Piatra Craiului-Traseul Zarnesti-Gura Raului- Cabana Curmatura- Padinile Frumoase- Varful Ascutit (2136m)

Emilian Cristea zicea despre Piatra Craiului ca sunt cei mai spectaculosi munti ai Romaniei. Si asta cu toate ca nu sunt nici la fel de inalti precum Fagarasul si nici la fel de masivi ca Parangul, dar categoric sunt unici, prin creasta lor dantelata, prin formele de relief unice si mai ales prin dificultatea escaladarii lor.

Tocmai ce ne-am intors dintr-o excursie de 2 zile in Piatra Craiului, rupti de oboseala, cu o sfanta febra musculara in gambe si cu articulatiile dureroase. Dar peisajele din Crai, frumusetea salbatica a acestor munti si multumirea de sine ca am reusit sa urc pana pe creasta, ma fac sa uit de toate astea si sa ma gandesc deja la o viitoare aventura.

Am ajuns vineri seara in Zarnesti, dupa 4 ore de condus din Bucuresti, pe aglomeratie si canicula. Pensiunea unde ne-am cazat, Hora cu brazi, merita toate laudele.

Pensiunea Hora cu brazi

 Radu, proprietarul, ne-a intrebat ce planuri avem pentru a 2-a zi si cand i-am zis ca am vrea sa urcam pe creasta a inceput sa clatine din cap, a disparut pentru cateva minute si a revenit cu o harta. A intins-o in fata noastra si a inceput sa ne sfatuiasca: ca escalada din partea vestica este complicata si grea iar marcajele nu prea exista si nici nu-s prea dese. Cum ca din partea estica ar fi mai usor dar ca sa nu hazardam mai mult decat ne tin puterile. I-am zis ca am mai urcat noi pe munti, dar iar a inceput cu clatinatul capului si ne-a zis ca nimic nu se compara cu Craiul. Ne-a mai zis ca, pentru a ne incerca puterile si sa ne facem o idee sa urcam mai intai pe Piatra Mica, la 1816 m (varf care nu face efectiv parte din masiv) pe la Coltul Chiliilor, pe valea Crapaturii, prin Saua Crapaturii pana pe Piatra Mica si sa coboram apoi spre cabana Curmatura si daca traseul asta ni se pare ok atunci sa ne incumetam a doua zi pana pe creasta Craiului. Intr-un final, dupa vreo ora de discutii si alternative, i-am zis sa-mi dea harta si ca vedem noi.

Asa ca a 2-a zi ne-am trezit la ora 7, ne-am facut rucsacii, am luat un mic dejun consistent si la ora 8 am pornit cu masina spre cabana Gura Raului. De acolo am putut sa urcam cu masina pe drumul forestier, pana la Fantana lui Botorog. Care de fapt este un izvor care tasneste cu putere din munte, cu apa rece si foarte buna. Aici am parcat masina si ne-am umplut sticlele cu apa, cate 2 l pentru fiecare.  De aici incepe poteca marcata cu banda galbena care urca pana la Cabana Curmatura. Timp 2ore-2ore jumate. Este un traseu catalogat pe harti ca fiind usor, dar care are portiuni unde se urca abrupt prin padure si cu multe povarnisuri cu pietre care ne-am cam dat batai de cap. Odata cu noi au mai inceput urcusul inca 2-3 grupuri, pusi pe fapte mari fiindca aveau rucsacii incarcati inclusiv cu corturi si izopren. Dupa circa 1 ora de urcus prin padure am intrat in Poiana Zanoaga, care este o poiana mare, cu 2 stane si care se strabate la pas cam intr-o ora. Problema a fost soarele, foarte puternic aici unde nu este pic de umbra si fiindca iar am uitam crema de protectie soare/vant, m-am ales cu arsuri pe zonele expuse: gat si brate. Traseul se continua apoi din nou prin padure, urcus nu atat de accentuat ca pana aici. La un moment dat la stanga potecii se vede Caminul Alpin si dupa inca cativa zeci de metri se ajunge la Cabana Curmatura.

