Cetatile dacice din Muntii Orastiei

Sunt in numar de 6: Luncani-Piatra Rosie, Capalna, Banita, Costesti-Blidaru, Costesti- Cetatuie si cetatea regala Sarmizegetusa Regia. Toate cetatile se afla astazi in patrimoniul universal UNESCO, chiar daca arheologic vorbind, din unele din ele nu a mai ramas aproape nimic. Toate erau cetati fortificate si faceau parte din sistemul defensiv al statului dac, sistem defensiv unic si de neegalat in acele timpuri in toata Europa.

Drumul spre Sarmizegetusa Regia, cetatea de scaun a regilor daci, incepe de la Orastie, unde au fost amplasate recent si indicatoare catre cetatile din preajma. De la Orastie la Costesti sunt aproximativ 20 km iar drumul este asfaltat si fara probleme. In Costesti alte indicatoare indica directia. Si tot din Costesti pleaca marcajul de cruce rosie care duce pana pe Vf. Godeanu. Noi am preferat sa mergem intai sa vedem ruinele Sarmizegetusei, asa ca am urmat un drum pietruit, cu nu mai mult de 15km/h, inca 10 km pana la Gradistea. Acesta este un catun rasfirat, unde am descoperit totusi o scoala, si unde in ziua aceea de duminica cativa locuitori iesisera sa vanda rarilor calatori miere de albine sau branza. Din fericire si in Gradistea am gasit indicator spre cetate, fiindca altfel cred ca ar fi fost foarte greu de gasit directia. De aici am urmat un drum forestier, cam rupt si cu multe denivelari, unde cu greu puteau trec 2 masini una pe langa cealalta. La un moment dat drumul trece pe langa Ocolul Silvic si drept inainte este o bariera iar accesul e interzis. Drumul nostru se continua la stanga, inca 4 km pana la un pod destul de bine intretinut. Imediat dupa pod este o mica parcare unde incap cam 10 masini, iar un alt indicator indica directia, urmand o curba foarte stransa la dreapta. Acesta e drumul cel bun, fiindca drept inainte, drumul forestier, stopat de o bariera, se continua spre M-tii Sureanu. In parcare noi am gasit cam 5 masini si aici am lasat-o si pe a noastra, mai ales ca drumul mai departe se anunta plin de gropi pline cu apa. De aici am mers pe jos, in urcus, inca 2 km pana la cetate.

Intrarea in cetate este flancata de o parcare mai mare decat cea de jos, dar nu exista aici nimic decat un panou indicativ cu harta regiunii si traseele turistice din zona: nimeni care sa vanda bilete de acces, nici un fel de prezenta de nici un fel care sa indice amploarea cetatii din spate. Chiar pe zidul de la intrare este si marcajul de cruce rosie care traverseaza situl arheologic.

Zidul cetatii ingradeste o suprafata de 3 ha si a fost construit in asa fel incat mergea pe marginile dealului, in asa fel incat cetatea avea o forma curioasa, de hexagon dar cu laturi inegale. Felul in care au fost construite zidurile se numeste astazi “murus dacicus”: doua randuri de blocuri calcaroase, cu jgheaburi pentru grinzi de lemn care le legau si cu spatiul dintre ele umplut cu pietre si pamant. Cea mai mica grosime a acestor ziduri este de 3 m iar cea mai mare de 4m. Poarta de sud este la o oarecare distanta si se pare ca aici era un turn de paza din piatra. Eu am ajuns la ea mergand putin prin padure pana intr-un punct cand zidul cobora intr-un unghi abrupt unde m-am oprit.

Trecand prin portile de est si de vest, imediat pe stanga se poate observa marele drum pavat, larg de 5 m, cu bordura pe margini, din blocuri de piatra late, care duce spre incinta sacra.

Cetatea se pare ca era alcatuita din cinci terase, cea de a patra adapostind incinta sacra, iar pe celelalte erau asezari civile. Terasele nu erau despartite de ziduri, dar pe alocuri existau portiuni de drum pietruit, care asigura accesul de la una la alta. Exista un sistem complex de jgheaburi late de 45 cm si adanci de 35 cm, din piatra, care captau si transportau apa potabila, sistem incredibil de avansat pentru acele timpuri antice.

Drumul pavat duce direct spre incinta sacra, unde se afla dispuse cele 2 sanctuare circulare, cel mare si cel mic, soarele de andezit, sanctuarul mare de andezit si cel mare de calcar, sanctuarul mic de calcar, si cele doua sanctuare patrulatere de andezit. A se afla exact la ce serveau toate aceste sanctuare ramane o provocare a arheologiei moderne. Se banuieste ca foloseau pentru masurarea timpului, alcatuind un fel de templu-calendar.

