Emilian
Cristea zicea despre Piatra Craiului ca sunt cei mai spectaculosi munti ai
Romaniei. Si asta cu toate ca nu sunt nici la fel de inalti precum Fagarasul si
nici la fel de masivi ca Parangul, dar categoric sunt unici, prin creasta lor
dantelata, prin formele de relief unice si mai ales prin dificultatea
escaladarii lor.
Tocmai
ce ne-am intors dintr-o excursie de 2 zile in Piatra Craiului, rupti de
oboseala, cu o sfanta febra musculara in gambe si cu articulatiile dureroase.
Dar peisajele din Crai, frumusetea salbatica a acestor munti si multumirea de
sine ca am reusit sa urc pana pe creasta, ma fac sa uit de toate astea si sa ma
gandesc deja la o viitoare aventura.
Am
ajuns vineri seara in Zarnesti, dupa 4 ore de condus din Bucuresti, pe aglomeratie
si canicula. Pensiunea unde ne-am cazat, Hora
cu brazi, merita toate laudele.
|
Pensiunea Hora cu brazi |
Radu, proprietarul, ne-a intrebat ce
planuri avem pentru a 2-a zi si cand i-am zis ca am vrea sa urcam pe creasta a
inceput sa clatine din cap, a disparut pentru cateva minute si a revenit cu o
harta. A intins-o in fata noastra si a inceput sa ne sfatuiasca: ca escalada
din partea vestica este complicata si grea iar marcajele nu prea exista si nici
nu-s prea dese. Cum ca din partea estica ar fi mai usor dar ca sa nu hazardam
mai mult decat ne tin puterile. I-am zis ca am mai urcat noi pe munti, dar iar
a inceput cu clatinatul capului si ne-a zis ca nimic nu se compara cu Craiul.
Ne-a mai zis ca, pentru a ne incerca puterile si sa ne facem o idee sa urcam mai
intai pe Piatra Mica, la 1816 m (varf care nu face efectiv parte din masiv) pe
la Coltul Chiliilor, pe valea Crapaturii, prin Saua Crapaturii pana pe Piatra
Mica si sa coboram apoi spre cabana Curmatura si daca traseul asta ni se pare
ok atunci sa ne incumetam a doua zi pana pe creasta Craiului. Intr-un final, dupa
vreo ora de discutii si alternative, i-am zis sa-mi dea harta si ca vedem noi.
Asa
ca a 2-a zi ne-am trezit la ora 7, ne-am facut rucsacii, am luat un mic dejun
consistent si la ora 8 am pornit cu masina spre cabana Gura Raului. De acolo am
putut sa urcam cu masina pe drumul forestier, pana la Fantana lui Botorog. Care de fapt este un izvor care tasneste cu
putere din munte, cu apa rece si foarte buna. Aici am parcat masina si ne-am
umplut sticlele cu apa, cate 2 l pentru fiecare. De aici incepe poteca marcata cu banda galbena
care urca pana la Cabana Curmatura. Timp 2ore-2ore jumate. Este un traseu
catalogat pe harti ca fiind usor, dar care are portiuni unde se urca abrupt
prin padure si cu multe povarnisuri cu pietre care ne-am cam dat batai de cap. Odata
cu noi au mai inceput urcusul inca 2-3 grupuri, pusi pe fapte mari fiindca
aveau rucsacii incarcati inclusiv cu corturi si izopren. Dupa circa 1 ora de
urcus prin padure am intrat in Poiana Zanoaga, care este o poiana mare, cu 2
stane si care se strabate la pas cam intr-o ora. Problema a fost soarele,
foarte puternic aici unde nu este pic de umbra si fiindca iar am uitam crema de
protectie soare/vant, m-am ales cu arsuri pe zonele expuse: gat si brate.
Traseul se continua apoi din nou prin padure, urcus nu atat de accentuat ca
pana aici. La un moment dat la stanga potecii se vede Caminul Alpin si dupa
inca cativa zeci de metri se ajunge la Cabana Curmatura.
|
Spre Cabana Curmatura |
|
Fantana lui Botorog |
|
Poiana Zanoaga |
|
Stana |
|
Cabana Curmatura |
Noi
am gasit-o arhiplina, cu zona de campare din fata plina de corturi si a trebuit
sa stam la coada la izvor sa ne reumplem sticlele. Cativa tineri nemti isi
pregateau betele si corturile si am inteles ca voiau sa urce pe traseul care
merge paralel cu creasta estica, pana la Refugiul Grind si de acolo pana la Vf.
