Frumusetea Bucegilor- Traseul Sinaia- Cabana Miorita- Cabana Piatra Arsa- Pestera –Cheile Ursilor- Schitul Pestera- Pestera Ialomitei- Padina- Cheile Tatarului- Lacul Bolboci- Cabana Bolboci- Barajul Bolboci- Valcelul Clinului- Cabana Valea Dorului—Cabana Miorita- Sinaia

Este un traseul usor, de doua zile, sau de week-end, pe care noi l-am facut in iulie 2013 cu plecare din Sinaia intr-o sambata dimineata in jur de ora 10.30 si sosire tot in Sinaia a doua zi, duminica, pe la ora 17. Din Bucuresti ne-am deplasat cu trenul, pentru ca toata aceasta iesire am conceput-o pentru copilul nostru, R. (6 ani si jumatate). Chiar daca e un traseu usor, eu recomand sa existe macar un minim de echipament; noi am avut: bocanci, rucsaci, hanorac de ploaie/vant, apa, biscuiti sau ceva dulce, un tricou, sosete de schimb si nelipsita crema de protectie solara/vant.

Ajunsi sambata dimineata in Sinaia, am mers direct catre telecabina, unde la ora aia nu erau foarte multi doritori. Incomparabil cu telecabina din Busteni, unde se formeaza la aceleasi ore, niste cozi uriase. Timpul de asteptare a fost maxim 15 minute si in urma noastra au mai venit cativa oameni, asa ca totusi cabina a fost plina. R. s-a cam speriat putin la inceput, mai ales ca dupa Cota1400, unde se schimba cabina, din cauza vantului, ne-am cam leganat in aer, dar i-am distras atentia cu peisajul de jos. Sus telecabina se opreste la altitudinea de 1987m, la Cabana Miorita. Acolo majoritatea celor cu care am urcat in cabina s-au oprit. Noi am poposit doar ca sa ne tragem hanoracele pe noi, pentru ca sus, pe platou, vantul bate cu putere, chiar daca e soare si frumos.

Si am plecat vitejeste la drum, urmand marcajul de banda galbena, spre Cabana Piatra Arsa. Timp: circa 1 ora. La inceput dificultatea este ca trebuie coborat Muntele Furnica si coborarea este destul de abrupta, apoi, se trece prin Saua Calugarului, se traverseaza Piciorul Pietrei Arse, lasand in stanga Varful piatra Arsa (2038m). Se merge intins, pe platou, la un moment dat printre jnepeni, dar nu-i nici o dificultate, poate doar aglomeratie pe traseu. Opririle noastre pe traseu au fost ca sa alergam dupa cativa cosasi si sa facem poze la niste fluturi colorati.

La Cabana Piatra Arsa noi ne-am oprit sa mancam, pentru ca stiam ca au un restaurant bun, cu terasa afara. Se pare insa ca de la ultima mea oprire aici, cu cativa ani inainte, lucrurile s-au schimbat, pentru ca terasa era inchisa iar mancarea nu a fost prea grozava.

Nu am zabovit dupa pranz, ne-am pus rucsacii in spate si am plecat spre Hotel Pestera, urmand marcajul de banda albastra, de data asta. Traseul marcat cu banda albastra este unul mai lung, alternativa urcarii cu telecabina, pe la Poiana Stanii, ajunge la Pestera si apoi urca la Omu. Este traseul clasic de urcare la Omu, cu plecare din Sinaia si in total se fac 8 ore pana la Cabana Omu (2505m). De data asta noi am parcurs doar portiunea dintre Piatra Arsa si Pestera, in aproximativ 1 ora si 45 minute, cu o oprire de 10 min pentru biscuiti si apa si cu mai multe opriri pentru poze. Bucata asta de traseu este usoara, doar portiunea de traversare de la Saua Cocora necesita putina atentie. Se merge partial pe platou, partial prin padure, iar iesirea spre Pestera este printr-o pasune cu iarba mai sus de genunchi. Tot spre Pestera se coboara mai abrupt, in rest nici o dificultate. Am intalnit pe traseu doar cativa calatori si am fost mirata, pentru ca altadata bucata asta era destul de circulata.

Am inteles insa de ce s-au schimbat preferintele calatorilor cand am ajuns la Hotel Pestera, unde avea rezervata o camera; pentru ca parcarea de aici era arhiplina, iar receptionista a cascat ochii cat cepele cand i-am zis ca nu avem nevoie de loc de parcare pentru ca noi am venit cu trenul. De fapt s-a blocat de-a binelea, pentru ca nu intelegea neam care tren si de unde tren, iar cand i-am explicat ca venisem cu trenul pana la Sinaia si de acolo pe jos, cu rucsacii in spate, a parut impresionata. In fine, e de zis ca hotelul este renovat, este clasat la 3 stele, are o piscina interioara si un jacuzzi si o terasa afara unde se poate face plaja. Mai are si un restaurant adiacent, care serveste trei mese/zi, foarte ok dar destul de scump. 

Noi ne-am petrecut restul dupa-amiezei mergand la Schitul Pestera si la Pestera Ialomitei. Pestera se afla la altitudinea de 1660m si aici nu se poate ajunge decat pe jos, traversand Cheile Ursilor. Chiar la intrarea in Pestera se afla Manastirea Ialomitei, manastire care initial a fost ridicata in sec.17 de domnitorul Mihnea cel Rau. Manastirea a ars in repetate randuri, constructia aflata acum chiar la intrarea in Pestera, a fost ridicata in 1994 si sfintita in 1996 sub hramul “Sfintii Apostoli Petru si Pavel”.

Pestera are o adancime de 60m , o lungime de 480m, din care deschisi publicului 400m, si este strabatuta de un rau. A fost descoperita in 1294 si a fost folosita multi ani de catre calugari pentru slujbe religioase. Are o distributie mixta, existand atat Sali cu tavan inalt cat si galerii cu stalactite si stalagmite. Pestera se viziteaza pana in punctul numit “La altar”, dar noi nu am ajuns pana acolo pentru ca R. s-a speriat de intuneric, de traseul alunecos si de peretii reci si uzi, asa ca nu am apucat sa strabatem decat Sala mare de la intrare, pasajul catre Salile “Decebal si Sf. Maria” si a trebuit sa ne intoarcem.

A doua zi, dupa micul dejun luat dimineata devreme la ora 7, noi am plecat catre Padina, pe drumul de piatra care la ora aia nu era deloc aglomerat. Maxim jumatate de ora pana aici. Intre Cabanele Padina, Diana si Cabana Izvorul Tatarului, am gasit un adevarat furnicar de cabanute, corturi si rulote si un mare aflux de turisti iesiti la gratare, asa ca toata valea rasuna de muzica si larma. Apoi am incepul inconjurul Lacului Bolboci, prin Cheile Tatarului. Drumul de aici care inconjoara lacul probabil ca se va asfalta total in curand, ceea ce va aduce probabil un si mai mare aflux de turisti in zona. Drumul de-a lungul lacului ne-a luat 3 ore si jumatate pana la Baraj. Intentionam sa ne oprim la Cabana Bolboci ca sa mancam, dar cand am ajuns acolo din bucatarie veneau niste mirosuri care mi-au cam intors stomacul pe dos, asa ca am preferat sa ne oprim in iarba si sa mancam biscutii din dotare.

Pe partea cealalta a Lacului am cautat de zor marcajul de cruce galbena, pe care trebuia sa-l urmam mai departe, dar ne-am invartit jumatate de ora fara sa-l gasim. Trebuie sa spun ca partea aceasta a drumului pe langa lac este deja asfaltata si duce direct in Padina, cu un mare aflux de masini in week-end. La un moment dat, vazandu-ne ca rataceam cu harta in mana, o masina s-a oprit iar soferul s-a oferit sa ne duca pana la Padina. Cand i-am arata pe harta ce cautam, soferul a parut foarte surprins ca exista o asemenea poteca care iese in platou, dar noroc ca avea ochi mai buni decat noi, pentru ca ne-a gasit marcajul, sus, de un brad. Banuiala mea este ca copacii marcati cu cruce galbena care erau jos, langa drumul de pe langa lac, au fost taiati cand s-a asfaltat drumul, asa ca marcajul este foarte putin vizibil de jos, din drum si trebuie sa stau cu ochii zagaiti pe copacii de sus de pe creasta, ca sa-l vezi. In fine, i-am multumit frumos omului si am plecat mai departe.

Traseul marcat cu cruce galbena uneste Cabana Bolboci de Curmatura Varfului cu Dor si are o diferenta de nivel de 425m. In directia facuta de noi dureaza circa 3 ore, iar in sens invers, la cobarare, dureaza cica 2 ore si jumatate. Noi l-am facut in 3 ore si jumatate, pentru ca mi-a scos sufletul urcusul din prima parte a traseului. Portiunea asta este dificila de facut in conditii meteo nefavorabile, dar odata urcati la 1700m, a fost mai usor de strabatut.

In jur de ora 4 dupa-amiaza am ajuns pe Valea Dorului, la poalele telescaunului care functioneaza iarna. A urmat un urcus pe o panta de 70 de grade, pe sub telescaun, pana la Cab. Miorita, pe care l-am facut in jumatate de ora, dar care m-a secatuit de ultimele puteri. Ajunsa sus, mi-am aruncat rucsacul in iarba si am cazut lata, sub privirile uimite ale unui cuplu urcat cu telecabina, care nu intelegea de unde am rasarit dintr-o data. Ne-au intrebat de unde venim, dar l-am lasat pe R. sa le raspunda pentru ca tonele lui de energie nu erau deloc secatuite ca ale mele. Am realizat ca trebuie sa prindem ultima telecabina care cobora in Sinaia, de la ora 17, asa ca mi-am adunat ultimele forte ramase ca sa ma culeg din iarba si sa mergem spre telecabina.

Iar in Sinaia ne-am aruncat intr-un restaurant unde am mancat cu o pofta de urs, sau lup, dupa care ne-am dus usurel spre gara, unde R. a gasit expozitia de trenulete in miniatura care l-a tinut ocupat pana ne-a venit trenul.

Si bineinteles ca iar m-a lovit o febra musculara zdravana, in ciuda traseului usor facut (se pare ca ultima portiune a traseului a avut un impact serios asupra muschilor mei), dar in final, nu pot decat sa va recomand cu caldura acest traseu de week-end, facil de facut cu copiii, interesant si foarte deconectant.