Drumurile Mele: Frankfurt am Main- capitala financiara a Europei

Partea I

La Frankfurt am ajuns in interes de serviciu. Acum 3 ani seful meu a considerat ca nu mi-ar strica un training de 3 saptamani la Commerzbank, una din cele mai mari banci europene si actual a 2-a banca a Germaniei. Asa ca pe 12 noiembrie 2008 am beneficiat de serviciile ireprosabile ale Luftansei si am aterizat in Frankfurt, unde primul meu contact cu Germania s-a desfasurat in traditionala exactitate care caracterizeaza aceasta natie. Chiar daca nu m-a asteptat nimeni la aeroport, nu am avut nici cea mai mica problema sa gasesc un taxi, terminalul fiind excelent semnalizat, sa-i indic soferului adresa si numele hotelului, soferul Indian sau pakistanez vorbea o engleza foarte buna, sa constat ca autostrada are pe alocuri 6 benzi pe sens, ca semafoarele din oras sunt excelent sincronizate si ca le-am prins pe toate pe verde, ca in oras exista trafic dar ca acesta este o palida reflectie a ce e pe la noi, si sa ajung in 15 minute la hotel. Am fost cazata la Hotel Mercure in cartierul Messe, care in afara de corpurile principale (doua) are si un fel de home-hotel, o cladire de 3 etaje, cu camere care includ si o mica chicineta dotata cu tot ce trebuie pentru a putea gati. In spiritul aceluiasi simt organizatoric excelent, in camera am gasit o harta a orasului, o alta cu imprejurimile hotelului care includea cele cateva magazine din cartier si statiile principalelor mijloace de transport. Plus un fax care zicea sa ma prezint a doua zi la ora 8.30, in fata receptiei de unde urma sa fim preluati de un autocar. Fiindca am avut noroc ca ziua aceea de noiembrie sa fie frumoasa, am iesit putin sa explorez imprejurimile. Messe, cartierul unde am locuit 3 saptamani, nu e deloc mare si este un fost cartier industrial, acum transformat intr-unul rezidential pentru clasa medie. Adica printre vechile fabrici din care s-au pastrat vechile furnale si turnuri, s-au constuit blocuri, parculete si scoli sau locuri de joaca pentru copii. Iar la parterul catorva cladiri sunt cateva mici magazine de cartier, cel mai mare market fiind un PLUS si el nu mai mare de vreo 50mp. Am localizat statiile de tramvai si de metrou si mi-am facut cateva cumparaturi pe care le-am indesat in frigider. As fi vrut sa cinez undeva afara, intr-un restaurant ceva, dar in restaurantul hotelului preturile erau mult prea mari pentru diurna mea, iar in zona, dupa ora 18, totul era inchis. Asa ca m-am dus resemnata in camera, m-am delectat cu o portie de cereale cu lapte si am cautat zadarnic un post unde sa pot urmari un film in engleza sau franceza (in afara de CNN, MTV si TV5, toate canalele erau in germana).

A doua zi, la 8.30 eram in fata receptiei unde intr-adevar am gasit un autocar plin. Soferul tinea evidenta celor care urcau, fiindca mi-a bifat numele pe o lista si dupa ce au sosit inca 2 persoane am pornit. S-a nimerit sa ma asez langa o negresa socant de tanara care mi-a zis intr-o engleza impecabila ca e din Coasta de Fildes, ca e insarcinata in 7 luni si ca spera ca training-ul sa nu fie prea greoi. La sediul central al Commerzbank am ajuns in maxim 15 min si am tras astfel concluzia ca nu-i prea departe de hotel. Aici am fost intampinati de Annette, cea care avea sa ne fie ghid, mentor, prietena, confidenta si intr-un fel o a doua noastra mama in urmatoarele saptamani.

O sa fac o paranteza ca sa spun cateva cuvinte despre Commerzbank Tower. Este un zgarie-nor situat in centrul Frankfurt-ului in distrinctul numit si Bankenviertel. In acest cartier bancar sunt multi alti zgarie nori din care reprezentative pentru oras sunt Eurotower-cladirea Bancii Centrale Europene, Maintower, Silvertower, Japan Center si turnurile gemene ale Deutsche Bank poreclite Debit si Credit. A fost terminat in 1997 si are o inaltime de 285,5m, cuprinzand 56 de etaje. Impreuna cu antena din varf are o inaltime totala de 300,1m si a fost pana in 2005 cea mai inalta cladire din Europa. A fost proiectat de arhitectul britanic Sir Norman Foster si este un exemplu de arhitectura sustenabila. Are forma unui triunghi, din otel si sticla, cu birouri pe 2 laturi si un spatiu gol pe cea de a 3-a latura, spatiu care permite iluminatul natural si lasa aerul sa circule in cladire intr-un fel inovator, racind-o vara si incalzind-o iarna, ceea ce face ca costurile de intretinere sa fie mult diminuate. Pe cea de a 3-a latura sunt plasate renumitele gradini suspendate, pline de verdeata, unde personalul se poate recreea la o cafea admirand privelistea absolut fantastica a orasului. In cladire totul, inclusiv gunoiul menajer, se recicleaza si fumatul este strict interzis. Nefericitii fumatori (Annette fiind si ea una) sunt nevoiti sa iasa la o tigara in fata cladirii si nu-i deloc vesel sa cobori de exmplu de la etajul 56 sa iesi repede afara, mai ales cand sunt -15 grade ca apoi sa te stradui sa urci la fel de repede fiindca ai lipsit cam mult de la birou. Exista 2 restaurante care deservesc cladirea, unul public, la parter, pe stil autoservire, unde totusi angajatii au tarife reduse in baza cartelei de acces si inca unul, mai mare si mi s-a parut mie mult mai bine aprovizionat, la etajul unu, strict pentru angajati. Imensul lobby, de la intrare, gazduieste din cand in cand expozitii de arta, exista si o parcare subterana dar unde totusi locurile sunt limitate si din cate am inteles de la Annette angajatii sunt puternic descurajati sa vina la serviciu cu masina personala, o alternativa mult mai buna fiind bicicleta, existand nenumarate locuri amenajate pentru “parcatul” acestora, sau transportul public.