Spre Cabana Curmatura

Fantana lui Botorog

Poiana Zanoaga

Stana

Cabana Curmatura

Noi am gasit-o arhiplina, cu zona de campare din fata plina de corturi si a trebuit sa stam la coada la izvor sa ne reumplem sticlele. Cativa tineri nemti isi pregateau betele si corturile si am inteles ca voiau sa urce pe traseul care merge paralel cu creasta estica, pana la Refugiul Grind si de acolo pana la Vf. La Om (2238m), cel mai inalt din Crai. Era clar ca urmau de inopteze sus pe creasta in cort. Noi ne-am intins pe iarba si am scos harta. De aici, de la cabana Curmatura, pleaca multe trasee, iar noi am stat sa calculam timpii astfel incat sa ajungem pe creasta si sa avem si timp sa ne intoarcem. Am avut de ales intre a urca pe banda albastra pana la Vf.Padina Popii (1ora jumate) si de acolo pe crasta pana la Vf. Ascutit (inca 1 ora jumate) sau a urca direct la Vf. Ascutit pe triunghi albastru (2 ore-2 ore jumate).

Am ales a doua varianta si la ora 11 ne-am pus rucsacii in spate si am pornit urmand marcajul de triunghi albastru. La inceput traseul a parut o joaca de copii, prin padure, drum drept si lat, numai bun de mers cu 4x4 sau cu ATV-ul. Dar dupa cateva sute de metrii drumul nostru s-a abatut la dreapta si a inceput urcusul. Destul de abrupt, cu multe pietre si pe alocuri cu poteca ingusta. Am stabatut Padinile Frumoase, trei la numar, care sunt asa cum le zice si numele sunt niste poiene lungi si inguste, inchise de munte ca niste caldari, cu mult grohotis si cu poteca care le strabate orizontal, paralel cu creasta. Am intrat apoi intr-o poienita extrem de abrupta, unde ne-a oprit sa mancam ceva dulce (deh, nevoia de glucide si carbohidrati), cam greu pe panta abrupta. Un indicator ne-a zis ca mai avem 1 ora jumate si naiva de mine chiar l-am crezut. Imediat dupa iesirea din poienita poteca a inceput sa urce brusc la 70 de grade, prin grohotis si a aparut prima saritoare mai dificila. Ne-am uitat cam lung la marcajul de pe o piatra mare, din mijlocul grohotisului, dar am urcat rapid pana la ea apoi prin niste boscheti pana la potecuta de pe laterala stanga, unde am regasit urmatorul marcaj. C. mi-a zis ca probabil de aici incepe adevarata escalada si avea perfecta dreptate. De aici saritorile sunt una dupa alta, una din ele, mai dificila este prevazuta cu un cablu lung dar cam atat, in rest trebuie sa te bazezi pe forta picioarelor si a bratelor. Uitandu-ma in urma, privelistea este absolut fantastica: muntii inchisi ca o caldare, grohotisul care sclipeste alb ca marmura in bataia soarelui iar in fundal pajistile de jos si apoi iar munti in departare. Dupa saritoarea cu cablu, marcaje am gasit din ce in ce mai rar (cateva erau pe stalpi cazuti si am gasit doua pe pietre desprinse). Stalpii sunt pusi la diferente de nivel de cam 100 de metri la care, obositi deja, ajungeam cam dupa 10-15 minute. C. a inceput sa zica sa renuntam, ca nu mai poate. M-am uitat lung la el si i-am zis ca eu nu vreau sa renunt, ca nu mai poate sa fie mult pana sus si ca ma duc singura. S-a uitat si el lung la mine, a oftat adanc si a reinceput sa urce incet-incet in spatele meu. Nu mai stiu pe langa cati stalpi am trecut sperand sa-l vad pe ultimul. Cand am vazut indicatorul care zicea ca mai sunt 100 de m pana la Vf. Ascutit, am inceput sa tip isteric iar C., molipsit de mine, a capat parca puteri noi, a trecut pe langa mine si a ajuns pe varf inaintea mea. In sfarsit pe creasta in Crai. Privelistea care se vede de aici este ireala. De o parte se vad muntii Martoiu si Vladusca si Bucegii in departare, pe partea cealalta se vede Fagarasul. Creasta serpuieste spre nord spre Vf. Padina Popii si Vf. Turnu si spre sud spre Vf. Timbalu Mare si Mic, spre Clai (2170m) apoi mai departe spre Vf. La Om (2238m), Coltii Grindului (2229m) si Vf. Pietrei. Din loc in loc, pe cate o piatra, se vede bulina rosie, marcajul marelui traseu de creasta a Pietrei Craiului, traseu pe care sper sa ajung intr-o buna zi sa-l fac si eu integral.

