Frumusetea Retezatului- Traseu: Rau de Mori-Gura Apei-Poiana Pelegii (1633m)- Lacul Bucura (2040m)- Circuitul lacurilor glaciare

Am urcat pentru prima oara in Retezat pe cand eram o liceeanca razvratita de vreo 16 ani. Tin minte ca atunci am urcat pe Vf. Retezat dinspre Pietrele si nu mi s-a parut cine stie ce traseu greu. Mai tin minte perfect cat de impresionata am fost de frumusetea salbatica si maiestuoasa a acestor munti si mi-am propus sa revin, cu alta ocazie, fiindca Retezatul are atat de multe culmi de strabatut, varfuri de peste 2000 de m de urcat si peste 80 de lacuri si tauri glaciare de o frumusete rara.

Si uite ca au trebuit sa treaca peste 20 de ani ca sa revin in Retezat si sa ma minunez la fel de tare ca si data trecuta de minunatiile pe care muntii astia le ascund.

Am plecat din Bucuresti vinerea trecuta, de la 40 de grade la umbra, am facut cam 7 ore pe drum fiindca am vrut sa evitam drumul de la Ramnicul Valcea spre Petrosani si mai apoi prin Defileul Jiului, asa ca am ocolit pe la Drobeta, pe la Portile de Fier si Caransebes, apoi spre Hateg, pana la Rau de Mori, unde am avut rezervata o camera la Pensiunea Retezat, din satul Clopotiva. Am ajuns seara tarziu si nu ne-a mai ars decat de cina si de un dus. Pensiunea Retezat este foarte frumoasa, este construita chiar pe malul Raului Mare, care trece prin spatele ei, are restaurant propriu, nu mai mult de 10 camere, asa ca nu e deloc inghesuita, iar de la toate ferestrele se vede muntele si raul cel nervos. Asta ne-a facut sa dormim ca niste prunci, cu zgomotul unei mici cascade in urechi.

Sambata dimineata ne-am trezit cu noaptea in cap, am luat un mic dejun consistent, gazdele noastre ne-am pus la dispozitie o harta a zonei, iar la ora 7.30 deja eram in masina. Din comuna Rau de Mori si pana la lacul de acumulare si barajul de la Gura Apei, exista un drum asfaltat, cam rupt pe alocuri, cam cu pietre si stanci cazute din munte, dar se poate merge fara probleme cu masina. Cam 7 km, din satul Clopotiva. Exista cateva intersectii pe care nu le-am gasit pe harta, asa ca la un moment dat nu am luat-o pe unde trebuia si ne-am trezit in fata unei bariere de unde incepea un drum forestier. Pana la urma am gasit un localnic care ne-a aratat pe unde sa o luam, dar am pierdut cam 15 min incercand sa gasim drumul cel bun.

Barajul Gura Apei a fost construit in 1975, are o inaltime de 168m iar lacul de acumulare creeat poate aduna 225 milioande de m.cubi de apa. La data constructiei lui era cel mai mare baraj de anrocamente din Europa. Drumul asfaltat trece peste baraj dar se opreste imediat dupa prima curba. Aici este bariera de intrare in Parcul National Retezat si aici am platit taxa de intrare, pentru masina si pentru noi, am primit chitanta, care asigura accesul pentru sapte zile si ni s-a spus ca drumul forestier care incepe de aici este foarte prost iar in conditii de ploaie e aproape nepracticabil.

Ne-am uitat la cer si fiindca nu se vedea pic de nor ne-am hazardat sa mergem pe drumul forestier cu masina. Cam 15 km, pana la paraul Dracsanu, aproape de Poiana Pelegii. Am facut o ora, cu tot cu opririle pentru poze si mergand cu nu mai mult de 15-20km/ora. Sunt si portiuni mai dificile, curbe destul de din scurt si de mai multe ori am atins drumul cu scutul masinii. De cateva ori ne-am intersectat cu alte masini care coborau si a trebuit ca una din masini sa dea inapoi pana la unul din locurile unde drumul e putin mai lat, oricum destul de putine astfel de locuri. Drumul se opreste brusc intr-o asa-zisa parcare, unde erau cam 10-15 masini. Un panou pus aici indica altitudinea (1633m) si faptul ca de aici se poate merge in sus spre lacul Bucura, sau in jos, spre cheile Butii.

La ora 10.30 am pornit la drum voiniceste, urmand marcajele de banda albastra si cruce rosie, spre Lacul Bucura.

Dupa ce am traversat o punte ingusta, am luat in piept o coasta pietroasa prin padure si dupa circa 15 minute am iesit in Poiana Pelegii, unde am intalnit mai multe grupuri, unii care chiar intinsesera un cort.

De aici incepe un urcus serios, pe o poteca care de multe ori intersecteaza un parau si unde, pe alocuri trebuie sa te si catari pe stanci, pana in primul gol semialpin de la 1800m.

Aici am facut un scurt popas, si a trebuit sa-mi dau cu crema de protectie solara fiindca soarele era déjà nemilos. Ora 11.30 deja.

De jur imprejur peisajul e fantastic, jenepenii din ce in ce mai rari, iar muntii se strang déjà in jur ca o caldare. Urcusul este si mai abrupt, dar poteca e mai clara si marcajele se vad din culme in culme. Cu soarele in ochi si déjà obosita incep sa ma intreb cat mai este. Imi raspunde un cuplu de tineri cu care ne-am intersectat ca inca maxim 20 de minute.

Am facut insa mai bine de jumatate de ora, cu opriri din ce in ce mai dese ca sa-mi trag sufletul si lasandu-l pe C. sa o ia inainte. 

