa plecam mai repede de aici.
Dupa inca cativa km prin desert am ajuns pe …Tatouine. Sa va descriu entuziastmul meu? Cred ca e de prisos… Am strabatut tot locul si de la nord la sud si la de la est la vest, am intrat peste tot unde puteam intra, am urcat scarile exterioare ale caselor, amintindu-mi fiecare locsor in parte din film. Am plonjat cu toata fiinta in decorul filmului copilariei mele, dorindu-mi sa dau timpul inapoi, si sa retraiesc jocurile de atunci, in acest loc, impreuna cu prietenii mei.
Timpul s-a scurs repede si in curand l-am auzit pe Foued care ne chema inapoi la jeep-uri, ca sa putem porni mai departe. Jeep-ul nostru a plecat ultimul; posibil sa fi fost eu de vina fiindca am tinut sa fac o ultima fotografie pe una din dunele de langa platourile de filmare. Si bineinteles ca nu se putea sa nu avem parte de inca o aventura, tragi-comica de data asta: jeep-ul nostru s-a stricat. Probabil de la cursa de pe dunele de nisip i s-a tras, dar cert este ca soferul berber nu a avut ce sa-i mai faca. Omul a anuntat convoiul prin telefon, dar in nici unul din celelalte jeep-uri nu era loc nici sa arunci un ac, asa ca singura solutie a fost ca o masina sa ajunga la destinatie, sa-si debarce pasagerii si sa se intoarca dupa noi. Iar chestia asta a durat niste ore bune. Asa ca, o vreme, am mai mers cu mai putin de 20km/h in jeep-ul stricat pana acesta s-a oprit de tot. Si fiindca era imposibil sa ramanem in el, fiindca soarele era inca necrutator, am luat-o usor- usor, pe jos, prin desert, care mai de care facand scenarii negre. O vreme, cat am mai avut apa, a fost chiar ok, mai ales fiindca soarele asfintea si culorile reflectate de nisip erau fantastice. Dar apa noastra s-a terminat curand, nervii soferului berber care vorbea intr-una la telefon cresteau exponential ca si oboseala noastra de altfel.
Intr-un mare final, a sosit si jeep-ul mult asteptat in care ne-am imbarcat aproape morti de oboseala si am pornit cu peste 150km/h spre oaza Tozeur.
Zona de langa Tozeur a fost locuita cam din anul 8000 i.H., fiind asezata in jurul unei oaze pe malul Nordic al marelui lac sarat Chott el-Jerid. Orasul a prosperat ca si punct comercial, aflat pe drumul marilor caravane care traversau Sahara. Astazi orasul-oaza Tozeur este unul dintre principalele puncte de atractie turistica ale Tunisiei si locul unde poposesc toti calatorii care se aventureaza in desert.
Ajunsi in Tozeur odata cu inserarea, am fost placut surprinsi sa vedem ca ne asteptau doua caleche- 2 trasurici trase de cate un cal. Ne-am urcat repede si in goana cailor am strabatut cam 6 km, pe un drum prafuit din pamant batatorit, pana la intrarea in Palmerie, unde ne asteptau Foued si ceilalti din grupul nostru, care si-au manifestat zgomotos incantarea ca ne vad din nou, teferi si nevatamati.
Palmeria, adica padurea de palmieri din Tozeur, se intinde pe mai bine de 10 km patrati si aici cresc peste 200.000 de palmieri. Este privata, adica sute de familii din Tozeur detin aici zeci si sute de metrii patrati, pe care fac agricultura. Locul este foarte bine irigat, printr-un sistem ingenios care scoate apa de la mare adancime, o raceste aceasta fiind fierbinte, o desareaza si o distribuie prin zeci de canale in toata oaza. Aici agricultura stratificata tipica tunisiana este la ea acasa. Etajul superior este format din palmieri, care rezista cel mai bine la temperaturile foarte ridicate dn timpul zilei; sub palmieri cresc pomii fructiferi iar sub acestia cresc legumele. In oaza muncesc peste 200 de oameni cu varste cuprinse intre 9 si 70 de ani. Si am fost foarte surprinsa sa aflu ca nu muncile de irigatie sunt principal lor ocupatie ci fertilizarea palmierilor. Fertilizarea palmierilor se face manual si consta in faptul ca un om trebuie sa se catere pana in varful palmierilor de sex masculin, sa culeaga florile acestora, apoi sa coboare si sa se urce in varful palmierilor de sex feminin si sa aseze manual florile culese de sex masculin peste florile de sex feminin. Cand l-am auzit pe Foued spunand chestia asta, am crezut ca rade de noi; dar era extrem de serios si m-am convins de asta cand a rugat pe un nene de vreo 50 de ani, lucrator in oaza, sa ne faca o demonstratie. Omul s-a descaltat si s-a catarat in palmier ca o maimuta, la o inaltime de peste 30 de metri. Fiindca noi am nimerit in plin sezon de recoltare a curmalelor si deci palmierii nu mai aveau de multa vreme flori, omul a cules o groaza de curmale, a coborat in acelasi stil si ne-a oferit curmalele sa le mancam. Foued a ras de incurcatura noastra si ne-a dus sa vedem care e deosebirea intre un palmier de sex masculin si unul de sex feminin: cel masculin mai inalt, cu ramuri mai dese si mai bogate, cel feminin, mai scund, mai gros si cu ramuri mai rare si mai lungi. Fantastic, nu? Oricum, dupa ce Foued ne-a spus ca un om trebuie sa fertilizeze zilnic peste 40 de palmieri, nu m-am mai plans niciodata la nimeni nici ca job-ul meu e greu si nici ca muncesc uneori prea mult!
Am plecat din Palmerie cand afara era intuneric si am strabatut orasul vechi Tozeur cu trasurica, fara sa vedem mare lucru, din cauza intunericului. Am remarcat insa aleile inguste, casele decorate cu motive geometrice si facute din caramizi galbui. Am aflat de la Foued ca orasul vechi din Tozeur dateaza din sec.14, ca arhitectura de aici ca si cea din orasul vecin Nefta este considerata o minune a artei islamice si ca caramizile galbene sunt célèbre si se fac in acelasi stil ca si chirpicii la noi: dintr-un amestec de nisip cu lut, inmuiat in apa, puse intr-o forma, uscate la soare si arse intr-un cuptor timp de 3 zile. Exact la fel ca si casele noastre din chirpici, casele traditionale din Tozeur si Nefta ofera o excelenta izolatie contra caldurii de peste 50 de grade din timpul zilelor de vara si contra frigului de pana la inghet din timpul noptilor de iarna.
Intr-un final am ajuns la hotelul de 4 stele unde aveam sa ne petrecem noaptea. Extrem de luxos, cu niste decoratiuni fantastice, cu o cafenea maura si cu o…piscina. Nu mi-a venit sa-mi cred ochilor cand am vazut-o intr-un contrast absolut uimitor cu ariditatea din jur. Piscina era deschisa si oricare din oaspetii hotelului putea face baie la orice ora din zi si din noapte; pe marginea ei canta o mica orchestra formata din cateva viori si un pian. Am luat cina afara, pe marginea ei. Si am savurat-o la maxim, cu o mare senzatie de ireal.
Si dupa o zi petrecuta in desert incheiata cu o cina servita pe marginea unei piscine, intr-un hotel de 4 stele, aflat intr-o oaza, ascultand o foarte elevata muzica clasica cantata live de o orchestra, am adormit cu convingerea ca ziua care tocmai se incheiase fusese una din cele mai frumoase zile din viata mea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu