Drumurile Mele: Central Jawa sau Prambanan-mostenirea hindusa

Intinsa intre Marea Jawei la nord si Oceanul Indian la sud, provincia Jawa Centrala este cea mai fertila reginune a insulei, este dominata de impunatorii vulcani nordici: Merapi si Merbabu si are multe de oferit vizitatorilor care se incumeta sa vina pe aceste meleaguri. Fie ca sunt alpinisti, geologi, zoologi sau botanisti, o groaza de straini se incumeta sa escaladeze inaltimile acestor vulcani activi. In sud, o alta groaza de calatori sunt atrasi de multitudinea de plaje, unele cu nisip negru vulcanic, altele cu nisip alb ca laptele, unde pescarii din zona ofera turistilor peste proaspat prins, economia zonei depinzand aproape integral de veniturile aduse de calatorii straini. Tot in sud, relieful carstic a dat nastere, la contactul cu Oceanul, la o serie de pesteri si caverne spectaculoase, din care foarte putine au fost explorate pana in prezent, atragand si ele speologi si geologi din intreaga lume.

Jawa Centrala are 35 milioane locuitori care locuiesc cu precadere in zone rurale, facand ca densitatea popilatiei pe metru patrat sa fie foarte mare. Locuitorii se ocupa cu precadere de agricultura, cultivand orez si tutun, dar aici se afla si cea mai mare densitate de mestesugari si artisti traditionali din tara. Singurul oras industrial este Semarang, aflat in nord, pe care nu l-am vizitat.

Locuitori provinciei cred despre ei ca sunt “adevaratii Jawaieni”, avand descendenta din doua mari imperii Mataram. Rolul curtilor regale ca si centre culturale se simte adanc si astazi, cand regatele nu mai au nici rol administrativ si nici politic. Adevarul este ca ceea ce atrage aici sunt vestigiile culturale si arhitectonice ale regiunii: impunatoarele temple hinduse si budhiste, palatele islamice care dateaza din sec.18 si arta traditionala-batik, muzica gamelan, teatrul cu papusile de umbra si dansurile.

De aceea nu este de mirare ca mai toate atractiile se afla in apropierea celor capitale ale celor 2 curti regale surori: Surakarta denumita popular si Solo si Yogyakarta, cunoscuta local sub numele de Jogja.

Intre cele doua orase surori nu sunt mai mult de 60km, iar o autostrada le uneste. Dar noi am strabatut aceasta distanta intr-o zi intreaga, pentru ca ne-am oprit de mai multe ori sa vizitam principalele atractii.

Dimineata devreme am plecat de la hotel, unde am incercat degeaba sa negociem cursul de schimb si sa mai schimbam cativa bani. (Trebuie sa fac o paranteza pentru un mic sfat adresat celor care se incumeta pana aici: schimbati cat de multi bani puteti in Jakarta sau chiar in Bali. Noi efectiv nu am gasit in Jawa decat 2 sau 3 case de schimb dispuse sa schimbe dolari sau euro, localizate toate numai in orasele mari. Chiar daca exista multe banci, pur si simplu nu schimba valuta forte. Iar la cele cateva case de schimb gasite, cursul este bineinteles prost, dar nu mai prost decat cel oferit de marile hoteluri, care efectiv iti iau si pielea).

Am vizitat Surakarta din microbuz, fara sa ne oprim, avand in fata o harta luata de la hotel: am remarcat mai multe centre de comercializare ale tasaturilor batik, piata orasului si Palatul Keraton Kesunanan. Nu l-am vizitat, dar dupa spusele ghidului, este cel mai impunator monument al orasului, construit intre 1743 si 1746, sediu al familiei regale, astazi muzeu. Langa marele palat, este Sasana Mulya, adica scoala superioara de muzica si dans, pe romaneste spus-universitatea populara de arta. Nu am vizitat-o nici pe aceasta, cu toate ca mi-as fi dorit sa asist la o reprezentatie de muzica gamelan si dans traditional.