Prina Padina

Grohotis din Padina

In  poiana la un binemeritat popas

Saritoarea cu cabluri

Trebuie sa zic ca pana aici nu am intalnit tipenie de om. Sus, pe creasta erau 2 cupluri care veneau din Padina Popii si cat am stat acolo au mai aparut inca 2 grupuri. Ne-am intins merindele din rucsac si am mancat un prea bine meritat pranz, cu vantul in urechi si in chiotele celor care ca si noi se bucurau ca au ajuns pe creasta.

Pe Creasta Craiului

Varful ascutit

Refugiul Vf.Ascutit

La ora 14 am inceput ne-am adunat, am facut poze cu refugiul de la Vf, Ascutit si am inceput sa coboram, in spatele unui cuplu insotit de un caine simpatic si atent. Trebuie sa zic ca traseul asta e mult mai greu de facut invers, adica e mult mai greu la coborare decat la urcare. Iti solicita la maxim ligamentele si incheieturile. Pana la saritoarea cu cablu am rezistat cu brio. Imediat dupa, am trecut pe langa cuplul care plecase inaintea noastra si ne-am oprit sa ne intrebe daca pana la Curmatura e la fel de greu. I-am incurajat zicandu-le ca dupa ce intra in padure e mai simplu. Nu a fost deloc simplu, mai ales ca am terminat toata apa si in ultima jumatate de ora ne-a chinuit setea rau. Cand in final am ajuns la cabana, m-am lungit in iarba si mi-am scos bocancii ca sa-mi relaxez incheieturile. In jur de ora 16 am plecat mai departe spre Gura Raului. Si a fost rau de tot, fiindca eram obositi iar traseul in panta prin padure, fara prea multe locuri unde sa poti face priza si sa ai aderenta, mi-a cam terminat degetele de la picioare ca sa nu mai spun de muschii gambelor. Pe drum am intalnit multe grupuri, majoritatea coborau ca si noi, dar erau si unii care urcau, la ora aia tarzie. 

Inapoi spre Curmatura

  

Pe la ora 18 am reusit sa ajungem din nou la Fantana lui Botorog, unde lasasem masina dimineata si sincer m-am bucurat ca fusesem inspirati sa o aducem pana aici fiindca nu cred ca mai eram in stare sa merg pe jos pana in Zarnesti.

Radu ne-a intampinat in usa pensiunii iar cand i-am zis ca am fost pe creasta a disparut pentru o secunda si a revenit cu 2 aspirine si cu un pahar cu apa. I-am multumit fiindca eram sigura ca avea sa ma pocneasca febra musculara pana a doua zi. Restul serii l-am petrecut savurand o cina gustoasa si leganandu-ma apoi intr-un hamac din curtea pensiunii pana s-a intunecat si   m-a luat frigul-de oboseala.

Duminca dimineata m-a trezit cocosul. Ceasul arata o ora neverosimila:6, asa ca am refuzat sa ma dau jos din pat. Cand a trebuit insa sa o fac, pe la 10, calcatul pe talpi si mersul era similar cu al unui bebe de sub 1 an: greoi, caraghios si fara pic de stabilitate. Asa ca i-am zis lui C. ca eu nu ma mai dau jos din masina si sa faca bine sa gaseasca niste locuri cu acces auto pentru ziua prezenta. 

Asa ca, dupa micul dejun, check-out si luat la revedere de la Radu, am mers pe drumul forestier pana in satul Magura, unde am pozat niste peisaje superbe, iar apoi am urcat, pe un drum execrabil, 11 km, pana la Plaiul Foii. Drumul merge paralel cu creasta vestica a Craiului. Aici am ajuns in jur de ora 12 iar afara erau deja peste 30 de grade. De la Cabana Plaiul Foii pleaca traseele care urca pe partea vestica a crestei Craiului, urcus greu si mult mai spectaculos decat de pe partea estica. Insa marcajele cam lipsesc asa ca ori trebuie sa cunosti, ori sa gasesti pe cineva care sa-ti explice, ori sa gasesti insotitori priceputi.

Satul Magura

  

Spre Plaiul Foii

Casa ecologica

Cabana Plaiul Foii

Creasta vestica a Craiului

Statia de cercetare

Noi am stat aici pentru pranz, cu toate ca am gasit cu greu o masa libera. In jur de ora 14 am pornit inapoi spre Bucuresti, pe canicula, incheind astfel un minunat week-end petrecut in Piatra Craiului, cu gandul clar sa repetam curand experienta.