Bali- Pura Luhur Uluwatu si Kecak Dance sau dansul Focului

M-am gandit de mai multe ori cum ar fi mai bine sa scriu despre Bali, dar fiindca nu am gasit reteta magica ma voi multumi pur si simplu sa descriu fiecare zi petrecuta pe insula Zeilor, cu bune si cu rele, exact asa cum am trait-o.

Asa cum ziceam in postul trecut, in prima zi petrecuta in Bali am facut un tur al locului si apoi, din motive de reflux am zacut la piscina fara nici un gand sa ma misc de acolo pana dupa amiaza, cand fluxul ar fi umplut la loc cu apa plaja din fata hotelului. Ceea ce s-a intamplat pe la ora trei dupa-amiaza, asa ca am putut sa inot in voie si sa “gust” din apa sarata a Oceanului Indian. Pe la ora 4, una din doamnele din grupul nostru, care facea plaja pe langa noi, ne-a incitat pentru o excursie la Uluwatu. Si asta pentru ca, spunea ea, nu-i deloc departe, ca sa mergem, vizitam si sa ne si intoarcem la timp pentru cina, ne-a convins sa dam o raita pana acolo. Zis si facut: personalul de la receptie a aranjat in 10 minute pentru o masina privata cu 6 locuri (cati doritori eram), cu sofer vorbitor de engleza, si am negociat si pretul cam la 10 dolari de caciula, iar masina a venit atat de repede incat abia am avut timp sa facem un dus si sa tragem pe noi alte haine. Am inteles apoi si ce era cu atata graba…

Deh, distanta din Benoa pana la Uluwatu nu-i cine stie ce, nici macar 30 km,dar cu traficul infernal si mai ales cu viteza nu mai mare de 20km/h, am facut mai bine de o ora pana in parcarea de la templu.

Templul Uluwatu este situat in extremitatea vestica a peninsulei Bukit Badung si este cel mai sud-vestic punct al Bali-ului. Templul este cocotat pe un promotoriu stancos inalt de 100 m care se infinge in ocean. Coborarea directa de pe promotoriu prin acest loc este sinucidere curata, dar chiar si asa am vazut cativa surferi care infruntau valurile imense. Soferul nostru ne-a zis ca numai surferii extrem de experimentati se incumeta sa vina aici si uitandu-ma in jos la valurile amenintatoare care se spargeau cu o incredibila viteza de promotoriu, i-am dat dreptate.

De fapt, denumirea exacta a templului este Pura Luhur Uluwatu, pura insemnand “casa pentru Dumnezeu”. Templul de aici dateaza din sec.16 si este unul din “Sad Kahyangan” adica unul din “cele 6 temple ale lumii”, adica unul din cele 6 unde se inchina toti balinezii.

Trebuie sa fac o paranteza si sa explic ca balinezii au mai multe feluri de temple: in primul rand fiecare casa balineza are un templu al ei, un loc unde se construiesc altare si este venerat ca si loc sfant al casei, unde se aduc ofrande si se roaga, ceva similar cu zona cu icoane din fiecare casa crestineasca de la noi. Diferenta este ca “templul casei” este afara si ca ocupa cel mai mare loc din curtea acesteia, iar pe cat este familia mai instarita, pe atat templul este mai mare si mai aratos. Apoi exista “templul satului”, un templu mai mare, ca un fel de biserica de cartier/a satului, unde balinezii se roaga nu neaparat in fiecare zi, dar la diverse evenimente. Apoi urmeaza la rand “templul regiunii”, temple mari, unde vin la rugaciune balinezi din mai multe sate in zile de sarbatoare. Iar apoi sunt cele 6 temple supreme, cele de mai sus, “Templele Lumii”, unde in anumite zile sfinte vin balinezii din toata insula pentru rugaciune, ca intr-un fel de pelerinaj. Mai trebuie sa spun ca toate aceste temple au o anumita orientare, catre munte, care semnifica viata, catre mare, care semnifica moartea, sau catre un vulcan si semnifica transformarea.

Templul Uluwatu a fost ctitorit de preotul jawanez Danghyang Nirartha si este locul unde acesta a atins iluminarea. Sanctuarul interior numit jeroan, este inchis pentru non-hindusi dar se poate fotografia dintr-o parte. Pana la templu se urca pe o carare ingusta, cu sute de trepte, care traverseaza o mica jungla unde maimute curioase se itesc la tot pasul. Ni s-a atras atentia ca unele sunt chiar agresive si se agata de genti sau ochelari, dar nu am patit nimic de genul asta, chiar daca, la un moment dat, pe carare a aparut o mamica maimutica, cu puiul agatat de ea, care nu a vrut neam sa se dea la o parte din drum pana cand cineva nu a induplecat-o cu o banana.

Gandioase sunt insa peisajele, de sus, de pe promotoriu, oceanul si recifele se vad in toata salbaticia si maretia lor. Sus, la templu abia am avut loc sa ne miscam printre marea de vizitatori, asa ca greu am putut face o poza fara un strain in cadru.

Aleea care traverseaza Jungla Maimutelor

Promotoriul de la Uluwatu

Altarul sacru de la Uluwatu

Templul Uluwatu

arena de Kecak 

ofranda inainte de spectacol

apusul si inceputul Kecak

Corul din 70 de barbati

personajele Rama si Sitha

apare cerbul auriu

apare Ravana

Ravana deghizat in batran orb

o rapeste pe Sitha

apare Garuda

si Regele Maimutelor

incepe incendiul

scena finala

impreuna cu doi din membrii corului Kecak

si impreuna cu Sitha

Ghidul nostru sofer ne tot zorea din urma pentru ca excursia noastra cuprindea si bilete la Kecak Dance sau Dansul Focului, un spectacol unic, care are loc in fiecare zi, aici sus pe promotoriu, putin mai jos de templu, fix la ora amurgului.

Am ajuns taman la fix in arena unde se tinea spectacolul, iar locuri nu am mai gasit decat sus, pe ultimul rand de banci din lemn, dar tocmai bine ca si priveliste.

Kecak Dance face parte din patromoniul cultural balinez si este unic in folclorul acestora pentru ca este o reprezentatie care nu are loc pe muzica produsa de instrumente ci pe cea produsa de un cor format din aproximativ 70 de barbati, care imita sunetele instrumentelor, si care creeaza fundalul sonor cu propriile voci. Mai mult decat atat acestia fac parte din spectacol pentru ca ei sunt si decorul si uneori chiar si personajele.

Kecak este adaptarea unui ritual antic numit Sanghyang prin care se obisnuia sa se curete un sat in urma unei epidemii. In cadrul ritualului se obisnuia ca doua fete tinere sa intre intr-o transa si sa comunice cu spiritele pentru a afla sursa epidemiei si leacul acesteia. Sanghyang era intotdeauna acompaniat de un cor de barbati care rosteau incantatii exact in acelasi fel ca in Kecak. In egala masura Kecak incorporeaza unele din episoadele epopeei hinduse Ramayana.

Pentru cine nu stie, Ramayana este o epopee lunga, cu peste 50.000 de versete, dar numai unele din ele au fost incorporate in Kecak. In esenta Ramayana este o poveste de dragoste, iar in Kecak este mult adaptata pentru ca corul de 70 de barbati este si acompaniament vocal dar si parte a actiunii fiind ba copacii din padure, ba discipolii lui Ravana, ba cercul magic care o protejeaza pe Sitha, ba aliatii lui Garuda, armata maimutelor, iar in final este ringul de foc, de unde si denumirea dansului.

In mare, povestea dansului este cam asa: Eroul Rama, incarnarea lui Vishnu, vine pe pamant ca sa lupte cu demonul Ravana, regele din Alengka (vechiul nume al Sri Lanka, Ceylon). Rama, fiind alungat din regatul lui, traieste in padure, impreuna cu sotia lui Sitha si fratele sau Laksmana. Ravana demonul se indragosteste de Sitha si face un plan sa o captureze. Pentru a scapa de Rama si Laksmana, el il trimite pe unul din aliatii lui in padure, deghizat intr-un cerb de aur, ca sa-i atraga pe cei doi la vanatoare. Si intr-adevar, cei doi, atunci cand vad cerbul, pleaca sa-l vaneze, dar o inchid pe Sitha intr-un cerc magic care sa o apere de dusmani. Apare Ravana care incearca sa o rapeasca pe Sitha dar aceasta este protejata de cercul magic (care este de fapt corul). Ravana pleaca dar se intoarce deghizat intr-un batran orb, care ii cere Sithei putina apa. Aceasteia ii este mila de batran si scoate o mana din cerc ca sa-i dea apa, iar Ravana o apuca de brat si o captureaza. Sitha striga dupa ajutor, iar strigatele ei sunt auzite de pasarea magica Garuda, mesagerul zeului Vishnu, care sare sa o ajute, dar vulturul este ranit in lupta cu Ravana. Vulturul insa apuca sa-i spuna povestea rapirii lui Rama si lui Laksmana, care pleaca imediat in cautarea Sithei. Ei sunt ajutati de Regele armatei de maimute, pe care Rama il roaga sa zboare la Alengka si sa o anunte pe Sitha ca ajutorul soseste. Scena se muta in Alengka, unde Sitha este tinuta pazita de un demon. Apare Regele Maimutelor care-i da inelul lui Rama si-i spune sa se pregateasca de evadare. Acesta scoate foc din palme si incendiaza palatul, apoi se lupta cu demonii lui Ravana. Ravana se angajeaza in lupta finala cu Rama si invins fiind, tot locul este cuprins de incendiu. In ultima scena Sitha se reintoarce la Rama.

Trebuie doar sa mai zic ca scena incendiului are loc odata cu apusul soarelui care coloreaza tot cerul si marea in rosu aprins, asa ca toata lumea inconjuratoare (arena, cerul, marea si aerul) pare cuprinsa de un foc urias, efectul spectacolului fiind desavarsit.

Nu mai trebuie sa mai zic ca dupa spectacol, intuneric de-a binelea fiind, toate lumea s-a inghesuit sa faca poze cu personajele, dar a meritat tot efortul pentru ca niciodata nu am vazut un alt spectacol mai inedit ca acesta.

In final, drumul inapoi spre hotel l-am facut in mai bine de 2 ore, cu nenumarate opriri in trafic si consolati de engleza execrabila a soferului nostru, caruia totusi i-am multumit din toata inima pentru explicatii, amabilitate si profesionalism.

Iar ca si concluzie, notati va rog Pura Uluwatu si Kecak Dance ca un prim “must see” pentru Bali.