Orasele subterane ale Cappadociei- Kaymakli si Derinkuyu

Unul din cele mai importante obiective ale Cappadociei sunt asa numitele “orase-subterane”.  Pentru ca regiunea a fost subiectul atator de frecvente raiduri armate, de-a lungul vremii aceste orase au fost construite pentru a asigura un adapost provizoriu sigur populatiei, in timpuri de restriste. Au fost sapate in roca vulcanica, se intend pe o suprafata de aproximativ 25.000 km si au fost in asa fel construite asigurand legatura cu numeroase case, asezari, stabilimente, legate intre ele prin tuneluri subterane, in marea lor majoritate secrete si de-a lungul carora au fost amplasate tot felul de capcane letale pentru cine nu cunostea secretele drumurilor subterane.

In total au fost descoperite aproximativ 200 de asezari subterane, unele mai mari, construite pe mai multe nivele, care puteau asaposti in total 30.000 de oameni, cat si unele mici, construite pentru a adaposti comunitati mici. Din toate acestea, astazi sunt dechise publicului si sunt amenajate pentru vizitare numai 6: Kaymakli, Derinkuyu, Ozkonak, Saratli, Tatlarin si Guzelyurt.

Toate au in comun pasaje lungi si tuneluri labirint care conecteaza sute de incaperi subterane.

Erau luminate de lumanari si de lampi cu ulei, iar faptul ca erau construite la o adancime confortabila, le asigura o temperatura constanta in toate sezoanele. Coridoarele lungi, curbate si inguste asigurau o mobilitate aproape spre zero a unei eventuale armate invadatoare. Asta daca respectiva armata ar fi reusit sa gaseasca cel putin una din intrarile secrete, excelent camuflate la suprafata, si apoi ar fi reusit  sa treaca de intrarile in orasele subterane, toate prevazute cu asa numitele ‘pietre de moara”, niste pietre massive, rotunde, care se puteau misca pe un mecanism numai din interior si care astupau ermetic atat intrarile de la suprafata cat si culoarele de legatura dintre diversele camere subterane sau dintre nivelurile oraselor. Aceste pietre au 1-1.5 m in inaltime, 30-50 cm grosime si cantaresc 200-500 kg. Au cate o deschidere centrala care era folosita pentru a arunca cu sageti si alte arme in atacatori. Deschiderea lor din exterior era practic imposibila.

Usi de lemn existau doar pentru a asigura intimitatea locuitorilor. In plus diversele tuneluri subterane de legatura intre incaperi sau intre nivele, erau prevazute si cu capcane, gauri sapate in adancime, care, daca nu erau cunoscute, erau capcane mortale pentru oricine trecea pe deasupra lor. 

Toate aceste orase subterane sunt construite pe mai multe nivele (in general 4 sau 5) sub forma unui arbore urias, cu un trunchi imens de rezistenta si cu nenumarate ramuri, acestea fiind coridoarele si incaperile. Nivelul cel mai de sus, era de obicei folosit pentru adapostirea animalelor ca si grajduri pentru cai, magari, ovine sau bovine.

Urmatorul nivel era cel al bucatariilor si vinariilor. Acestea au fost stabilite la acest nivel pentru a asigura transportul usor si rapid al cerealelor, mancarii si strugurilor din exterior la interior. Pentru ca incaperile folosite ca si bucatarii sunt atat de numeroase, s-a tras concluzia ca acestea erau folosite la comun, de intreaga comunitate. Sapate sub bucatarii erau rezervoarele pentru cereale, legume, fructe si alte bucate. De asemeni exista gauri de comunicare atat in tavanele cat si in podelele incaperilor, pentru a asigura o cale usoare de comunicatie intre incaperile de la nivelele diferite, fara a mai fi nevoiti sa strabata lungile si ingustele coridoare. 

Nivelurile de mai jos erau destinate incaperilor de folosinta comuna, precum bisericile, scolile si camerele pentru studio, sau camerele pentru ingrijirea bebelusilor, precum si incaperile utilizate ca si dormitoare. Cel mai jos, sunt rezervoarele pentru apa si tunelurile pentru ventilatie.

Se crede ca Hititii sunt cei care au construit aceste orase subterane la inceput in scop military si strategic dar mai apoi in scopul de a adaposti populatia civila in timpul campaniilor si razboaielor. Se crede de asemeni ca romanii sunt cei care au construit portiuni din aceste asezari, pentru ca s-au gasit cimitire romane chir langa intrarile in orasele subterane. Dar e clar ca aceste asezari au fost maxim utilizate in epoca bizantina, din sec. 5 pana in sec.10 d.C., mai ales in timpul prigoanei crestinilor de catre romani. Apoi au fost locuite in timpul razboaielor arabe care au inceput din sec.7. In tot cazul, primul care a consemnat existenta lor a fost istoricul Xenofon, in cartea sa, Anabasis. Acesta a mentionat ca oamenii din Anatolia si Caucasia si-a sapat case in pamant, conectate intre ele prin tuneluri subterane. Pentru ca Xenofon a trait in sec.4 i.C., este recunoscut faptul ca aceste asezari sunt mult mai vechi. 

Noi am vizitat doua din aceste orase subterane: Kaymakli si Derinkuyu

Kaymakli a fost deschis vizitatorilor in 1964. A fost construit sub Citadela Kaymakli, la 19 km de Nevsehir, pe drumul dintre Nevsehir si Nigde. Casele din satul Kaymakli au fost construite langa sute de tuneluri care duc in subteran. Multe din aceste tuneluri sunt inca folosite de locuitorii din zona, ca si locuri de depositare sau ca si grajduri, avand acees la ele direct din curtile caselor.

Intrarea officiala in orasul subteran Kaymakli este una singura si se ajunge usor la ea pentru ca este semnalizata excelent de indicatoare. Mai mult exista o parcare mare la intrarare si un bazaar cu nenumarate tarabe, precum si cateva terase unde se poate manca.

Tariful pentru intrare este 20TL, copii gratis.

Desi orasul are mai multe nivele, doar 4 sunt deschise publicului. Noi ne-a luat un ghid privat pentru vizita aici, pentru ca am vrut sa intelegem ceea ce vedeam. L-am gasit la intrare, un batranel in varsta de aproximativ 80 de ani, care se tinea foarte bine, si care asta a facut toata viata lui. Vorbea o foarte buna engleza si asta a fost motivul pentru care l-am angajat. Si a fost o miscare foarte buna, pentru ca a stiut sa ne calauzeasca foarte bine si sa ne explice clar tot ceea ce vedeam.

Primul nivel este bineinteles cel utilizat ca si grajduri. Pentru ca are o dimensiune redusa, se crede ca exista alte incaperi care au fost utilizate ca si grajduri, inca ne-excavate.

Sub acest nivel, se gaseste biserica, si alte incaperi folosite in scop religios. Nivelul al treilea contine locurile de depozitare, vinaria, bucatariile si un bloc de andezit cu numeroase gauri folosit pentru macinarea cerealelor. Ghidul ne-a spus ca incainte de aceasta, acest bloc de stanca a fost folosit pentru topirea metalelor pretioase, asa fiind facute nenumaratele gauri din el.

Urmatorul nivel, cel de-a patrulea contine nenumarate camere de depozitare si de locuit. Datorita numarului lor mare, se crede ca Kaymakli a fost unul din cele mai mari orase subterane, care a putut adaposti un numar foarte mare de oameni. Exista inca nenumarate incaperi ne-excavate si multe tuneluri sunt blocate sau prabusite.

In tot cazul, noua ne-a luat cam o ora si jumatate vizita sectorului deschis publicului. Pe cont propriu cred ca am fi stat mult mai putin si nici nu am fi inteles mare lucru, pentru ca aici nu sunt placute cu explicatii, doar niste sageti care-ti indica sensul vizitei si iesirea. 

Kaymakli-primul nivel

Kaymakli- culoar de legatura sapat in podea

Kaymakli-piatra de moara

Kaymakli-piatra de andezit

Kaymakli-camera de locuit

Kaymakli-grajd

Derinkuyu este situat la 29 km de Nevsehir pe drumul spre Nigde si din cauza aceasta am putut sa-l vizitam exact dupa Kaymakli. Avand in cap proaspete explicatiile primate de la ghidul de la Kaymakli, ne-am descurcat foarte bine pe cont propriu la Derinkuyu.

Orasul este sapat la o adancime de aproximativ 85 de metri, a fost deschis vizitatorilor in 1965 si se poate vizita doar 10% din el. Doar 4 nivele sunt deschise publicului. Aici nivelul destinat grajdurilor este mai mare decat cel de la Kaymakli, la nivelul al doilea se afla o biserica si o scoala misionara cu camere adiacente pentru studio si se pare ca mai exista si a alta biserica sub nivelul 3 si 4 legata de o scara verticala.

Tunelul de ventilatie de aici are o adancime de 55 de metri, iar culoarele de acces sunt mai inguste si mai abrupte decat la Kaymakli.

Intrarea la Derinkuyu este tot de 20TL, copiii intrand liber, iar pentru vizita noi am alocat cam o ora. Am vazut multi oameni aici in subteran, mai multi ca la Kaymakli si unii chiar reuseau sa se rataceasca, cu toate ca exista sageti indicatoare peste tot.

Mai am un sfat legat de vizita la orasele subterane: puneti pe voi un pulover sau o haina cu maneca lunga, mai ales daca vizitati vara. Diferenta de temperatura intre caldura de afara si cele 16-18 grade de sub pamant este de ajuns ca sa va provoace o raceala, daca nu sunteti atenti, sin u-I de dorit sa va stricati vacanta in felul asta.

Intrarea la Derinkuyu

Derinkuyu-bifurcatie

Derinkuyu-tunel de legatura

Derinkuyu-scara intre nivele

Derinkuyu-piatra de moara

Dupa vizita aici, noi ne-am oprit intr-unul din numeroasele asa zise restaurante din exterior. Zic “asa-zis” pentru ca de fapt sunt niste terase acoperite cu stuff unde exista cateva mese, covoare traditionale anatoliene pe jos si unde o turcoaica gateste gozleme chiar in fata calatorilor. In tot cazul gozleme-ul si ayranul aici au fost foarte bine si au mers excelent in caldura de afara.

In concluzie: recomand vizitarea cel putin a unui oras subteran, pentru a va face o idée despre amploarea si ineditul acestor asezaminte subterane, unice in lume.