Undeva in partea dreapta am vazut Lacul Lia, cu forma lui triunghiulara, primul si cel mai de jos lac glaciar din caldaria Bucurii, la 1910m. Este relativ mic ca si suprafata, doar de 1.35ha si cu adancimea de 4.5m. Este alimentat de izvoarele care coboara din Lacul Zanoaga si cele multe care izvorasc din caldarea Bucurii si fiindca este atat de mic, are o culoare aparte de albastru inchis. Se pare ca este plin de pastravi, am auzit multe povesti pescaresti cu Lacul Lia pe fundal, dar eu una nu as prea crede chiar toate povestile astea.

Dupa inca un ultim urcus am ajuns la Lacul Bucura. Care este un fel de emblema a Retezatului, multe trasee ducand aici sau incep de aici. Lacul Bucura este cel mai mare lac glaciar din Romania si este situat la 2040m altitudine.  Are suprafata de 8.9 ha, adancimea maxima de 15.5m si volumul estimat de apa de 625.000 de m. cubi. Apa lacului se deverseaza cu un debit de 250 l/s intr-un emisar care o trimite direct in Lacul Lia. Exista aici un canton silvic, un izvor si mai tot timpul anului multe corturi fiindca multa lume prefera sa campeze aici, unde exista apa si sa faca apoi traseele care pleaca de aici catre Vf. Peleaga (2509m), Vf. Bucura, Vf. Judele, sau mai departe, catre cabana Pietrele, catre Lacul Zanoaga, sau catre Cheile Butii.

La Bucura noi am facut un binemeritat popas, ca sa mancam, sa bema pa, sa ne odihnim si sa intram cu picioarele macar in apa rece ca gheata a lacului. Exista un indicator mare care zice ca scaldatul e interzis in lac, dar cu toate astea am vazut cativa curajosi care faceau baie, cred ca stateau foarte bine cu inima fiindca mie una mi-au inghetat instant talpile dupa cateva secunde in apa lacului.

La ora 13 am inceput sa ne gandim unde sa urcam mai departe. Una din variante era sa mergeam pana la Vf. Peleaga (2 ore de mers), asta insemna ca urma sa fim inapoi la Bucura in jur de ora 5 dupa amiaza. Cam mult dupa cum credea C. asa ca am preferat sa facem turul celorlalte lacuri din caldarea Bucurii.

Asa ca am plecat la drum urmand marcajul de bulina rosie, care ducea la Lacul Zanoaga, spre Taul Portii si mai departe catre Taul Agatat.

Insa dupa 15 minute de mers, poteca noastra s-a bifurcat si am devenit brusc confuzi: in fata marcaj bulina rosie, in stanga din nou marcaj bulina rosie, nimeni in jur care sa ne indrume. Pe harta mea era un singur traseu cu acest marcaj care ducea la Zanoaga, asa ca am dat cu banul si am ales sa mergem pe poteca din stanga. Am aflat apoi ca pentru a ajunge la Taul Portii nu trebuia sa ne abatem la stanga ci sa o tinem drept, in urcus pieptis spre coltii Bucurei si Vf. Judele.

Poteca noastra ne-a dus inspre Lacul Ana pe care l-am vazut de sus si care are forma unei pere alungite. Are si el o adancime de 11.5m si se intinde pe o suprafata 3.10 ha.

De aici poteca a devenit dificila, urcand pieptis si intrerupta pe alocuri dar marcata in continuare cu bulina rosie, inca 10-15 minute, pana la Lacul Viorica. Altitudinea acestuia este de 2070m, suprafata de 0.95ha si adancimea de numai 3m. Primeste un emisar care deverseaza apa din Lacul Florica, aflat cu o treapta mai sus, la 2090m. La acesta am ajuns dupa inca 10 minute de urcus, direct pe stanci. Este mai mic, de numai 0.8ha si foarte putin adanc (maxim 2m) asa ca aici nu se strange decat putina apa.

De aici poteca noastra a mai mers inca 10 minute si apoi marcajele au disparut. Ne-am trezit intr-o caldare, cu pereti stancosi de jur imprejur. Cu toate ca banuiam directia pe unde ar fi trebuit sa urcam spre Taul Agatat dar niste tunete si fulgere din ce in ce mai dese ne-au facut sa renuntam si sa ne intoarcem spre Bucura.

Ajunsi inapoi la Bucura a inceput o ploaie mocaneasca, asa ca am intins pasul inapoi spre Poiana Pelegii.

Tunete si fulgere din ce in ce mai dese ne-am facut aproape sa alergam, dar tot ne-a prins o Ploaie torentiala, care in cateva minute ne-a udat pana la piele, in ciuda gecilor de Ploaie trase rapid pe noi. Ultima jumatate de ora am coborat fara sa vedem la 2 metri in fata noastra si fara pic de aderenta pe pietrele ude. Ajunsi la parcarea de langa Poiana Pelegii ne-am aruncat hainele ude de pe noi pana la chiloti si ne-am urcat urgent in masina. C. s-a riscat sa plecam asa cu masina, prin ploaia care parca se intetise, iar drumul forestier din fata noastra déjà se transformase intr-un mic rau.

Ce a urmat a fost un adevarat off-road, unde masina noastra nu a fost castigatoare, dar pana la urma, dupa circa 1 ora, am ajuns inapoi la bariera si apoi la asfaltul de la Gura Apei.

Inapoi la pensiune am ajuns dupa inca jumatate de ora, morti de oboseala si de foame, asa ca in seara aia am fost fericiti sa mancam pe saturate si sa mergem la culcare devreme, dupa o zi superba petrecuta prin Retezat.