Se stie ca dacii masurau timpul in cicluri de cate 13 ani, anul dacic avea 47 de saptamani, cu numarul de zile variind intre 364-367. Secolul dacic ajungea astfel la 104 ani. In consecinta sanctuarul mare circular este alcatuit din trei cercuri concentrice cu o constructie de forma unei potcoave inchise in centru, primul cerc fiind alcatuit din 104 blocuri de andezit lipite intre ele, cel din mijloc de 204 de piese iar cel interior din patru grupuri de lespezi care separa cate patru grupuri de stalpi. Stalpii aveau se pare inaltimi variabile care proiectau pe sol o anumita figura geometrica care avea o anumita semnificatie.

Micul sanctuar circular are doar 12m in diametru si este alcatuit dintr-un singur rand de piese de andezit: 114 piese din care 13 sunt lespezi si 101 sunt stalpi, impartiti in 13 grupari, ceea ce duce la speculatia ca si acest sanctuar era folosit tot ca un fel de calendar.

Discul solar de andezit se afla in prelungirea axei mari a sanctuarului mare circular, la 30 de grade. Se pare ca pozitionarea lui nu era deloc intamplatoare. Are diametrul de 7m si este alcatuit din 11 blocuri compacte de 30 cm grosime, perfect imbinate peste un soclu calcaros.  10 raze sunt incrustate pe suprafata lui si se pare ca erau numerotate cu numere de aur. Aceste incrustatii indicau pozitiile soarelui la fiecare 10 zile si demonstreaza ca dacii aveau cunostinte avansate de astronomie si ca stiau sa calculeze latitudinea. Nu se stie ce reprezentau sanctuarele patrulatere din calcar si din andezit, ele reprezinta o provocare viitoare pentru arheologi si aceasta preocupare ar trebui intretinuta fiindca aici, la Sarmizegetusa, se afla secretele tariei dacilor si poate cel mai important izvor istoric al nostru . Eu cel putin asa cred.

De la Sarmizegetusa noi am vrut sa urcam pana la Vf. Godeanu, urmand marcajul de cruce rosie care traverseaza situl arheologic. Dar un grup de tineri opriti ca si noi in sit ne-au facut sa ne razgandim, fiindca se pare ca marcajul e foarte prost intretinut si pe alocuri chiar se pierde, iar pentru orientare trebuie sa te ajuti si de harta dar si de o busola, care noua ne lipseau.

Asa ca ne-am hotarat sa mergem sa vedem celelalte doua cetati dacice din preajma Costestiului. Ne-am intors inapoi in Costesti si am urmat mai intai, cam 2-3 km, drumul forestier care duce spre cetatea dacica Costesti-Cetatuie.

Ultimii 200 de m i-am parcurs de jos, urcand o panta abrupta si cred ca pe vreme rea, accesul aici e aproape imposibil. Cetatea de la Costesti este cea mai veche din intregul sistem defensiv iar intrarea aici era oarecum mai speciala, fiindca era aparata mai inati de un val de pamant larg de 6-8 m la baza, urmat de un zid de piatra gros de 3 m si de mai multe bastioane. Cetatea este de asemeni construita pe o terasa sapata in deal, inconjurata de inaltimi si aparent cu un singur drum de acces. Inauntru s-au pastrat cisternele cu apa, un turn de aparare locuit la care ducea o scara monumentala si mai multe santuri de piatra. Din fericire, la intrare este amplasat un panou care explica bine asezarea cetatii si sunt numerotate punctele arheologice.

Nu am fost singurii calatori in situl arheologic, inca 2 persoane mai erau acolo venite inaintea noastra, chiar daca aici nu am gasit “aglomeratia” de la Sarmizegetusa.

Insa in schimb, urcatul spre Cetatea Blidaru, s-a dovedit a fi o adevarata provocare.

Asta fiindca pana la Blidaru, nu exista nici un fel de drum ci doar un traseu turistic, care incepe din Costesti, marcat cu dunga albastra, prin padure, cam 30-40 minute de urcus accentuat si fara nici o sursa de apa. Ne-am intersectat pe traseu cu numai 2 persoane, iar sus nu era absolut nimeni. Sit-ul arheologic de la Blidaru este inchis de un gard de lemn si are si el un panou indicativ la intrare. Se pare ca cetatea Blidaru a fost una din cele mai puternice cetati ale statului dac, cu 6 turnuri masive exterioare de aparare si cu 2 incinte care ocupau o suprafata de 6000mp. Poarta de intrare avea prevazute “sicane” si “capcane” si existau aici platforme de aparare si un fel de cazemate.

Coborand inapoi spre Costesti nu m-am putut opri sa nu remarc forma ciudata a copacilor din padure, multi cu radacinile pe jumatate suspendate si de o varsta remarcabila.

As zice ca circuitul celor trei cetati dacice din zona Costesti e un fel de “must-see” mai ales pentru generatia tanara, fiindca se pot convinge “live” de cat de avansata era cultura si civilizatia dacilor, inainte de cucerirea romana, iar felia de istorie evocata de ruinele de aici ne fac pe toti sa fim mandri de trecutul nostru si de faptul ca suntem urmasii unui mare neam, falnic, puternic si deosebit de spiritual.