La Om (2238m), cel mai inalt din Crai. Era clar ca urmau de inopteze sus pe
creasta in cort. Noi ne-am intins pe iarba si am scos harta. De aici, de la
cabana Curmatura, pleaca multe trasee, iar noi am stat sa calculam timpii
astfel incat sa ajungem pe creasta si sa avem si timp sa ne intoarcem. Am avut
de ales intre a urca pe banda albastra pana la Vf.Padina Popii (1ora jumate) si
de acolo pe crasta pana la Vf. Ascutit (inca 1 ora jumate) sau a urca direct la
Vf. Ascutit pe triunghi albastru (2 ore-2 ore jumate).
Am
ales a doua varianta si la ora 11 ne-am pus rucsacii in spate si am pornit
urmand marcajul de triunghi albastru. La inceput traseul a parut o joaca de
copii, prin padure, drum drept si lat, numai bun de mers cu 4x4 sau cu ATV-ul.
Dar dupa cateva sute de metrii drumul nostru s-a abatut la dreapta si a inceput
urcusul. Destul de abrupt, cu multe pietre si pe alocuri cu poteca ingusta. Am
stabatut Padinile Frumoase, trei la numar, care sunt asa cum le zice si numele sunt
niste poiene lungi si inguste, inchise de munte ca niste caldari, cu mult
grohotis si cu poteca care le strabate orizontal, paralel cu creasta. Am intrat
apoi intr-o poienita extrem de abrupta, unde ne-a oprit sa mancam ceva dulce
(deh, nevoia de glucide si carbohidrati), cam greu pe panta abrupta. Un
indicator ne-a zis ca mai avem 1 ora jumate si naiva de mine chiar l-am crezut.
Imediat dupa iesirea din poienita poteca a inceput sa urce brusc la 70 de
grade, prin grohotis si a aparut prima saritoare mai dificila. Ne-am uitat cam
lung la marcajul de pe o piatra mare, din mijlocul grohotisului, dar am urcat
rapid pana la ea apoi prin niste boscheti pana la potecuta de pe laterala
stanga, unde am regasit urmatorul marcaj. C. mi-a zis ca probabil de aici
incepe adevarata escalada si avea perfecta dreptate. De aici saritorile sunt
una dupa alta, una din ele, mai dificila este prevazuta cu un cablu lung dar
cam atat, in rest trebuie sa te bazezi pe forta picioarelor si a bratelor.
Uitandu-ma in urma, privelistea este absolut fantastica: muntii inchisi ca o
caldare, grohotisul care sclipeste alb ca marmura in bataia soarelui iar in
fundal pajistile de jos si apoi iar munti in departare. Dupa saritoarea cu
cablu, marcaje am gasit din ce in ce mai rar (cateva erau pe stalpi cazuti si
am gasit doua pe pietre desprinse). Stalpii sunt pusi la diferente de nivel de
cam 100 de metri la care, obositi deja, ajungeam cam dupa 10-15 minute. C. a
inceput sa zica sa renuntam, ca nu mai poate. M-am uitat lung la el si i-am zis
ca eu nu vreau sa renunt, ca nu mai poate sa fie mult pana sus si ca ma duc
singura. S-a uitat si el lung la mine, a oftat adanc si a reinceput sa urce
incet-incet in spatele meu. Nu mai stiu pe langa cati stalpi am trecut sperand
sa-l vad pe ultimul. Cand am vazut indicatorul care zicea ca mai sunt 100 de m
pana la Vf. Ascutit, am inceput sa tip isteric iar C., molipsit de mine, a
capat parca puteri noi, a trecut pe langa mine si a ajuns pe varf inaintea mea.
In sfarsit pe creasta in Crai. Privelistea care se vede de aici este ireala. De
o parte se vad muntii Martoiu si Vladusca si Bucegii in departare, pe partea
cealalta se vede Fagarasul. Creasta serpuieste spre nord spre Vf. Padina Popii
si Vf. Turnu si spre sud spre Vf. Timbalu Mare si Mic, spre Clai (2170m) apoi
mai departe spre Vf. La Om (2238m), Coltii Grindului (2229m) si Vf. Pietrei.