Cursurile noastre s-au desfasurat la etajul 27, etaj unde se afla si o splendida gradina de iarna suspendata. Aici am gasit un automat de cafea dotat cu tot ce-i trebuia si cateva bancute numai bune ca sa-ti petreci aici cateva minute (o amica a crezut ca fac misto de ea cand m-a sunat intr-o zi, din Romania sa ma intrebe ce fac, iar eu i-am zis ca sunt la curs dar ca pentru moment beau un ceai in gradina!). In prima zi, intrand in sala de curs, fiecare cei 40 de cursanti ne-am gasit numele pe banci si bineinteles ca eu m-am nimerit in prima banca (povestea vietii mele!), avandu-i drept colegi de banca pe 2 indivizi, unul din Yemen si celalalt din Bangladesh, ambii trecuti bine de 40 de ani, ambii sub 1.60, ambii musulmani vorbitori de o engleza execrabila (ce noroc chior pe capul meu!!!).

Ceilalti cursanti erau dintr-o varietate impresionanta de tari ca: Rusia, Taiwan, China, Indonezia, Tailanda, Egipt, Croatia, Angola, Nigeria, Tajikistan, Uzbekistan, Iran, Bielarus, Serbia, Portugalia si amica mea din Coasta de Fildes. Cursurile se desfasurau intre orele 9 am si 18 p.m. si in felul asta au reusit sa ne manance tot timpul, neramanand prea mult pentru distractie sau altceva. Pentru unul din cele 2 week-end-uri Annette ne-a facut ea programul si a fost organizata o excursie intr-un orasel medieval pe langa Frankfurt , iar pentru celalalt s-a sugerat sa se mearga in grup la Paris. Initial nu am inteles entuziastmul masiv al doritorilor, dupa care mi-am dat seama ca pentru ei viza de Germania obtinuta cu ocazia cursului insemna ca pot vizita si alte orase ale spatiului Schengen, cel mai interesant fiind bineinteles Parisul. Eu nu am mers cu ei la Paris pentru simplul motiv ca la inceputul week-end-ul respectiv, C. mi-a facut o surpriza de proportii si s-a infiintat pe neanuntate la usa mea. Fiindca grupul nostru a fost atat de eterogen, inevitabil s-au format mici bisericute, pe de o parte musulmanii, pe de alta cei din fostele state sovietice sau spatiul ex-iugoslav sau asiaticii pe de alta si africanii separat. M-am trezit cam copilul ploii, iar partener de plimbari ex-curiculare l-am avut doar pe Pedro din Portugalia care m-a cam capiat cu meciurile pe care voia sa le vada prin cate o carciuma si pe Luna, din Angola, mare amatoare de shopping, datorita careia am spart si eu bugetul familiei pe cateva luni bune.

Nu o sa zic nimic despre cursuri in sine, ele fiind foarte specifice, o sa zic doar ca am avut ocazia, in cele 3 saptamani petrecute in Frankfurt, sa cunosc putin, pe de o parte, din spiritul profund organizat, strict si sever protestant al locuitorilor sai nativi, dar pe de alta si caracterul sau atat de policultural, aici locuind si muncind o larga patura de imigranti din nenumarate tari. De la turcii proprietari de kebab, la pakistanezii soferi de taxi, la librarii cehi, polonezi sau croati, la femeile musulmane care se pare ca unica lor grija este sa faca copii si sa-i creasca, la africanii pe care-i gasesti peste tot incercand sa-ti vanda toate nimicurile posibile, la zecile de muncitori din constructii din tot atatea tari si inclusiv la personalul din banci, care, intr-o proportie mare sunt imigranti la a 2-a sau a 3-a generatie.

Frankfurt-ul nu este un oras turistic. Locurile considerate atractii sunt cateva si cu un pic de organizare le poti vedea intr-un week-end. Frankfurt-ul straluceste prin faptul ca da ora exacta in domeniul bancar din Europa. Si prin faptul ca Bursa de aici e cam a treia din Europa, dupa cea de la Londra si cea din Paris. Asa ca majoritatea celor care calatoresc aici o fac in interes de afaceri. Si cred ca nu exagerez cand spun ca este cel mai policultural oras al Germaniei si simplul fapt ca pe strazile lui se vorbesc o sumedenie de limbi il face un bel de turn Babel modern, unic in felul lui.