Ne-am oprit in schimb pentru ceva vreme sa vizitam Palatul Mangkunegaran, si el tot resedinta regala. Este un palat putin mai mic si mai intim decat marele Keraton, construit de al 2-lea rege al dinastiei in sec.18. Aici am avut o doamna ghid, deosebit de profesionista, care vorbea foarte bine engleza si care ne-a raspuns la toate intrebarile. Pavilionul de audiente (pendopo) de aici este cel mai mare din Jawa, construit din lemn de tec solid, asamblat in maniera traditionala fara sa se foloseasca nici un cui. Pavilionul are un tavan luminos, pictat in cele 8 culori mitice, flancat de motive care reprezinta flacari si de simboluri zodiacale. In coltul sud-vestic al pavilionului se afla o orchestra gamelan, care in zilele de Miercuri ofera un spectacol inedit vizitatorilor, impreuna cu repetitiile pentru un dans traditional. Nu am nimerit aici miercurea, dar palatul tot m-a impresionat, aici existand si un muzeu aranjat in holul din spatele pendopo-ului, cu obiecte care au apartinut familiei regale, si cu salile frumos aranjate cu mobila traditionala jawaneza. Am remarcat ornamente si accesorii pentru dansurile traditionale, topeng-masti, bijuterii-incluzand si 2 centuri de castitate din argint, monezi antice, busturi din bronz, tablourile familiei regale- cu urechile false tuguiate, precum Mr. Spock, dupa explicatiile zambite ale ghidei noastra-urechile indicand rangul inalt al personajului si un superb set de pumnale Keris.

Pavilionul de audiente de la Mangkunegaran

sala acoperita cu marmura de Carrara

tavanul pictat si cu simboluri zodiacale

teaca unui Keris

Tot ghida ne-am explicat importanta si simbolismul pumnalelor Keris: acestea fiind nu numai simple arme, ci si un obiect de arta si un simbol al masculinitatii, un accesoriu obligatoriu pentru fiecare barbat din Jawa. Un vechi proverb local spune: fericit este barbatul care detine un cal, o nevasta, o pasare de prada si un Keris. Asa ca, exact cum spune proverbul, aici in Jawa, Keris-ul este cel mai important lucru pe care-l poate detine un barbat. Este un pumnal lung si curbat, usor de purtat, cu lama in forma de sarpe sau flacara, cu manerul bogat decorat si cu teaca gravata cu diferite motive. La origini fiind purtat pentru protectia personala a detinatorului si a familiei sale, astazi a devenit obiectul de nelipsit pe care mirele il primeste la casatorie de la tatal lui si pe care-l poarta cu mandrie tot restul vietii. Exista multe legende despre pumnalele Keris, inclusiv despre unele care zboara, se transforma in serpi sau flacari, fac copii, sau ucid. Pumnalele Keris sunt unse cu ulei si invelite in matasuri si o data pe an, de sarbatoarea primei zile din anul nou jawanez sunt sfintite cu apa pura. Sunt facute de mesterii empu, care sunt stimati si respectati si care au un statut aparte in comunitate. Inainte de a incepe munca la un Keris, mesterul Empu posteste, aduce ofrande, mediteaza si se purifica, rugandu-se pentru inspiratie divina. Lama este forjata dintr-un amestec de nichel si fier extras din vulcani, utilizand o tehnica pe care mesterii o tin secreta. Rezulta o lama care are atat culoare luminoasa dar si inchisa, sub forma unei scheme anume. Schema devine vizibila numai dupa polizare si dupa ce este tratata cu suc de lamai si arsenic si bineinteles ca fiecare schema primeste un nume-exp. Grau de orez-care reprezinta prosperitatea. Se crede ca fiecare Keris are un efect asupra posesorului lui: daca acesta nu este armonic cu Keris-ul lui, viata lui va fi afectata negativ. Manerul este facut de cele mai multe ori din lemn, os sau fildes, sau din metale pretioase si/sau batut cu pietre pretioase, iar teaca poate fi facuta din matase sau metal: cupru, argint sau chiar aur.

Barbat purtand un Keris

Cu capul plin de explicatiile multiple ale ghidei, am terminat cu parere de rau vizita la palatul regal si am parasit Solo, mergand spre vest si strabatand o campie vulcanica presarata cu ruine antice. Aceste temple/altare antice sunt numite Candi, sunt vechi mausolee regale, si sunt atat de dese aici incat intreaga vale este cunoscuta sub numele de Valea Regilor. Candi sunt dovezi tangibile ale istoriei vechi de mii de ani a poporului jawanez si a maiestriei lor arhitectonice si artistice. Bineinteles ca intregul lor simbolism nu este in intregime cunoscut, iar studiul actual al iconografiilor si basoreliefurilor gravate pe blocurile de piatra care alcatuiesc templele Candi este inca in faza incipienta. Chiar si varsta lor cronologica este inca un mister. Dar toate acestea demonstreaza importanta lor istorica si dovedesc ca poporul care le-a ridicat avea elaborate cunostinte de arhitectura, astrologie si putere financiara.

In centrul acestei campii se intinde Prambanan, un urias complex hindus, cel mai mare din lume, intrat in patrimoniul UNESCO.

Complexul Prambanan a fost ridicat in jurul anului 856 d.C. pentru a comemora o batalie majora. A fost parasit la doar cativa ani de la ridicarea lui si apoi s-a prabusit. Pregatiri pentru restaurarea lui au inceput din 1918, munca de dezgropare a blocurilor de piatra si reasamblare incepand in 1937. Dupa 1953 un cutremur a lovit provincia si complexul s-a prabusit partial, apoi un alt cutremur in 2006 a provocat din nou colapsul major al templelor. Dupa cataclismul din 2006, o misiune speciala guvernamentala, impreuna cu fortele UNESCO, au incepaut o restaurare majora, dar chiar si astazi, desi mare parte din complex este deschis publicului, templul principal este inca inchis, accesul se face numai in numar limitat de vizitatori si numai cu casti de protectie si un adevarat puzzle de blocuri de piatra asteapta inca sa fie reasamblate.

Complexul are o curte centrala, marginita de 8 temple majore. Cele mai mari sunt in numar de trei si sunt aranjate de la nord la sud: magnificul templu inalt de 47 metri numit Candi Siva Mahadeva, flancat la nord de Candi Vishnu si Candi Brahma, la sud. In directia opusa, la est, sunt alte 3 temple mai mici, inchinate “mesagerilor” celor trei zeitati supreme: Nandi-taurul lui Siva, Hamsa- lebada lui Brahma si Garuda- vulturul lui Vishnu. In interiorul acestora, a ramas numai taurul, celelalte doua au fost distruse. Dupa portile de nord si sud ale complexului, sunt alte doua curti interioare identice unde se afla inca doua temple mai mici, nu mai inalte de 16 metri, inchinate lui Chandra-zeul lunii si lui Surya- zeul soarelui. Conplexul mai cuprindea inca 4 temple Kevir- pentru punctele cardinale, 4 temple Patok- pentru cele 4 colturi si continea 224 randuri concentrice. Dar acestea asteapta inca sa fie reasamblate, din blocurile de piatra care zac gramada la intrare.

Mai este de spus ca complexul de la Prambanan este dispus pe trei nivele: cel mai de jos se numeste Kamadhatu si simbolizeaza taramul muritorilor, cel din mijloc se numeste Rupadhatu- taramul zeilor mici si cel mai de sus se numeste Arupadhatu –taramul sfant al marilor zei.

De cel mai mare templu, dedicat lui Siva, este legata si o legenda: se spune ca o printesa, numita Roro a fost petita de un petitor pe care ea nu-l dorea. Ca sa scape de nedoritul petitor ea i-a spus ca accepta sa se marite cu el daca omul construieste intr-o singura noapte un templu. Barbatul a invocat spiritele si cu ajutorul lor a ridicat templul precum poruncise printesa. Aceasta, vazand ca se apropie zorile, a aruncat in vazduh pulbere de orez, ca sa acopere lumina. Barbatul s-a infuriat si cu ajutorul spiritelor, a transformat-o pe printesa in statuie si a plasat-o in templu, unde se zice ca ea a ramas pana in zilele noastra. Legenda sau nu, dar in templul lui Siva, se afla statuia unei femei la picioarele careia se zice ca daca depui ofrande sau le atingi, devii mai frumoasa si mai tanara, fapt care explica coada mare de femei care se inghesuie la propriu sa atinga statuia.

Complexul hindus Prambanan

blocurile care asteapta sa fie reasamblate

Mai este de spus ca Prambanan a fost construit cu o simetrie perfecta iar basoreliefurile templelor spun povestea Ramayanei, poveste care se si joaca la un teatru aflat in aer liber, situat nu departe de complex.

Am mers si noi, seara, sa vedem spectacolul, impresionant intr-adevar prin maiestria dansatorilor, frumusetea costumelor si teatralismul si expresivitatea figurilor lor.