Din loc in loc, pe cate o piatra, se vede bulina rosie, marcajul marelui traseu
de creasta a Pietrei Craiului, traseu pe care sper sa ajung intr-o buna zi sa-l
fac si eu integral.
|
Prina Padina |
|
Grohotis din Padina |
|
In poiana la un binemeritat popas |
|
Saritoarea cu cabluri |
Trebuie
sa zic ca pana aici nu am intalnit tipenie de om. Sus, pe creasta erau 2
cupluri care veneau din Padina Popii si cat am stat acolo au mai aparut inca 2
grupuri. Ne-am intins merindele din rucsac si am mancat un prea bine meritat
pranz, cu vantul in urechi si in chiotele celor care ca si noi se bucurau ca au
ajuns pe creasta.
|
Pe Creasta Craiului |
|
Varful ascutit |
|
Refugiul Vf.Ascutit |
La
ora 14 am inceput ne-am adunat, am facut poze cu refugiul de la Vf, Ascutit si
am inceput sa coboram, in spatele unui cuplu insotit de un caine simpatic si
atent. Trebuie sa zic ca traseul asta e mult mai greu de facut invers, adica e
mult mai greu la coborare decat la urcare. Iti solicita la maxim ligamentele si
incheieturile. Pana la saritoarea cu cablu am rezistat cu brio. Imediat dupa,
am trecut pe langa cuplul care plecase inaintea noastra si ne-am oprit sa ne
intrebe daca pana la Curmatura e la fel de greu. I-am incurajat zicandu-le ca
dupa ce intra in padure e mai simplu. Nu a fost deloc simplu, mai ales ca am
terminat toata apa si in ultima jumatate de ora ne-a chinuit setea rau. Cand in
final am ajuns la cabana, m-am lungit in iarba si mi-am scos bocancii ca sa-mi
relaxez incheieturile. In jur de ora 16 am plecat mai departe spre Gura Raului.
Si a fost rau de tot, fiindca eram obositi iar traseul in panta prin padure,
fara prea multe locuri unde sa poti face priza si sa ai aderenta, mi-a cam terminat
degetele de la picioare ca sa nu mai spun de muschii gambelor. Pe drum am
intalnit multe grupuri, majoritatea coborau ca si noi, dar erau si unii care
urcau, la ora aia tarzie.
|
Inapoi spre Curmatura |
Pe la ora 18 am reusit sa ajungem din nou la Fantana
lui Botorog, unde lasasem masina dimineata si sincer m-am bucurat ca fusesem
inspirati sa o aducem pana aici fiindca nu cred ca mai eram in stare sa merg pe
jos pana in Zarnesti.
Radu
ne-a intampinat in usa pensiunii iar cand i-am zis ca am fost pe creasta a
disparut pentru o secunda si a revenit cu 2 aspirine si cu un pahar cu apa.
I-am multumit fiindca eram sigura ca avea sa ma pocneasca febra musculara pana
a doua zi. Restul serii l-am petrecut savurand o cina gustoasa si leganandu-ma
apoi intr-un hamac din curtea pensiunii pana s-a intunecat si m-a luat frigul-de oboseala.
Duminca
dimineata m-a trezit cocosul. Ceasul arata o ora neverosimila:6, asa ca am
refuzat sa ma dau jos din pat. Cand a trebuit insa sa o fac, pe la 10, calcatul
pe talpi si mersul era similar cu al unui bebe de sub 1 an: greoi, caraghios si
fara pic de stabilitate. Asa ca i-am zis lui C. ca eu nu ma mai dau jos din
masina si sa faca bine sa gaseasca niste locuri cu acces auto pentru ziua prezenta.
Asa ca, dupa
micul dejun, check-out si luat la revedere de la Radu, am mers pe drumul
forestier pana in satul Magura, unde am pozat niste peisaje superbe, iar apoi
am urcat, pe un drum execrabil, 11 km, pana la Plaiul Foii. Drumul merge
paralel cu creasta vestica a Craiului. Aici am ajuns in jur de ora 12 iar afara
erau deja peste 30 de grade. De la Cabana Plaiul Foii pleaca traseele care urca
pe partea vestica a crestei Craiului, urcus greu si mult mai spectaculos decat
de pe partea estica. Insa marcajele cam lipsesc asa ca ori trebuie sa cunosti,
ori sa gasesti pe cineva care sa-ti explice, ori sa gasesti insotitori
priceputi.
|
Satul Magura |
|
Spre Plaiul Foii |
|
Casa ecologica |
|
Cabana Plaiul Foii |
|
Creasta vestica a Craiului |
|
Statia de cercetare |
Noi am stat aici pentru pranz, cu toate ca am gasit cu greu o masa
libera. In jur de ora 14 am pornit inapoi spre Bucuresti, pe canicula, incheind
astfel un minunat week-end petrecut in Piatra Craiului, cu gandul clar sa
repetam curand experienta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu